Papa dă drumul la doi porumbei, simboluri ale păcii, care refuză să zboare

Papa dă drumul la doi porumbei, simboluri ale păcii, care refuză să zboare
Publicat: 23/04/2012, 19:36
Actualizat: 24/04/2012, 04:10

Papa Benedict al XVI-lea a dat drumul duminică la doi porumbei, simboluri ale păcii, după rugăciunea Angelus, însă cele două păsări, așa cum s-a întâmplat și în alte dăți, au refuzat să zboare imediat, dând ocazia suveranului pontif să facă o glumă, relatează AFP.

Primul porumbel s-a așezat la fereastra papei și a rămas un timp acolo, în timp ce al doilea a intrat în camera în care se afla suveranul pontif, alături de doi copii, înainte de a pleca definitiv. „Vor să rămână în casa papei”, a comentat amuzat Benedict al XVI-lea, după lansarea porumbeilor, „simbol al păcii pentru orașul Roma și pentru lumea întreagă”.

Această tradițională lansare de porumbei marchează sfârșitul „lunii păcii”, organizată de Acțiunea catolică de la Roma (ACR), care se termină printr-o ‘caravană a păcii’ pe străzile capitalei italiene, până în Piața Sf. Petru de la Vatican.

Amintind de ziua internațională de rugăciune pentru pace pe Pământurile Sfinte, Benedict al XVI-lea s-a declarat ‘în profundă comuniune’ cu patriarhul latin din Ierusalim, invocând „darul păcii pentru acest pământ binecuvântat de Dumnezeu”.

Închisoare cu executare pentru un patron de televiziune din România: ”Avea o frică în oase...
HOROSCOP. Această zodie va fi părăsită astăzi de partenerul de viață
FOTO. Cum arată azi Simona Sensual, asistenta TV care a luat-o pe calea bisericii și...
Ce semne îți dă corpul când ai saturația de oxigen scăzută. E un simptom fatal...
Motivul real pentru care Roxana Nemeș s-a căsătorit cu Cătălin Hagima. A fost obligată să…
Simona Halep și Toni Iuruc au plecat în luna de miere! Destinația exotică aleasă de...
Horoscop joi, 23 septembrie 2021. O zodie își poate schimba locul de muncă
Măsuri adoptate de CMBSU după ce Capitala a trecut de incidenţa 3 la mie. Mai...
Cele mai bune SUV-uri mici. NOI sau RULATE, mașinile astea merită fiecare bănuț
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
„China a răspândit Covid-19 cu bună știință și a anunțat restul lumii foarte târziu“. Acuzațiile...
HOROSCOP. Această zodie va fi părăsită astăzi de partenerul de viață
MISTERUL celebrului CRANIU cu urechi a fost în sfârșit ELUCIDAT după sute de ani. „Este...
Cele mai ciudate marcaje de pe șoselele României. Localnicii se minunează de apariția lor
Prințul Harry și Meghan Markle, decizie surpriză la final de 2021. Ce vor să facă...
PORTUL Constanța își REPARĂ șalupele, prin procedură SIMPLIFICATĂ, la Sorena S.A.
Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară
SCENARIUL ROȘU! Lista a fost actualizată și poate fi consultată aici. Ce devine STRICT INTERZIS
BOMBA DIMINEȚII despre PFIZER! Anunțul venit chiar ÎN MIEZ DE NOAPTE. Este răsturnare totală de...
Ioniță de la Clejani, lacrimi amare după ce a aflat că Viorica este bolnavă. „Ea...
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Are doar 27 de ani şi o companie de 5 miliarde de dolari pe care...