Patriarhul latin al Ierusalimului îndemnă la pace în lumea arabă, aflată în plină revoluție

Redactor:
Valentin Vidu
Patriarhul latin al Ierusalimului îndemnă la pace în lumea arabă, aflată în plină revoluție
Patriarhul latin al Ierusalimului a îndemnat sâmbătă, în cadrul festivităților de Crăciun din Cisiordania, la "pace și reconciliere" într-o regiune aflată în plină revoluție, marcată de o intensificare a islamismului, relatează AFP.

Patriarhul latin al Ierusalimului a îndemnat sâmbătă, în cadrul festivităților de Crăciun din Cisiordania, la „pace și reconciliere” într-o regiune aflată în plină revoluție, marcată de o intensificare a islamismului, relatează AFP.

La Roma, câteva mii de credincioși care așteptau începerea festivităților au asistat, la căderea nopții, la dezvelirea unui leagăn uriaș, în Piața Sfântul Petru de la Vatican.
Papa Benedict al XVI-lea, care a apărut la fereastra apartamentelor sale pentru a aprinde o lampă cu ulei pentru pace, urma să conducă, începând de la ora 21.00 GMT (23.00, ora României), slujba din Ajunul Crăciunului de la Bazilica Sfântul Petru, celebrând nașterea lui Isus La Bethleem acum peste 2.000 de ani, conform tradiției creștine.

La aceeași oră, la Bethleem, Patriarhul Fouad Twal, în vârstă de 71 de ani, cea mai înaltă autoritate romano-catolică din Cisiordania, va susține slujba de la mijlocul nopții în Biserica Sfânta Caterina, lângă Biserica Nașterii, în prezența președintelui Autorității Palestiniene Mahmoud Abbas și a mii de credincioși.

„Vrem pace, stabilitate și securitate în tot Orientul Mijlociu”, proclamă Patriarhul latin al Ierusalimului în predica de Crăciun, distribuită jurnaliștilor.

Evocând revoluțiile arabe, înaltul prelat îndeamnă la rugăciune „pentru revenirea la calm și la reconciliere în Siria, Egipt, Irak și Africa de Nord”. În mesajul său cu urări de Crăciun, prezentat miercurea trecută, Patriarhul s-a declarat „preocupat” de situația creștinilor din Orient.

În Egipt și Tunisia, unde revoltele populare au pus capăt unor dictaturi de decenii, partidele islamiste au apărut ca mari învingători, recoltând la urne fructul revoltelor. În Libia și în Siria, islamiștii reapar, de asemenea, în prim-planul scenei politice.

„Regiunea noastră traversează transformări radicale, care au un impact asupra prezentului și viitorului nostru. Nu putem rămâne ca simpli spectatori”, avertizează Patriarhul.

Într-o predică cu un ton mai politic decât la Crăciunurile precedente, probabil din cauza „primăverii arabe”, Patriarhul Fouad Twal, un iordanian, abordează problema palestiniană și solicitarea aderării la ONU a unui stat suveran al Palestinei.

Notând că palestinienii s-au adresat de curând ONU „cu speranța unei soluționări juste a conflictului, având intenția să trăiască în pace și în securitate cu vecinii lor”, el relevă că „li se cere să revină la un proces de pace care a eșuat”.

„Acest proces le-a lăsat un gust amar al unor promisiuni neonorate și un sentiment de neîncredere”, subliniază el, constatând eșecul negocierilor israeliano-palestiniene, aflate în impas de mai multe luni, dacă nu de mai mulți ani.

Patriarhul Fouad Twal și-a făcut intrarea solemnă în Bethleem, o zonă autonomă din Cisiordania, însoțit de trupe de pază palestiniene purtând cimpoaie, pe care le moștenește de pe vremea mandatului britanic (1920-1948).

Procesiunea a creat o mare sărbătoare populară palestiniană în Piața Mangeoire din centrul Bethleemului cu ocazia acestor festivități, care sunt principala atracție turistică anuală din Cisiordania.

Aproximativ 50.000 de vizitatori, mai puțini decât anul trecut, sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la Betleem, a declarat pentru AFP Khouloud Daibess, ministrul palestinian al Turismului.

În 2010, orașul considerat leagănul creștinismului a găzduit aproape 1,5 milioane de turiști, iar Cisiordania peste trei milioane (un număr record), potrivit statisticilor palestiniene.

În cursul sărbătorii de Crăciun, armata israeliană a flexibilizat măsurile de securitate, pentru a facilita trecerea de baraje a pelerinilor creștini, inclusiv a palestinienilor din teritoriile ocupate și a arabilor israelieni.

Betleemul se află de cealaltă parte a barierei de securitate ridicată de către Israel în Cisiordania, pe care palestinienii o numesc „zidul apartheidului”.

Teritoriile palestiniene sărbătoresc Crăciunul la date diferite. Pe 24 și 25 decembrie au loc festivitățile pentru romano-catolici, iar la începutul lui ianuarie au loc cele pentru ortodocși.

Transfer ISTORIC la FCSB. Becali dă o nouă lovitură memorabilă şi îşi vinde starul la...
A MURIT. Tragedia care a șocat showibiz-ul. Doliu pentru Dorian Popa
FOTO. Cum arăta Daniela Crudu în liceu! Era în clasa a X-a, fără operații estetice...
Era pe plajă, la mare, când A DISPĂRUT fără urmă. Au găsit-o peste 18 zile...
Pisica lui Cristiano Ronaldo a fost călcată de o mașină și celebrul milionar a trimis-o...
Schimbare URIAŞĂ în cazul morţii mezzosopranei Maria Macsim Nicoară! Cine ar fi ucis-o, de fapt
FOTO Căţelul „minune” din Oklahoma, născut cu două cozi şi şase picioare: „Un miracol numit...
BANCUL ZILEI – Gagica disponibilă și studenții la Inginerie
Cinci români au câștigat sume uriașe după ce și-au pus soțiile să facă sex pe...
A MURIT. Tragedia care a șocat showibiz-ul. Doliu pentru Dorian Popa
A fost sărac toată viața fără să știe că avea așa ceva în curte. Peste...
Ce declanşează la FEMEI dorinţa de a FACE sex? Răspunsul cercetătorilor este neaşteptat.Toţi bărbaţii ar...
Românii care au cont și card la aceste bănci sunt în pericol să rămână fără...
1 an de pandemie în România. Cum s-a schimbat viața noastră din cauza covid-19
A divorțat după 7 ani, fără pasiune, de căsătorie. Apoi a făcut un experiment inedit:...
BREAKING NEWS: România este în DOLIU! A fost găsit mort în apartamentul său
O femeie nu a mâncat zahăr 30 de ani. De atunci pare că nu a...
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
SURPRIZĂ de proporţii: De unde vin produsele de la Lidl? ADEVĂRUL de la raft care...
Veste ȘOC despre Sebi, copilul de 7 ani dispărut de ȘASE SĂPTĂMÂNI. Ce s-a întâmplat,...
×
Inchide