Președintele Consiliului European, Donald Tusk, va sugera „o prelungire Brexit flexibilă de 12 luni”

Publicat: 05/04/2019, 09:53

Donald Tusk, președintele Consiliului European, ia în considerare opțiunea amânării cu 12 luni a termenului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, cu mențiunea că prelungirea va fi „flexibilă”, a declarat un oficial european, citat de BBC.

Conform planului președintelui Consiliului European, Marea Britanie ar putea părăsi Blocul comunitar mai devreme de 12 luni dacă Parlamentul aprobă un acord. Sugestia lui Donald Tusk ar trebui să primească întâi aprobarea liderilor Uniunii Europene, în cadrul summitului UE de săptămâna viitoare.

Prim-ministrul britanic Theresa May și liderul opoziției, Jeremy Corbyn, vor continua vineri discuțiile privind Brexit. Discuțiile de miercuri și joi au fost „productive”, a transmis un purtător de cuvânt al premierului May.

Geoffrey Cox, procurorul general al Marii Britanii, a declarat pentru BBC că dacă discuțiile dintre cei doi lideri de partid eșuează, amânarea Brexit va fi una de lungă durată.

Conform situației actuale, Marea Britanie ar urma să părăsească Uniunea Europeană în data de 12 aprilie, dar parlamentarii nu au aprobat acordul negociat de prim-ministrul Theresa May.

Theresa May a anunțat că este nevoie de o amânare Brexit, pentru a evita scenariul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord. Parlamentarii au transmis că doresc ca amânarea să fie una de scurtă durată.

Pentru o amânare de scurtă durată, Theresa May și Jeremy Corbyn ar trebui să aprobe o propunere pentru parlamentari până la data de 10 aprilie, când liderii Uniunii Europene se vor întâlni la Bruxelles pentru a discuta despre o posibilă amânare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia