Prima țară care anunță că susține anexarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene. „Referendumurile au fost organizate în acord cu Carta ONU”

Prima țară care anunță că susține anexarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene. „Referendumurile au fost organizate în acord cu Carta ONU”
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 04/10/2022, 12:31

Coreea de Nord susține anexarea de către Rusia a regiunilor ocupate din Ucraina, susținând că, astfel, se respectă dorința locuitorilor din respectivele teritorii.

Anunțul a fost făcut de către Cho Chol-su, șeful Departamentului Organizații Internaționale din cadrul Ministerului de Externe de la Phenian.

Potrivit acestuia, cei mai mulți dintre votanți au decis, în cadrul referendumurilor, alipirea la Rusia.

„Respectăm voința locuitorilor care au dorit să se reunească cu Rusia și susținem poziția Guvernului rus de a face din aceste regiuni părți ale țării”, a declarat acesta.

Coreea de Nord acuză din nou Statele Unite

De asemenea, oficialul a mai declarat că referendumurile din regiunile ucrainene anexate de către Rusia au respectat Carta ONU.

„Referendumurile au fost organizate în acord cu Carta ONU, care a consacrat principiul egalității popoarelor și dreptul la autodeterminare, în acord cu procedurile legitime care au făcut posibilă reflectarea voinței locuitorilor celor două republici și ai celor două regiuni”, a declarat acesta.

Mai mult, el a lansat un nou atac la adresa Washingtonului, susținând că Statele Unite „abuzează Consiliul de Securitate al ONU”, că intervine fără drept în problemele interne ale altor țări și că încalcă dreptul internațional, potrivit Digi24.

„Zilele în care SUA folosesc Consiliul de Securitate ONU ca pe un scut și un mijloc de agresiune pentru a-și menține dominația au trecut”, a spus diplomatul.

Potrivit acestuia, Washingtonul a „declanșat războaie în fosta Iugoslavie, Afganistan și Irak” și nu a întâmpinat nicio opoziție din partea Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

Procesul de referendum din cele patru regiuni ocupate de Moscova a fost condamnat pe scară largă de guvernele occidentale şi de Kiev ca fiind ilegitim şi „o farsă”. Nu au existat misiuni de observatori internaţionali recunoscuţi.

Referendumurile au implicat oficiali care au mers din casă în casă pentru a colecta voturi, uneori însoţiţi de soldaţi, precum şi o zi de vot la secţiile de votare. Oficialii ucraineni au raportat o prezenţă minimă la vot.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani