Rusia cere SUA să înceteze finanțarea „rebelilor” de la Kiev

Redactor:
Luminița Bogdan
Rusia cere SUA să înceteze finanțarea „rebelilor” de la Kiev
Kremlinul a somat SUA să înceteze șantajul asupra Ucrainei și finanțarea "rebelilor", în condițiile în care adjunctul secretarului de stat american, Victoria Nuland, a revenit joi la Kiev pentru a încerca să găsească o soluție la criza politică, relatează AFP.

Kremlinul a somat SUA să înceteze șantajul asupra Ucrainei și finanțarea „rebelilor”, în condițiile în care adjunctul secretarului de stat american, Victoria Nuland, a revenit joi la Kiev pentru a încerca să găsească o soluție la criza politică, relatează AFP.

„Occidentul trebuie să înceteze șantajarea și intimidarea”, a declarat consilierul președintelui Vladimir Putin, Serghei Glaziev, într-un interviu pentru cotidianul Kommersant Ucarina, făcând referire la întâlnirea din decembrie a oficialului american cu oligarhii apropiați puterii de la Kiev.

„Din câte știm, i-a amenințat pe oligarhi că vor puși pe o listă neagră a SUA dacă președintele Ianukovici nu cedează puterea opoziției. Acest lucru nu are nicio legătură cu dreptul internațional”, a adăugat consilierul președintelui Putin.

„Se pare că Statele Unite mizează pe o lovitură de stat”, a mai afirmat Glaziev, adăugând că americanii cheltuie „20 de milioane de dolari pe săptămână pentru finanțarea opoziției și a rebelilor, inclusiv pentru a-i înarma”.

De asemenea, Serghei Glaziev a denunțat „tentativa de lovitură de stat din Ucraina” și a apreciat că puterea trebuie să o combată prin forță pentru a evita „haosul”.

Oficialul rus a reamintit, totodată, că asemenea SUA, Rusia a fost „garantul” suveranității Ucrainei după decizia Kievului din 1994 privind renunțarea la armele nucleare și, din această poziție, are dreptul „să intervină în conflicte de acest fel”.

„Ceea ce fac americanii azi într-o manieră unilaterală este o încălcare flagrantă a acestui acord”, a subliniat oficialul rus.

Ucraina se confruntă de la sfârșitul lunii noiembrie cu proteste fără precedent, după ce puterea de la Kiev a renunțat la procesul de apropiere de UE, în favoarea consolidării relațiilor cu Rusia.

104 milioane de euro pentru FCSB. Gigi Becali a bătut toate recordurile din Liga 1
Ce a pățit Ciprian din Iași după ce a chemat o escortă cu 150 lei/ora....
FOTO. Antonia a pozat fără jenă sau inhibiții! Și-a arătat complet trupul într-un body prea...
Saraca… Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta… Totul a fost dezvăluit...
Simona Halep a primit cea mai dură lecție de la Sorana Cîrstea! Motivul pentru care...
Veste mare pentru români. De ce vor avea parte în ziua vaccinării. E cadou de...
Rapel la 6 luni la Pfizer şi Moderna. Recomandarea emisă de Academia de Medicină din...
BANCUL ZILEI – Un primar află de la nevastă că a fost înșelat
O femeie din Cluj, vaccinată cu Pfizer, a murit în secția de Terapie Intensivă. Explicațiile...
Ce a pățit Ciprian din Iași după ce a chemat o escortă cu 150 lei/ora....
Un bebeluș cu TREI penisuri ULUIEȘTE medicii. „Asta da intrare în istorie”
Adevărul despre salamul de Sibiu pe care românii nu îl știu. Ce conține, de fapt
CFR Cluj a câștigat Supercupa României 2020. Cum a sărbătorit campioana României
Moment de infarct la „Războiul Depozitelor”. Ce a descoperit un bărbat într-o boxă cumpărată cu...
ȘOC în lumea muzicii românești: Marele cântăreț A MURIT
Cum să ții postul profesionist. Alimentul vegan cu mai multe proteine decât carnea de pui
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Modificare importantă făcută de Lidl. Ce schimbare importantă pe care trebuie să o ştie toţi...
Inchide