Salarii mai mici și taxe mai mari, „leac anticriză” în întreaga UE

Redactor:
Bogdan Munteanu
Salarii mai mici și taxe mai mari, „leac anticriză” în întreaga UE
Înghețarea sau reducerea salariilor bugetarilor, creșterea taxelor, renunțarea la o parte din cheltuielile publice și la planurile de investiții sunt amarul "leac anticriză" care nu li se pregătește doar românilor.

Dincolo de umorul britanic, premierul conservator David Camerona anunțat o verificare amănunțită a tuturor cheltuielilorguvernului precedent, pe care îl suspectează că a ascuns amploareadatoriilor țării. Ministrul de Finanțe, George Osborne, a anunțatcă va anunța mult mai devreme de cele 50 de zile (termenulautoimpus) de la ce departamente guvernamentale va tăia șasemiliarde lire până în aprilie 2011.

Taxe mai mari, pentru „binele” tuturor

„Dacă nu scăpăm de datorii, fiecăre familie din UK va fi maisăracă și speranțele de viitor a milioane de tineri vor fispulberate”, a spus Osborne, pentru a justifica măririle de taxepreconizate. Prima măsură resimțită de toată lumea va fi o TVA maimare, de la 17,5% până la cel puțin 20%.

Ulterior, din anul fiscal următor, plafonul maxim de taxare aveniturilor va crește de la 40 la 50%, iar taxa pe „câștiguri decapital” (bunuri personale de mare valoare), de la 18% la 40%. Ceeace Osborne nu mai anunță cu voce tare este că vrea să menținăpromisiunea de campanie făcută mediului de afaceri, că taxa peprofit va scădea de la 28 la 25%.

Francezii se tem că guvernul lor poate”falimenta”

În Franța, Guvernul lui Francois Fillon a anunțat înghețareasalariilor și a angajărilor în sectorul public, în contextul încare francezii au reieșit, într-un sondaj al Financial Times, dreptcei mai neîncrezători în șansele țării lor de a evita falimentul.53% dintre francezi se tem de posibilitatea ca statul să nu-și maipoată plăti datoriile, dar numai 35% dintre spanioli au aceeașitemere.

În afara creșterii vârstei de pensionare (intens dezbătută decâteva săptămâni), francezii scapă de creșterile de prețuriimediate cu care se vor confrunta țările UE unde s-a anunțatcreșterea TVA: Bulgaria și Ungaria (de la 20 la 25%), Grecia (de la21 la 23%) și Portugalia (de la 20 la 21%).

Înghețarea sau reducerea salariilor bugetarilor, creștereataxelor, renunțarea la o parte din cheltuielile publice și laplanurile de investiții sunt amarul „leac anticriză” care nu li sepregătește doar românilor. Locuitorii din Regatul Unit (UK), Franțași Italia trebuie să se aștepte la măsuri similare, au anunțatguvernele lor în ultimele zile, deși temerile de „faliment” suntmai mici decât în cazul Greciei.

Cel mai ușor par să fi scăpat angajații publici din Italia,cărora Guvernul vrea să le înghețe salariile timp de numai un an,odată cu sistarea angajărilor. Premierul Silvio Berlusconi aanunțat că vrea să facă o economie de 27,6 miliarde euro înurmătorii doi ani, dar nu prin creșterea taxelor la nivelcentral.

În schimb, finanțarea pentru dezvoltare a regiunilor va fi multdiminuată, ceea ce va forța autoritățile din zonele sudice (marcatede sărăcie și corupție) să crească taxele. La nivel local, oameniivor avea de suferit, dar, la bugetul central, Italia își propune oreducere a deficitului bugetar la 2,7% din PIB în 2012, după ce șiîn 2009 a înregistrat doar 5,3%, la jumătate față de Spania(11,2%).

Pe de altă parte, reducerea bugetelor ministerelor este privităde sindicate drept un semnal că salariile nu vor putea rămâneintacte, dacă nu vor fi efectuate și concedieri. Reducereasalariilor a fost exclusă, în principiu, de către Berlusconi, deșialiatul său din Liga Nordului, Roberto Calderoli, a declarat că o”reducere de cel puțin cinci la sută” a salariilor miniștrilor șiparlamentarilor este necesară.

O vistierie goală, moștenită de noul Guvernbritanic

Spre deosebire de Roma, noul Guvern de la Londra a decis tăiereaa 5% din salariile miniștrilor, în condițiile în care a moștenit ovistierie goală de la fostul Executiv laburist. Deficitul bugetaral UK este de 163 miliarde lire, iar noul secretar al Trezoreriei,liberal-democratul Liam Byrne, a găsit pe birou o epistolă cu osingură propoziție de la predecesorul său: „Mă tem să vă spun că numai sunt bani”. (Citește mai departe în paginaurmătoare)

FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
EXCLUSIV. Cum au apărut Dragoș Buzăianu și noua iubită la LOFT Mamaia
FOTO. Loredana Groza, într-o ipostază rușinoasă pe internet! Gafa care i-a lăsat sânul la vedere
Doinița Oancea rupe tăcerea! Adevărul despre despărțirea de bărbatul cu care urma să se căsătorească:...
Asta o va lovi în orgoliu pe Simona Halep! Șanse mari ca antrenorul înlăturat de...
Profesiile care ar urma să fie plătite în tichete. Ministrul Muncii vrea să elimine munca...
Cartierul Roşu din Amsterdam, înlocuit cu un centru „erotic”. Planurile primăriei în privinţa prostituţiei şi...
BANCUL ZILEI – Jocuri erotice cu tipe agățate în bar
STUDIU. A fost identificată „mama” întregii familii a coronavirusului SARS-CoV-2. Când și unde a apărut...
EXCLUSIV. Cum au apărut Dragoș Buzăianu și noua iubită la LOFT Mamaia
Cele patru TEHNICI prin care femeile pot simți mai multă PLĂCERE. Sunt extrem de simple...
Cum și-a vopsit Porsche-ul un tânăr din Târgu-Jiu. Și-a pus și Dubai la număr, ca...
Cum a fost salvat Mihai Trăistariu de la faliment, chiar de Paște. Câți bani a...
Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai...
Izvorul Tămăduirii 2021, prima mare sărbătoare din calendarul ortodox după Paște. Tradiţii şi obiceiuri
Vedete care suferă de boli grave. De ce poartă Bono de la U2 mereu ochelari...
Marele exod din România. Eurostat avertizează: România va înregistra una din cele mai abrupte reduceri...
Ideile de afaceri vin în moduri diferite şi câteodată sunt şi mai ciudate. Cum a...
Inchide