Sarkozy a început „curățenia” cu țiganii din România: o tabără a fost evacuată din orașul Saint-Etienne

Sarkozy a început „curățenia cu țiganii din România: o tabără a fost evacuată din orașul Saint-Etienne
Publicat: 23/04/2012, 19:21
Actualizat: 24/04/2012, 18:05

Amenințările președintelui Nicolas Sarkozy, privindinadmisibilitatea taberelor de nomazi pe teritoriul Franței, audevenit realitate, vineri dimineața, când circa 100 de țigani dinRomânia au fost evacuați la Saint-Etienne.

Operațiunea din orașul Saint-Etienne (sud-estul Franței) s-adesfășurat departe de ochii mass-media franceze, iar redacțiilecentrale de la Paris au aflat de acțiune printr-un mesaj din parteaorganizației Reseau de Solidarité Roms, potrivit Le Figaro.

Tabăra de la Saint-Etienne este prima din totalul celor circa300 care se află pe teritoriul Franței și pe care președinteleSarkozy a promis că le va înjumătăți până la sfârșitul anului. Pede altă parte, este și una dintre cele mai noi, fiind formată încursul lunii mai.

Țiganii izgoniți din alte tabere dezafectate s-au organizat laSaint-Etienne, unde și-au construit noi locuințe provizorii.Conform publicațiilor locale, citate de BBC, tabăra a fostînconjurată de un cordon de polițiști și jandarmi în cursul nopții,iar imediat după răsăritul soarelui autoritățile au începutevacuarea.

Operațiunea s-a desfășurat fără incidente, dar nu se cunoaștesoarta celor evacuați. În discursurile sale de o săptămână încoace,președintele Sarkozy a promis măsuri ferme împotriva celor cetransformă taberele în „surse de trafic ilegal, de exploatare acopiilor pentru cerșit, de prostituție și criminalitate”.

Repatrierea, doar pentru cei dovediți dreptinfractori

În baza celor spuse de Sarkozy și de ministrul său de Interne,Brice Hortefeux, numai nomazii în cazul cărora se dovedește că aucomis delicte vor fi „repatriați aproape imediat” – cel maiprobabil către România (țara din care provin cei mai mulți) sauBulgaria (locul doi ca număr de rromi ajunși în Franța).

O sancțiune și mai gravă anunțată de Sarkozy este retragereacetățeniei franceze, în cazul celor care au dobândit-o în ultimiiani, dacă se fac vinovați de acte de violență care amenință viațaunui polițist sau a altui reprezentant al autorității statuluifrancez.

Deși o campanie împotriva nomazilor era în pregătire de maimulte luni, declanșarea ei a fost grăbită de o încăierare desăptămâna trecută, din Saint-Aignon, orășel de pe Valea Loirei.Rromi au atacat ofițeri de poliție, după ce un om al legii l-aîmpușcat mortal pe unul dintre ei, care nu a oprit la un punct decontrol.

În septembrie, o nouă vizită „de presiune” laBucurești

Tot vineri, presa franceză a relatat despre intențiileExecutivului francez de a insista mai mult asupra implicăriiautorităților de la București în problema taberelor de nomazi dinFranța, din moment ce majoritatea celor care locuiesc în acelecondiții insalubre sunt cetățeni români.

În acest sens, în septembrie vor sosi la București, pentru ovizită „de presiune” asupra României, ministrul Imigrației, EricBesson, și secretarul de stat pentru Afaceri Europene din MAEfrancez, Pierre Lellouche.
„România nu are niciun scrupul în a se alătura concertului deproteste față de măsurile dure luate de Guvernul francez în luptaîmpotriva activităților de trafic, în legătură cu cetățenii românide origine romă”, a comentat Le Figaro, motivând necesitateavizitei celor doi oficiali.

Publicația consideră că rromii trăiesc în România „în condițiimizere și discriminatorii”, în timp ce autoritățile române susțincă problema acestei minorități este rezolvată în acord cu „normeleeuropene”.

Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
Și ei îi e rușine! Câte clase are Gina Pistol, de fapt. De ce s-a...
FOTO. Alina Pușcaș, în costum de baie! Cum arată trupul vedetei
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
Cine sunt viitorii socri ai lui Laurențiu Reghecampf! Toate detaliile despre familie și cum au...
Averea halucinantă a noului premier al României! 40.000 de euro pensie și venituri grotesc de...
Criza guvernamentală ucide oameni zilnic. Apelul medicilor: Depolitizaţi deciziile medicale şi haideţi să colaborăm
5 mașini de care să FUGI
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Raed Arafat a răspuns de ce nu este impusă starea de urgență, deși sunt înregistrate...
Și ei îi e rușine! Câte clase are Gina Pistol, de fapt. De ce s-a...
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să...
Când se întoarce frigul în România. Trebuie să ne pregătim deja hainele groase
O televiziune din România DISPARE, dar alta se lansează astăzi în locul ei: „Noul post...
TREI TINERI REȚINUȚI pentru TENTATIVĂ de VIOL în cazul FETELOR AGRESATE de la LICEUL TOMIS
Filmul din cariera lui pe care Brad Pitt ar vrea ca lumea să îl uite!
Restricția ȘOC despre care nu vorbește NIMENI. Intră în vigoare de luni. Ce va fi...
Minunea înfricoșătoare care a avut loc de curând! Toată lumea a început să plângă. Totul...
Iohannis a fost informat oficial! După atâția ani, a intervenit divorțul. Adio, cuplu perfect
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021