SCANDAL SEXUAL de proporții. Fost atașat militar, acuzat că trăgea cu ochiul în toaleta unei ambasade din Washington

SCANDAL SEXUAL de proporții. Fost atașat militar, acuzat că trăgea cu ochiul în toaleta unei ambasade din Washington
Publicat: 09/04/2019, 10:23

Procesul lui Alfred Keating (59 de ani) a debutat luni într-un tribunal din orașul Aukland.

Fost comodor al marinei neozeelandeze și, la un moment dat, unul dintre cei mai apreciați ofițeri navali din țară, Keating a demis în 2018, negând însă acuzațiile care i se aduc.

La momentul izbucnirii scandalului, Keating ocupa funcția de atașat militar al ambasadei Noii Zeelande la Washington. În 2017, o cameră video de spionaj a fost descoperită în toaleta unisex din clădirea ambasadei. Dispozitivul fusese ascuns în spatele unei conducte.

Autoritățile neozeelandeze susțin că fostul atașat militar folosea camera pentru a „capta imagini intime” cu personalul instituției, fără a preciza însă dacă era vorba de femei ori de bărbați.

Procurorul Henry Steele a declarat instanței că anchetatorii au început să-l suspecteze pe Aflred Keating după ce au examinat arhiva de date a sistemului de acces din toaletă, care se făcea pe bază de card, informează New Zealand Herald.

În noiembrie 2017, polițiștii au percheziționat locuința lui Keating din Noua Zeelandă, unde au descoperit în indexul de căutări efectuate pe internet un link spre compania BrickHouse Security. Logo-ul firmei este cel inscipționat și pe dispozitivul video găsit în toaletă.

De asemenea, Keating căutase online și informații despre cum se montează o cameră secretă.

Polițiștii i-au confiscat fostului oficial diplomatic și smartwatch-ul, pe suprafața căruia au găsit un „suport științitific” concludent, a subliniat procurorul, sugerând că mostra de ADN extrasă de pe ceas corespundea celei găsite pe cardul de memorie al camerei.

Keating avusese grijă să poarte mănuși de unică folosință când a plantat dispozitivul, însă nu și când a introdus cardul de memorie.

„Procurorii se laudă privința dovezilor puternice. Însă noi considerăm că este doar un caz circumstanțial, deci slab. Dovezile nu-ți spun cine a făcut-o și cu siguranță nu dau de înțeles că ar fi fost domnul Keating”, a declarat Ron Mansfield, avocatul acuzatului.

Procesul este așteptat să dureze aproximativ două săptămâni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Explozie la rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Care este cauza incendiului
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Omenirea, speriată cu strategii pentru o nouă pandemie. Ce s-a întâmplat la Geneva
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Tatăl lui Mirel Dragomir, despre crima sângeroasă comisă de fiul său: "Nu pot să-l privesc...
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Oamenii de știință au descoperit efectul ciudat al sarcinii asupra vârstei biologice