Sondaj BBC: Sprijinul pentru recunoașterea statului palestinian, mai puternic decât opoziția

Sondaj BBC: Sprijinul pentru recunoașterea statului palestinian, mai puternic decât opoziția
Publicat: 23/04/2012, 19:31
Actualizat: 26/04/2012, 22:19

Un sondaj realizat de BBC în 19 țări arată că sprijinul pentru recunoașterea la ONU a unui stat palestinian independent depășește, la nivel global, opoziția față de o astfel de decizie, însă aproape o treime dintre cei intervievați nu au exprimat nici o opțiune, informează Mediafax.

Potrivit rezultatelor sondajului publicate de BBC News Online, 49 la sută dintre persoanele intervievate s-au pronunțat în favoarea recunoașterii statului palestinian, în timp ce 21 la sută au declarat că guvernele lor ar trebui să se opună deciziei de recunoaștere.

Liderii palestinieni au anunțat că urmează să solicite, la Adunarea Generală, statut de membru cu drepturi depline al Organizației Națiunilor Unite, însă Statele Unite au afirmat că vor recurge la dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU pentru a bloca recunoașterea statului palestinian.

Sondajul, realizat de BBC și GlobeScan, indică un sprijin majoritar în patru țări predominant musulmane, dar și în China. Chiar și în țările în care opoziția față de recunoașterea statului palestinian este puternică, numărul celor care susțin inițiativa este mai mare decât al celor care i se opun.

În Statele Unite și în Filipine, 36 la sută dintre cei intervievați se pronunță împotriva rezoluției, în timp ce 45 la sută dintre americani și 56 la sută dintre filipinezi susțin recunoașterea statului. Cel mai redus nivel de sprijin a fost înregistrat în India, cu 32 la sută pentru și 25 la sută împotriva rezoluției, iar cel mai ridicat nivel de susținere a fost înregistrat în Egipt (90 la sută).

În Turcia, 60 la sută dintre cei intervievați susțin inițiativa, în timp ce în Pakistan procentul este de 52 la sută, iar în Indonezia, de 51 la sută; la rândul lor, 56 la sută dintre chinezi afirmă că susțin recunoașterea statului palestinian.

În cele trei state UE incluse în sondaj, situația este similară – în Franța, 54 la sută dintre cei intervievați susțin rezoluția, iar 20 la sută se opun recunoașterii statului palestinian, în timp ce în Germania raportul este 53 – 28 la sută, iar în Marea Britanie, 53 – 26 la sută.

La nivel global, 30 la sută dintre cei intervievați nu și-au exprimat punctul de vedere, apreciind că guvernul țării lor ar trebui să se abțină de la vot. În Rusia și Chile, procentul nehotărâților s-a cifrat însă la mai mult de 50 la sută.

Pentru realizarea sondajului, au fost intervievate 20.466 de persoane în 19 țări, fie în discuții directe, fie telefonic, în perioada 3 iulie – 29 august. Marja de eroare este de plus/minus 2,1 – 3,5 la sută.

Alexandra Fusoi, [email protected]

Un nou transfer de TOP la CFR Cluj. Şefii campioanei României îi îndeplinesc toate dorinţele...
Prodanca a aflat cine e amanta lui Reghe şi o AMENINŢĂ în ultimul hal: 'O...
FOTO. Mihaela Rădulescu, apariție interzisă! O rochie transparentă, prin care s-a văzut prea mult
Alimentul care scade temperatura corporală. 10 mâncăruri pentru caniculă
Andreea Marin ARUNCĂ BOMBA! Vedeta, însărcinată? ‘Vom avea şi un copil!’
Motivul pentru care Ilie Năstase o sfătuiește pe Simona Halep să nu rateze Wimbledonul |...
E oficial! De când vor fi MAJORATE ALOCAŢIILE pentru copii. Câţi bani vor lua micuţii
Energia electrică a atins cel mai mare preţ înregistrat vreodată pe piaţa spot din România
BANCUL ZILEI – Amor nebun cu vecina, din răzbunare!
Anthony Fauci trage un semnal de alarmă: Cine este mai predispus să se infecteze cu...
Prodanca a aflat cine e amanta lui Reghe şi o AMENINŢĂ în ultimul hal: 'O...
O RACHETĂ de mari dimensiuni a fost descoperită pe un câmp. Din ea iese ceva...
Alimentul oltenesc după care nemții sunt înnebuniți. Producția ia imediat drumul Germaniei, românii nu apucă...
Euro 2020. Cum se răzbună Germania pe UEFA după ce forul european a interzis iluminarea...
Fiica lui Michael Jackson, dezvăluire șocantă despre un incident petrecut alături de tatăl ei
Ultima oră: Celebrul om de afaceri S-A SINUCIS... Primele informații
Lovitură pentru cei vaccinați cu ambele doze de PFIZER! Boala cumplită care poata apărea ca...
Are CANCER! Încă o dramă în lumea muzicală. ”E nașpa și sunt speriat. Vă iubesc...
S-a prăbuşit City Insurance, cea mai mare companie de RCA! Tot managementul este suspendat, Fondul...
Cine este prima femeie din clubul miliardarilor din ţara noastră. Ea a construit de la...