Trump, atac dur la adresa ambasadorului britanic: Este „foarte stupid”

Redactor:
Mihai Draghici
Trump, atac dur la adresa ambasadorului britanic: Este „foarte stupid”
Președintele american, Donald Trump, l-a catalogat drept „foarte stupid" pe ambasadorul Marii Britanii la Washington, Kim Darroch, pe care Guvernul Theresa May îl susține în pofida polemicilor apărute după ce a numit „ineptă" Administrația SUA.

„Ambasadorul sonat pe care Marea Britanie l-a impus Statelor Unite nu este o persoană de care să fim încântați, este un tip foarte stupid. Ar trebui să vorbească în țara sa, cu premierul Theresa May despre eșecul negocierilor pe tema Brexit, nu să se supere de criticile mele referitoare la modul deficitar în care a fost gestionat dosarul”, a transmis Donald Trump marți prin Twitter.

Guvernul Theresa May a semnalat că îl susține în continuare pe ambasadorul britanic de la Washington, deși acesta a numită „ineptă” Administrația Donald Trump, lucru care a atras furia liderului de la Casa Albă.

„Nu putem schimba un ambasador la cererea țării-gazdă. Sarcina ambasadorilor este de a oferi o evaluare onestă asupra a ceea ce se întâmplă în țara respectivă”, a declarat, pentru BBC, William Hague, unul dintre liderii Partidului Conservator și fost ministru de Externe. Guvernul de la Londra încearcă să afle cum au ajuns în presă afirmațiile pe care ambasadorul le-a făcut în rapoarte confidențiale despre situația politică din SUA.

Donald Trump a declarat că ambasadorul Kim Darroch „nu este plăcut și nici bine văzut” în Statele Unite, acuzând-o pe Theresa May că „a făcut o mizerie” din ieșirea Mari Britanii din Uniunea Europeană. „Vestea bună este că minunata Mare Britanie va avea curând un nou prim-ministru. Deși mi-a plăcut în totalitate extraordinara vizită de stat de luna trecută, cel mai impresionat am fost de regină”, a spus Trump.

 

Inchide