Un meteorit a lovit Pământul, chiar în prima zi din 2022. Care a fost cea mai afectată zonă, unde casele s-au zguduit ca la cutremur

Un meteorit a lovit Pământul, chiar în prima zi din 2022. Care a fost cea mai afectată zonă, unde casele s-au zguduit ca la cutremur
FOTO - ARHIVĂ: Facebook.com/NasaMeteorWatch
Publicat: 04/01/2022, 13:28

Explozia unui meteorit a cutremurat Pământul, cu forţa a 30 de tone de Trinitrotoluen (TNT), chiar în prima zi a noului an, iar casele s-au zguduite ca la cutremur, în Statele Unite.

Vibraţiile s-au simţit mai ales în Pittsburgh, Statele Unite, iar NASA estimează că evenimentul cosmic a degajat în atmosferă o cantitate de energie echivalentă detonării a 30 de tone de TNT

Rezidenţii din South Hills şi împrejurimi au raportat zgomote puternice neobişnuite, iar unii au simţit cum li se cutremură casele, la fel ca în cazul unui seism. Aparatul seismograf nu a înregistrat, însă, niciun cutremur, deci totul s-a petrecut din cauza meteoritului.

Conform site-ului Meteor Watch al NASA, o „estimare rezonabilă” a vitezei meteoritului ar fi în jur de 72.420 de kilometri pe oră, iar masa acestuia e calculată în jurul cifrei de 454 de kilograme.

În condiţii meteorologice optime, cu un cer senin, meteoritul ar fi fost vizibil în timpul zilei, au precizat reprezentanţii NASA, scrie Observatornews.ro.

Strălucirea sa a fost estimată drept fiind de 100 de ori mai puternică decât cea a Lunii pline. O staţie de infrasunet din apropiere a înregistrat unda de şoc propagată după explozia meteoritului în atmosferă.

Shannon Hefferan, de la Serviciul Naţional de Meteorologie SUA, a dezvăluit că imaginile din satelit au surprins o lumină fulgerătoare deasupra statului Washington duminică, în jurul orei 11:30. Oficialii cred că este urma lăsată de meteorit în atmosferă. Un eveniment similar s-a petrecut pe 17 septembrie, în comitatul Hardy, Virginia de Vest.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Trei zodii, weekend agitat. Vin probleme peste probleme
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer