Un stomatolog i-a propus unei adolescente de 16 ani să devină partenera lui sexuală: „Patru zile pe săptămână. 100 de dolari pe oră. Plus servicii stomatologice nelimitate”

Redactor:
Gandul
Un stomatolog i-a propus unei adolescente de 16 ani să devină partenera lui sexuală: „Patru zile pe săptămână. 100 de dolari pe oră. Plus servicii stomatologice nelimitate”
O adolescentă care a emigrat recent din Venezuela a mers la cabinetul unui dentist pentru un job, dar i s-a oferit să devină „partenera sexuală" a medicului.

La doar câteva săptămâni după ce o femeie din Venezuela a ajuns în New York împreună cu fiica sa de 16 ani, adolescenta i-a fost recomandată de un prieten stomatologului Dr. Soleiman Rabanipour, pentru a lucra în cabinetul acestuia, transmite publicația New York Post.

Rabanipour i-ar fi spus fetei că nu o poate angaja deoarece nu vorbește engleza, apoi ar fi încercat să o sărute și i-ar fi propus să devină partenera lui sexuală. „Sex în birou. Patru zile pe săptămână. 100 de dolari pe oră. Plus servicii stomatologice nelimitate”, ar fi spus medicul.

Adolescenta l-a rugat pe stomatolog să repete oferta și l-a înregistrat cu telefonul mobil.

Familia tinerei a depus plângere la poliție.

Foto: Pixabay

 

Inchide