VIDEO. Deținuții de la Guantanamo, torturați cu muzica din Sesame Street

Redactor:
Alina Matis
VIDEO. Deținuții de la Guantanamo, torturați cu muzica din Sesame Street
Deținuții de la Guantanamo Bay au fost torturați cu muzica din serialul Sesame Street, pe care erau obligați să o asculte la căști ore sau zile întregi, cu volumul dat la nivel maxim, se susține într-un documentar al postului Al Jazeera

Deținuții de la Guantanamo Bay au fost torturați cu muzica din serialul Sesame Street, pe care au fost obligați să o asculte la căști ore sau zile întregi, cu volumul dat la nivel maxim, se susține într-un documentar al postului Al Jazeera, citat de Huffington Post.

Christopher Cerf, compozitorul muzicii din îndrăgitul serial educațional american, s-a declarat uluit de întrebuințarea pe care a ajuns să o aibă muzica sa.

„Prima mea reacție a fost că așa ceva nu poate fi adevărat. Sigur că nu mi-a prea surâs ideea că ajutam la cedarea nervoasă a prizonierilor. A fost și mai rău când am aflat, mai târziu, că muzica mea era folosită la Guantanamo pentru interogratorii îndelungate și tortură”, a declarat Cerf, pentru Al Jazeera.

Aceasta nu este singura dată în care apar informații că muzica din Sesame Street ar fi folosită de americani pentru tortură. Prizonierii de război din Irak care refuzau să coopereze în timpul interogatoriilor erau puși și ei să asculte aceeași muzică, potrivit unor informații obținute de Amnesty International în 2003.

Totodată, și muzica rock a fost folosită în astfel de scopuri, cele mai utilizate fiind „Enter Sandman” a trupei Metallica sau hiturile AC/DC, „Shoot to Thrill” și „Hell’s Bells”, se arăta într-un raport din 2008 al grupului Reprieve.

Inchide