SINDROMUL NU. Cum tratează Armata română stresul posttraumatic

Peste 30.000 de militari români au fost în misiune în Irak și Afganistan. Potrivit datelor făcute publice de Ministerul Apărării Naționale (MApN), 135 dintre aceștia s-au întors răniți. 23 au murit.

Peste 30.000 de militari români au fost în misiune în Irak și Afganistan. Potrivit datelor făcute publice de Ministerul Apărării Naționale (MApN), 135 dintre aceștia s-au întors răniți. 23 au murit. La începutul lunii septembrie, mai aveam 1.033 de militari în Afganistan.

Spre deosebire de alte țări alături de care am mers în aceste misiuni, la noi nu a existat niciodată raportat un sindrom al stresului posttraumatic*. Mai mult, ca nicio altă țară aliată, noi nu am avut nici măcar un diagnostic de stres posttraumatic. Această statistică albă a atras atenția doctorului Paul Fink, fost președinte al Asociației Americane de Psihiatrie, unul dintre cei mai buni specialiști din lume în domeniul stresului posttraumatic, care spune că este imposibil să nu existe cazuri de TSPT când vorbim despre 30.000 de militari trimiși în misiune în ultimul deceniu: „În mod cert, nu este posibil să nu existe niciun caz”.

Și atunci unde este problema? A găsit România formula magică prin care trimite în teatrele de operații doar „oameni tari”, solizi din punct de vedere psihic, perfect pregătiți să facă față unei traume? Sau este vorba despre o raportare în stil românesc?

În spatele acestei realități stă nu doar o pasare a responsabilității între psihologii militari și psihiatri, dar și o teamă a militarilor de a purta stigmatul unei „boli mintale” și o teamă a Armatei că-și va păta blazonul cu slăbiciuni omenești. După cum aveam să descoperim la finalul unei investigații care s-a întins de-a lungul unui an de zile, pentru a proteja o imagine (în) uniformă și de teama că s-ar putea crea impresia că există și la noi un sindrom al stresului posttraumatic (vezi Sindromul Golfului) care ar dezonora Armata română, am ajuns să dăm naștere unui alt fenomen: Sindromul NU. Conform experților români și străini consultați de noi, Sindromul NU este chiar mai periculos pentru militarii și pentru familiile lor decât primul. Mai rău, Sindromul NU depășește granițele mediului militar, afectând societatea românească, per ansamblu.

Sindromul NU – Documentarul rănilor invizibile ale Armatei

*Scurt context: Stresul posttraumatic (TSPT sau PTSD, în abrevierea de limbă engleză) este reacția firească a creierului uman la o traumă profundă, o situație în care o persoană s-a simțit în pericol de moarte, depășită, neajutorată. Cele mai frecvente simptome sunt coșmarurile, retrăirea traumei, porniri violente, izolarea, refuzul verbalizării traumei. Inhibată, trauma se agravează. Nediagnosticat și netratat, stresul posttraumatic poate distruge vieți, nu doar ale celui care prezintă tulburarea, ci și ale celor dragi. Foarte important, stresul posttraumatic nu este o tulburare a lumii militare. Cele mai comune cazuri sunt în rândul victimelor accidentelor de rutiere, violurilor, violenței domestice, catastrofelor naturale.

Mai jos, regăsiți concluziile anchetei desfășurate de gândul în ultimul an, structurate pe 10 puncte. Fiecare dintre aceste concluzii este detaliată în interviurile alăturate acestui articol:

ACCESEAZĂ SITE-UL SINDROMUL NU

1. Armata României nu raportează niciun caz de stres posttraumatic și este mândră de asta

„Din datele la care am eu acces, din informațiile pe care le dețin eu, nu există militari diagnosticați cu stres posttraumatic”, spune col. psih. dr. Adrian Prisăcaru, șeful Laboratorului psihologic (fosta Secție de psihologie militară) din cadrul Statului Major General (SMG). „Ne bucurăm că nu avem astfel de cazuri”, subliniază Prisăcaru.

„Oficial, nu există cazuri de tulburare de stres posttraumatic”, întărește, într-un interviu acordat gândul, și Maria-Magdalena Macarenco, psiholog militar, încadrat la UM01783 Murfatlar.

2. Există însă un studiu oficial al Armatei care semnalează nu doar simpome de stres posttraumatic, ci și cazuri. Acum, unul dintre semnatarii studiului, ajuns șeful psihologilor militari, neagă, din această poziție oficială, existența TSPT în Armată

Documentul, semnat de fostul șef al psihologilor militari, Edmond Cracsner, și de actualul șef al Laboratorului Psihologic, Adrian Prisăcaru, a fost făcut public în 2005 (în numărul 3/2005 al revistei „Spirit Militar Modern”, poate fi văzut AICI) și vorbește despre existența stresului posttraumatic în rândul a patru loturi (Iași, Focșani, Dej, Craiova) de militari români aflați în Afganistan și Irak între 2003 și 2004 care au fost monitorizate pe o perioadă lungă de timp. Sunt descrise simptomele („amintiri recurente, vise cu conținut terifiant” etc.), este „confirmată” „existența șocului posttraumatic”, dovadă stând și „refuzul sau incapacitatea unora dintre cei evaluați de a relata un anumit aspect al evenimentului traumatizant sau de reactivitatea fiziologică a acestora la stimuli ce evocau evenimentul”. Concluzii normale, mai ales dacă luăm în calcul că, în 2003, în perioada în care a fost monitorizat, lotul Iași a pierdut în Afganistan, în urma unui atac, doi oameni, tragedie care i-a afectat și pe colegii lor, care s-au confruntat mai ales cu coșmaruri și flashback-uri. De precizat că, în aceeași perioadă, Adrian Prisăcaru se afla în Afganistan, alături de militarii români.

Col. Adrian Prisăcaru // FOTO: Gândul

În ciuda formulării care nu lasă loc de interpretări făcute în urmă cu zece ani, Prisăcaru spune acum că, de-a lungul timpului, militarii care au participat la misiuni internaționale și care ulterior au parcurs și etapa de evaluare postmisiune „au relatat că există o serie de manifestări, însă acestea nu conturează tabloul clinic al TSPT”.

3. Realitatea raportată de Armată este negată de fostul șef al psihologilor militari, care spune că au existat cazuri, dovadă stând inclusiv studiul din 2005

Uitându-se la cazul românesc, dr. Paul Fink, fost președinte al Asociației Americane de Psihiatrie spune că este imposibil să nu existe cazuri de stres posttraumatic când vorbim despre 30.000 de militari trimiși în misiune în ultimul deceniu. „În mod cert nu. Am avut această tulburare în toate războaiele”, explică Fink, într-un interviu acordat ziarului gândul în Atlanta, SUA.

Dr. Paul Fink // FOTO: Gândul

Ba mai mult, același răspuns ni-l dă și psiholog dr. Edmond Cracsner, fost șef al psihologiei militare și cosemnatarul studiului din 2005, care se arată neîncrezător când îi spunem că structura pe care a condus-o până acum cinci ani, când a fost înlocuit de Adrian Prisăcaru, susține că nu există stres posttraumatic în Armata română, ci doar simptome individuale, insuficiente pentru un diagnostic. „Fără discuție (există cazuri individuale de stres posttraumatic, n.red.) – și dvs. realizați acest lucru și oricine poate să înțeleagă aspectele acestea”, explică psih. Cracsner.

„Raportându-ne statistic, procentele nu relevă fenomenul ca atare, dar indivizi care să fie afectați sunt cu siguranță”, adaugă el. „Simptomele sunt prezente. Acum, dacă el este încadrat sau nu în acel tip de tulburare, e discutabil”, mai spune Cracsner, într-un interviu acordat gândul.

4. Problema este pasată medicilor psihiatri, care nu pun diagnosticul de TSPT

De vreme ce ne vorbește cu atâta convingere despre cazurile individuale de stres posttraumatic din Armată, îl întrebăm pe psih. dr. Cracsner câte diagnostice au fost puse între 2000 și 2008, perioada în care a condus psihologia militară. Zâmbește și ne spune: „Aici este problema la care ajungem. Eu nu am știință de astfel de diagnostice, dar cu siguranță, elemente care au putut conduce la astfel de diagnostice au existat. Că ele nu au fost puse sau în ce măsură au fost puse, eu nu am o statistică (…). Poate că diagnosticele au fost puse sub o altă formă, sub o altă tulburare, fie de depresie, fie de anxietate generalizată (…) Dar cu siguranță există (cazuri de TSPT, n.red.)”, continuă psihologul. În rezumat, problema se prezintă astfel: atunci când militarii cu simptome sunt trimiși mai departe la medicul psihiatru pentru diagnostic, se pune un alt diagnostic (de obicei depresie sau anxietate), lucru ușor de făcut tocmai că, potrivit experților, trebuie să existe între trei și cinci (părerile sunt împărțite) simptome care să se manifeste simultan. „Că nu a fost pus un diagnostic, aici nu este problema mea, este problema medicului psihiatru. Dar în studiile pe care le-am făcut, noi am identificat o serie de caracteristici, elemente de specificitate ale stresului. Numai că psihologul nu are calitatea de a lua o decizie, de a pune un aviz de această manieră”. Și responsabilitatea este pasată cu succes.

Psih. dr. Edmond Cracsner // FOTO: Gândul

Aceeași problemă există, însă, și în civilie, potrivit psih. dr. Diana Vasile, președinta Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei di București: „Este interesant că în România noi nu prea folosim ca diagnostic tulburarea de stres posttraumatic. Este mult mai ușor să identificăm depresia, să identificăm tulburările de anxietate, este mult mai ușor să diagnosticăm dependențele de substanțe care apar în urma experiențelor traumatice”.

5. E o problemă a militarilor: „Suntem mai puternici ca americanii”

La fel ca civilii, militarii români încă socotesc un semn de slăbiciune mersul la psiholog și atunci când sunt nevoiți să o facă dau răspunsurile conformiste pe care psihologul dorește să le audă. „Nu sunt foarte deschiși”, admite psih. Maria-Magdalena Macarenco, cu referire la atitudinea militarilor față de psihologi. „Prima reacție este să răspundă dezirabil. Adică să spună ce vrei tu să auzi”. Stereotipiile despre tulburările mintale sunt larg răspândite printre militari. La fel și frica de stigmatizare.

Proiectului „Sindromul NU” îi lipsesc, din păcate, vocile militarilor cu simptome ale stresului posttraumatic, pentru că oficial ei nu există. Anul trecut, în cadrul altor interviuri cu patru militari întorși din misiune, am vorbit cu ei și despre ce știau pe tema stresului posttraumatic. Ne-au spus că nu există așa ceva: „noi suntem mai tari decât americanii”, a fost una dintre explicațiile primite. De asemenea, soldații români spun că preferă să practice „terapia de grup” mersului la psiholog.

6. E o problemă a Armatei: „Nu avem și nu vrem probleme”

Reprezentanții MApN au monitorizat atent acest proiect și au dorit să asiste la toate interviurile. De-a lungul ultimului an, au manifestat o grijă obsesivă de a-i proteja pe militari de întrebări civile. De asemenea, am remarcat teama Armatei de a nu se spune că „avem probleme”, de a nu critica „ce nu e de criticat”. Din interviurile și cercetarea făcute în ultimul an, raportarea Armatei la problema stresului posttraumatic este mânată și de o mândrie națională prost înțeleasă și nocivă.

„Ne bucurăm că nu avem astfel de cazuri, pentru că ar fi dramatic să auzim că au participat în teatru, au fost repatriați și au parcurs această etapă de evaluare psihologică, de evaluare medicală, sunt trimiși în familie și acolo să dezvolte acte de violență asupra membrilor de familie sau chiar să ajungă la un suicid. Dacă nu sunt tratate, nu sunt luate în serios aceste simptome, se pot dezvolta astfel de comportamente. Avem astfel de experiențe în exterior (în armatele altor state, n.red.) din care învățăm și ne preocupă acest gen de problemă”, ne asigură conducătorul psihologiei militare.

Experiențele din exterior pot fi cuprinse în următoarele statistici: potrivit unui studiu RAND Corporation din 2008, devenit de referință (îl puteți citi AICI), până la 20% dintre militarii americani (1,64 de milioane la momentul efectuării studiului) s-au întors din Irak și Afganistan cu simptomele necesare unui diagnostic de TSPT. Alte cercetări vin și ele cu statistici: 8% dintre militarii canadieni mobilizați în Afganistan între 2001 și 2008 au fost diagnosticați cu stres posttraumatic, britanicii au o rată estimată la 4% și că 2,9% dintre germanii mobilizați în Afganistan între 2009 și 2010 sufereau, la un an după întoarcere, de TSPT (se crede că 45% dintre cazurile de TSPT din Armata germană rămân nediagnosticate și netratate).

Psih. dr. Edmond Cracsner nu pune absența unor statistici similare pe seama dorinței Armatei de a ascunde ceva. Nici nu ar putea, spune el. „Cred că, per ansamblu, ideea aceasta de existență a unui fenomen sau teama că am putea să vorbim despre un fenomen ar putea crea anumite reticențe. Cred că aici există această teamă: să nu cumva să creăm impresia că la nivelul unei structuri poate să apară un anumit fenomen. (…) A crede și a spune că nu avem persoane afectate e puțin probabil”, mai spune Edmond Cracsner, adăugând mai târziu că, dacă ne referim la cazuri individuale, „cu siguranță, este imposibil să spui că nu există”.

Explicația lui Adrian Prisăcaru pentru posibilitatea logică, matematică, de a nu fi avut, în rândul a peste 30.000 de militari trimiși în Afganistan și Irak, cazuri de stres posttraumatic este programul foarte bun de pregătire și asistență psihologică pe care l-a clădit „de la 0″ în Armata României. Adrian Prisăcaru este foarte mândru de modelul de asistență psihologică oferit militarilor români. Spune că este „fiabil, funcțional și premiat” în afara țării și subliniază că „l-au vrut și sârbii”. Din păcate, „nu s-a putut adopta”. Potrivit șefului psihologiei militare din România, oamenii sunt selecționați atent, sunt evaluați înainte, în timpul și după misiune, sunt foarte bine pregătiți, iar comparațiile cu situația altor armate nu își au locul, pentru că sunt multe diferențe.

7. E o problemă a societății: soțiile și copiii militarilor cer ajutor

Chiar dacă nu există cazuri raportate de TSPT în rândul militarilor, există cazuri de soții și copii care au cerut ajutorul specialiștilor. Diana Vasile, președinta Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei din București, spune că a a avut de-a face cu apropiații acestor militari, iar interacțiunea cu ei tinde să contrazică poziția Armatei. „Ceea ce am observat este că vin mai degrabă rudele – copii și parteneri. Am lucrat cel mai mult cu copiii celor care au lucrat în Armată. Și au consecințe”, dă asigurări Diana Vasile.

Psih. Diana Vasile // FOTO: Gândul

Și psihologul militar M.M. Macarenco spune că a fost contactată în câteva situații de soții de militari care aveau nevoie de ajutor.

„Noi suntem un popor agresiv, pentru că noi suntem un popor cu multe răni – atât la nivel personal, cât și la nivel social, dar și la nivel național. Și noi negăm încă acest lucru sau încă nu suntem pregătiți să ne uităm la ceea ce ni s-a întâmplat cu adevărat, ca să ne eliberăm de această forță, chiar și a revoltei”, spune, într-un interviu acordat gândul, psih. dr. Diana Vasile. Se arată sceptică la posibilitatea de a nu avea militari cu stres posttraumatic. „Mi-e greu să cred”, reacționează ea la trauma inexistentă. „Îmi este greu să cred pentru că, în general, în lumea militară, soldații sunt confruntați cu pierderea vieții, măcar cu posibilitatea asta. Ei văd asta. Deci îmi este greu să cred că nu sunt afectați”, ne spune Diana Vasile.

Psihologul accentuează că, și dacă nu există o tulburare de stres posttraumatic exact așa cum este ea descrisă în manual, „există răni, există consecințe, pe care militarii aceia le vor resimți, soțiile de militari le vor resimți, copiii de militari le vor resimți, familiile de militari le vor resimți – acest lucru pot să îl spun cu siguranță”.

8. Există un singur caz de sinucidere în teatrul de operații. De ce s-a sinucis caporalul Lili Dobre

Primul militar român care a murit în Irak s-a sinucis, în 2006. În vârstă de 28 de ani, din comuna vrânceană Năruja, caporalul Lili Dobre era angajat la Batalionul 280 Infanterie Focșani. Cu o logodnică însărcinată și un tată paralizat acasă, s-a împușcat în cap, în cort, după o misiune. În perioada premergătoare, comportamentul lui a atras atenția psihologilor, însă nu a fost extras la timp și, mai ales, nu s-au luat toate măsurile pentru a nu-i oferi acces la o armă. Este singurul caz de suicid consemnat de Armata română în timpul unei misiuni internaționale. Edmond Cracsner conducea, la acea vreme, Secția de Psihologie și se referă la acest caz ca la o dublă pierdere: „o pierdere în primul rând de ordin emoțional, dar și o pierdere profesională, în ideea în care până la urmă modul în care am gestionat acest eveniment, împreună cu psihologul din teatrul de operații…”.

Înmormântarea cap. Lili Dobre // FOTO: Ziarul de Vrancea

După această tragedie, s-a constituit o comisie de anchetă, numită de lt.col. Ștefan Bălan, comandantul batalionului, care s-a limitat la următoarea explicație: caporalul s-a sinucis „din motive numai de el știute”.

Îl întrebăm pe Edmond Cracsner care au fost, totuși, rezultatele acestei anchete. De ce s-a sinucis Lili Dobre? Nu își aduce aminte detaliile, dar spune că „problemele au fost de trăire, de emoție, de înstrăinare, însingurare, dorul de casă, probleme în viața personală”.

La momentul respectiv, caporalul Lili Dobre nu avea simptome asociate stresului posttraumatic.

9. De ce trebuie Armata să se vindece de Sindromul NU

Într-o țară care nu se îngrijește de sănătatea mintală (aproape 70% dintre români nu au mers niciodată la psiholog), în care Armata este una dintre instituțiile cu cea mai bună imagine în ochii populației, există o teamă clară de pete pe această imagine uniformă. De frică să nu se înțeleagă că există un sindrom al stresului posttraumatic, un fenomen care afectează în masă Armata, s-a ajuns la un alt fenomen: negarea din start, Sindromul NU. În cazul tulburării de stres posttraumatic, am aflat de la specialiști că NU-ul este mai periculos decât orice.

Una dintre cel mai des întâlnite atitudini ale persoanelor care au trecut printr-o traumă puternică este să își țină trăirile pentru ele însele. De aici începe un cerc vicios. Ele nu își dau voie să proceseze ce au trăit; inhibată, trauma se acutizează; răspunsul la această traumă, stresul posttraumatic, devine și el cronic și afectează, prin ceea ce se numește traumă secundară, persoana și pe oamenii din jur pe toate planurile. De aceea, uneori, copiii și partenerii de viață pot ajunge chiar mai afectați de stresul posttraumatic decât cel care a trecut prin acea traumă. În plus, indiferent de cultură și de trecutul persoanelor, dependențele, mai ales de alcool, sunt printre cele mai comune consecințe ale netratării traumelor.

„Sunt dificultăți de relaționare, pentru că acești părinți, după ce au trecut prin război, au venit acasă transformați și s-au raportat foarte diferit la copiii lor – în primul rând pentru că au lipsit, dar pe urmă s-au manifestat „ciudat”, una dintre „ciudățenii” fiind izolarea, fie dependențele lor de alcool și medicamente, care au transformat cu totul relația, fie agresiuni”, descrie Diana Vasile urmările pe care stresul posttraumatic le are, din experiența ei, asupra copiilor de militari români. Un lucru care este greu de înțeles pentru noi, spune ea, și pe care vrea ca lumea să îl afle este că în momentul în care suferim o agresiune vom repeta această agresiune cu noi și ceilalți. „Este o iluzie să credem că n-o s-o facem. Și da, lucrând cu acești copii care au experimentat războiul în diverse maniere, au recunoscut în manierele lor de manifestare, fie comportare, fie ca trăire, părți din ce a însemnat teamă imensă, furie – aproape până la pierderea controlului – , dependență de toate tipurile”, mai spune psihologul.

Psih. Maria-Magdalena Macarenco // FOTO: Gândul

„Să ții în tine un eveniment traumatizant este o greșeală. Pentru că asta spune ceva despre persoana respectivă. Înseamnă că vrea să evite din nou să povestească despre situația respectivă și asta previne vindecarea. Nu poți să ții în tine și să speri că timpul le va rezolva. Timpul nu vindecă trauma”, atrage atenția și psihologul militar Maria Macarenco.

În ceea ce privește Sindromul NU, lecția altor armate este, după cum ne-a explicat, într-un interviu din Kabul, jurnalistul american Martin Kuz, reporter pentru publicația militară Stars and Stripes, să accepți că nu totul poate fi controlat. Atunci începi să găsești rezolvări, spune el.

10. Ce am reușit să facem

Am început anul în care am lucrat la acest proiect cu o dorință de normalitate. Nu eram în căutarea unui fenomen: studiind misiunile militarilor români în teatrele internaționale, îți dai seama cu ușurință că nu se poate ajunge la un sindrom al stresului posttraumatic. Dar, de asemenea, comparând statisticile românești cu cele ale aliaților NATO, nu poți să nu constați că Armata română nu raportează cazuri de TSPT și nici nu-și dorește asta. Am vrut să vedem de ce, în dorința de a deschide discuția despre traume și consecințele lor în România. De ce ne interesează dacă există cazuri de stres posttraumatic în Armata română când militarii care pleacă în misiuni sunt o pondere atât de mică din populația țării? Anul trecut, la fiecare patru ore, un român a murit într-un accident rutier. În urma lui, a rămas o familie, au rămas răniții. Câți dintre ei au știut că pot cere ajutor pentru coșmarurile, flashback-urile și toate trăirile cu care au rămas în urma tragediei? La fel, câți dintre militari conștientizează că stresul posttraumatic nu este o rușine, ci o reacție firească a omului la o situație extremă? Câți știu că pot găsi ajutor în interiorul sau în afara Armatei, ajutor care să le folosească nu doar lor, ci și propriilor familii? În absența unei discuții sincere, mature, responsabile despre stresul posttraumatic, această reacție firească la o experiență nefirească, Sindromul NU afectează întreaga Românie.

Discuția este deschisă și este publică acum. O vom purta în continuare, primul pas fiind susținerea Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, în această toamnă, în organizarea unor seminarii despre traumă și stres posttraumatic.

 

Transfer colosal la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru şi-a ieşit din minţi şi aduce în Liga...
Florin Pastramă, scos din sărite de fiica lui Brigitte: 'Nu urla că-ți trag una'. Imaginile...
FOTO. Inna, topless în vacanță! Cum s-a pozat cântăreața în apă
Sunt amantă de 11 ani și vreau să le spun ceva femeilor măritate. Mesajul care...
Fabulos! Gigi Becali a dat tunul și a câștigat 15 milioane de euro peste noapte!...
Ce trebuie să faci cu telefonul tău dacă treci de la Whatsapp la Signal sau...
Medicii veterinari atrag atenţia. Ivermectina nu se foloseşte pentru tratarea coronavirusului, ci „pentru afecţiuni interne...
BANCUL ZILEI – Filme XXX cu nevasta
Câinele lui Dorian Popa câștigă 200.000€ pe an: „Prețurile sunt fără TVA. Vreau să fac...
Florin Pastramă, scos din sărite de fiica lui Brigitte: 'Nu urla că-ți trag una'. Imaginile...
Ce ascunde ultima cifră din CNP-ul tău. Puțini oameni știu asta
Unul dintre cele mai bine păzite SECRETE înainte de 1989: data reală a naşterii lui...
Legea a fost admisă. Cine sunt românii care pot ieşi mai devreme cu 15 ani...
Banii intră direct în cont: zeci de mii de români câștigă mai mult. Ministrul a...
Ce s-a întâmplat cu Brandi Passante după „Războiul Depozitelor”
Anunțul ȘOC al zilei despre Sebi, băiețelul dispărut de două săptămâni. Ce s-a întâmplat, de...
Mădălina Ghenea, apariție senzuală într-o rochie mulată. Fanii au reacționat: Sophia Loren are o urmașă
Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani....
Catastrofă la graniţa cu România: Oraşe întregi părăsite, obloanele trase, lacăte la uşi. Ţara vecină...
ȘOC!Trebuie să ne pregătim pentru un CUTREMUR devastator. Se anunță un DEZASTRU total pentru România!
×
Inchide