Prima pagină » Justiție » Cinci reținuți în dosarul DIICOT al fraudării vechimii pentru 860 de pensionari. Un funcționar ar fi „dat în primire” și a scăpat cu control judiciar

Cinci reținuți în dosarul DIICOT al fraudării vechimii pentru 860 de pensionari. Un funcționar ar fi „dat în primire” și a scăpat cu control judiciar

Cinci reținuți în dosarul DIICOT al fraudării vechimii pentru 860 de pensionari. Un funcționar ar fi „dat în primire” și a scăpat cu control judiciar

Procurorii DIICOT ar fi reținut cinci persoane până la momentul difuzării acestei știri în dosarul în care investighează fraudarea bugetului de stat printr-un mecanism de majorare în fals a vechimii în muncă a unor pensionari care cotizau la membrii grupării, susțin pentru Gândul surse judiciare.

Potrivit acestora, între reținuți nu s-ar afla și un funcționar public, angajat al Casei de Pensii a Municipiului București, percheziționat și ridicat miercuri de către anchetatori pentru audieri.

Sondaj Gândul


Consideri că alegerile anticipate sunt cea mai bună soluție pentru a ieși din criza politică?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Denunțul care îl scapă de „Beciul Domnesc”

Acestea susțin pentru Gândul că bărbatul „ar fi dat în primire” în fața procurorilor, expresie care s-ar traduce prin aceea că ar fi făcut un denunț sau autodenunț privind o situație cu aspect penal ce urmează să fie verificată de către procurori.

În cazul concretizării și finalizării cu un dosar penal palpabil funcționarul ar putea beneficia de rigorile articolului 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor care prevede reducerea la jumătate a limitelor pedepsei pentru persoanele care au comis infracțiuni grave, dar care denunță și facilitează identificarea sau tragerea la răspundere penală a altor participanți, înainte sau în timpul urmăririi penale ori a judecății.

Cert este, potrivit surselor noastre, că funcționarul care ar fi înlesnit în 860 de rânduri perpetuarea mecanismului infracțional ar fi părăsit sediul DIICOT după audieri, în cazul acestuia magistrații de la crimă organizată luând măsura controlului judiciar cu o serie de măsuri și obligații impuse acestuia.

Aceleași surse au explicat în cursul nopții că și expertul judiciar în legislația muncii urma să fie audiat de către anchetatori DIICOT.

Sursele citate nu au putut preciza cu claritate cine sunt persoanele reținute, dar audierile au durat pe parcursul întregii nopți de miercuri spre joi.

DIICOT a pus „ștampila” pe Casa de Pensii București

Aproape 160 de ștampile ce erau folosite la ștampilarea declarațiilor D112 privind vechimea în muncă ar fi fost ridicate de anchetatorii DIICOT central în timpul perchezițiilor de miercuri dimineață în dosarul privind falsuri legate de vechimea în muncă ce sporesc nejustificat pensiile a 860 de beneficiari, transmit pentru Gândul surse judiciare.

Potrivit acestora ștampilele s-ar fi găsit la unul dintre suspecții din dosar care a fost „vizitat” de anchetatorii DIICOT. Acesta, susțin sursele noastre, ar fi fost în trecut angajat al Inspectoratului Teritorial de Muncă.

În prezent, punctează sursele citate, bărbatul lucra în mediul privat iar ștampilele găsite în reședința sa erau folosite pentru a parafa documente în procesul de pensionare dar și declarații D112.

Zeci de mii de lei confiscați

Sursele noastre spun că aproximativ 80.000 de lei și 3750 de euro ar fi ridicat anchetatorii care au descins în locuințele suspecților din acest dosar.

Totodată ar mai fi fost ridicat un laptop, două telefoane mobile, 158 de ștampile, aproximativ o sută de cărți de muncă în original și aproximativ șase sute de înscrisuri.

DIICOT a transmis, marți, un comunicat oficial care confirmă informațiile obținute anterior de Gândul cu privire la perchezițiile efectuate la Casa de Pensii București, într-un dosar care vizează un mecanism prin care sute de persoane ar fi obținut vechime fictivă în muncă pentru acordarea sau majorarea pensiilor. Procurorii spun că prejudiciul calculat până la finalul anului 2024 se ridică la aproximativ 7 milioane de lei.

Cum funcționa mecanismul prin care era creată vechimea fictivă în muncă

Anchetatorii susțin că gruparea a acționat începând din 2018 prin introducerea de declarații fiscale D112 cu informații nereale în bazele de date ANAF. Prin intermediul acestor declarații, gruparea crea retroactiv vechime în muncă pentru persoane care nu fuseseră niciodată angajate la firmele sau asociațiile folosite în schemă. Comunicatul mai precizează că, în schimbul acestor servicii, beneficiarii ar fi plătit între 15.000 și 50.000 de lei.

„Cercetările efectuate au reliefat faptul că, începând cu anul 2018, pe raza municipiului București s-a constituit și a activat un grup infracțional organizat specializat în comiterea unor infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prin introducerea on-line în bazele de date aparținând Agenției Naționale de Administrare Fiscală a unor date informatice nereale, reprezentate de declarațiile fiscale D 112 (declarația privind obligația de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate) care atestă o vechime fictivă în muncă pentru un număr considerabil de persoane, cu scopul de a fi utilizate de Casele de Pensii competente pentru emiterea deciziilor de pensionare și implicit pentru stabilirea cuantumul pensiei.

Pentru atingerea scopului, membrii grupului infracțional au folosit asociații nonprofit fără activitate, societăți comerciale de tip fantomă și persoane vulnerabile ale căror date de identificare erau utilizate pentru a emite documente ce atestau, nereal, calitatea de angajat pentru persoanele interesate să obțină vechimea în muncă, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 15.000 și 50.000 lei”, se arată în comunicatul DIICOT.

Peste 860 de persoane au beneficiat de vechimi în muncă falsificate

Până în acest moment, anchetatorii au stabilit că, în decurs de 5 ani, au fost generate vechimi false în muncă pentru 860 de persoane. Totodată, mai mult de 170 dintre acestea au folosit documentele pentru obținerea unei decizii de pensionare sau pentru majorarea pensiei, ceea ce a produs un prejudiciu estimat la aproximativ 7 milioane de lei.  Potrivit procurorilor, în unele situații, persoanele vizate au primit pensii pe care nu le-ar fi putut obține în lipsa perioadelor de muncă introduse în mod fictiv în sistem.

„Prin depunerea acestor declarații fiscale s-a urmărit crearea unui istoric scriptic în câmpul muncii pentru beneficiarii pensiilor, astfel încât aceștia să îndeplinească condiţiile de eligibilitate impuse de Casele de Pensii din punct de vedere al veniturilor realizate. Astfel, deși beneficiarii pensiilor nu au fost niciodată angajați la societățile comerciale și la asociațiile nonprofit controlate de membrii grupului infracțional organizat, în urma depunerii declarațiilor, aceștia au dobândit în mod fictiv și retroactiv această calitate.

Până în prezent a rezultat faptul că prin această modalitate, pe parcursul a 5 ani s-a generat o vechime nereală în muncă pentru un număr de peste 860 persoane (beneficiari).
De asemenea, aceste declarații au fost utilizate la majorarea cuantumului pensiei sau pentru emiterea deciziei de pensionare la solicitarea a peste 170 de persoane, cauzând bugetelor Caselor de Pensii competente o pagubă în valoare totală de aproximativ 7.000.000 lei, calculată până la data de 31.12.2024, ce are caracter evolutiv, valoarea sa continuând sa crească până in prezent”.

Cum era organizată gruparea

Nucleul grupării ar fi fost format din șapte membri, dintre care doi funcționari publici. Potrivit anchetatorilor, grupul nu avea un lider și nici o ierarhie clară, membrii colaborând între ei și având roluri interdependente. Alți 13 suspecți ar fi sprijinit activitatea grupării, ocupându-se de găsirea firmelor și asociațiilor care puteau fi folosite, identificarea beneficiarilor, întocmirea documentelor și colectarea banilor.

Membrii grupării ar fi introdus și validat în sistemele informatice ale instituțiilor publice date care atestau în mod fals calitatea de angajat și plata contribuțiilor sociale. Ulterior, aceștia verificau dacă informațiile deveniseră vizibile în bazele de date. Potrivit DIICOT, suspecții stabileau și modul în care urmau să fie plătite serviciile, colectau banii și ofereau consultanță juridică în domeniul dreptului muncii și al asigurărilor sociale persoanelor care doreau să obțină vechime fictivă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Cum au reușit fanii filmului Harry Potter să devieze un proiect de milioane de lire și, mai ales, care a fost motivul?