Fost șef al Fiscului, jefuit în timp ce era în vacanţă. Hoții au furat 500.000 de euro. Victima nu a putut justifica 400.000 de lei

Publicat: 19/09/2021, 11:22
Actualizat: 12/10/2021, 17:41

Un jaf incredibil a scos la iveală o altă poveste spectaculoasă. În centru atenției s-a aflat Petru Ioan Lupșac, fost șef al Administrației Finanțelor Publice Oțelu Roșu.

Interesant este că păgubitul era șeful Fiscului din Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. În timp ce se afla în vacanță, hoții au intrat în casa lui două nopți la rând. Inițial, aceștia au furat bijuterii, apoi au furat cu totul un seif de o tonă cu 370.000 de euro și 60.000 lei. În total, paguba se ridică la circa 500.000 de euro, potrivit Antena 3.

Petru Ioan Lupșac a fost șef al Administrației Finanțelor Publice (AFP) Oțelu Roșu din 2007 până în 2011, apoi din nou în 2012.

De la ce a pornit totul

În timp ce a fost jefuit, el se afla într-o vacanță exotică în Thailanda.

Unul dintre hoți și-a pierdut banii la păcănele și a vrut să se împrumute, iar cineva i-a zis să îi ceară șefului Fiscului, adică lui Petru Ioan Lupșac.

Bărbatul i-a scris pe Facebook lui Lupșac, care nu i-a spus că nu dă bani în împrumut, ci doar că este plecat din țară și nu poate să îl ajute. Acela a fost momentul în care hoții au aflat că șeful Fiscului este în Thailanda și aşa le-a venit ideea să-l jefuiască, speculându-se că acesta ar avea în casă 500.000 de euro.

Inițial, hoții au furat vreo 4.000 de euro, niște bijuterii şi cheile de la două mașini BMW X6, plus telecomanda de la garaj. S-au întors însă în noaptea următoare și au luat un seif de o tonă în care șeful Fiscului mai avea 370.000 de euro, 60.000 de lei și bijuterii.

Din nefericire pentru hoți, mânerul seifului a căzut, fiind găsit de polițiști la fața locului. Astfel, polițiștii au reușit să găsească inculpații.

Povestea nu se oprește aici

La începulul lunii august, hoții au fost condamnați la pedepse de la doi ani și o lună de închisoare cu suspendare până la 19 ani și trei luni de închisoare. Condamnările primite nu sunt însă definitive și hoții le-au contestat deja.

După acest incident, Lupșac a fost demis, iar Agenția Națională de Integritate a constatat că fostul șef al Fiscului din Oțelu Roșu nu poate justifica aproximativ 400.000 de lei și a cerut instanței să îi verifice averea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Cum vor arăta verighetele pe care Oana Moșneagu și Vlad Gherman le vor purta: "Nu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?