Ucigașii femeii arse într-o valiză, pe un câmp din Giurgiu, cercetați și pentru trafic de persoane. Sunt acuzați că o exploatau sexual pe Sabina Mircea

Ucigașii femeii arse într-o valiză, pe un câmp din Giurgiu, cercetați și pentru trafic de persoane. Sunt acuzați că o exploatau sexual pe Sabina Mircea
Femeia arsă într-o valiză pe un câmp din județul Girgiu era exploatată sexual
Publicat: 13/05/2021, 14:30
Actualizat: 13/05/2021, 14:30

Cei trei ucigași ai femeii arse într-o valiză, pe un câmp din județul Giurgiu, vor fi cercetați și de procurorii DIICOT după ce anchetatorii care au instrumentat crima au constatat că victima a fost exploatată sexual de aceștia. De altfel, procurorii din Giurgiu au stabilit că cei își câștigau existența, în mod constant, din traficul de persoane. Pentru a se prostiua, Sabina Mircea era bătută în dese rânduri și obligată să-și vândă trupul într-un apartament din Militari Residence, închiriat de cei trei proxeneți.

Procurorii care le-au trimis în judecată pe surorile Silvia și Elena Constantin, dar și pe Giani Alexandru Dinu, amantul celei din urmă, pentru uciderea Sabinei Mircea, au disjuns, la DIICOT, o parte a dosarului care face referire la infracțiuni de trafic de persoane. În urma cercetărilor, procurorii au stabilit că Sabina Mircea obișnuia să se prostitueze pentru a-și întreține băiețelul cu handicap.

Cei trei au speculat slăbiciunile femeii, iar aceasta a ajuns să se prostiueze pentru ei, într-un apartament din Militari Residence, unde era păzită de Giani Dinu. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, acest Dinu a oferit anchetatorilor detalii legate de calvarul prin care trecea victima, care, pe lângă faptul că trebuia să le dea proxeneților toți banii încasați de la clienți, era bătută foarte des, de multe ori pentru motive inexistente.

Proxeneții o băteau cu bestialitate

„Silvia Constantin, zisă Samira, obişnuia să o bată pe Sabina cu palmele, pumnii şi picioarele. Elena o bătea şi ea tot cu palmele, pumnii şi picioarele, dar mai rar. Motivele pentru care cele două o băteau venea din faptul că le răspundea şi nu făcea curăţenie cum trebuie. Atunci când eram drogat după ce fumam marijuana, de două sau trei ori am lovit-o cu palma pe Sabina deoarece îmi răspundea urât sau mie mi se părea acest lucru fiind drogat şi nu percepeam corect realitatea”, a declarat Giani Dinu în fața procurorilor.

Ultima bătaie încasată Sabina Mircea s-a înregistrat la data de 30 noiembrie. După ce au lovit-o cu bestialitate, victima s-a refugiat în baie, unde a încercat să se sinucidă cu otravă pentru gândaci. Pentru că, din cauza mutiplelor fracturi a intrat în comă, autorii au crezut că este moartă și au băgat-o într-un geamantan, după care au dus-o pe un câmp situat între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor și i-au dat foc de vie.

Cei trei au fost trimiși în judecată, în data de 5 aprilie, pentru omor calificat si profanare de cadavre.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
”Eu nu mai vorbesc cu ea, mă are la block” De ce l-a blocat Andreea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine