Apelul disperat al unei franțuzoaice, după ce a pierdut aparatul foto plin cu poze topless. Motivul pentru care s-a fotografiat în astfel de ipostaze

Redactor:
Silviu Bănilă
O franțuzoaică aflată în vizită în Scoția a apelat la ajutorul oamenilor cumsecade, pentru a recupera aparatul foto cu care a realizat numeroase selfie-uri indecente, în sânii goi.

Bloggerița Lily Mika, în vârstă de 26 de ani, și-a pierdut camera foto în care avea imagini indecente în timpul unei vizite pe Insula Skye, scrie mirror.co.uk.

Lily, originară din Picardy, Franța, a încercat să tragă un semnal de alarmă legat de cancerul mamar și a realizat numeroase selfie-uri în sânii goi, cu aparatul Panasonic Lumix GX80, în cele mai frumoase locuri ale lumii.

Femeia apelează la scoțieni pentru a-și recupera aparatul foto, pe care l-a uitat la un popas din Sligachan, Skye, joia trecută.

„Am fost atât de impresionată de bunătatea scoțienilor încât cred că oamenii care vor găsi camera foto mi-o vor returna”, a declarat tânăra.

„Fotografiile topless nu sunt pentru atenția bărbaților, ci reprezintă întreg motivul pentru a deține o cameră. Nu ne referim la bani, fotografiile din memoria aparatului sunt foarte importante pentru mine. Fac fotografii topless artistice în cele mai frumoase locuri pe care le vizitez. Scopul meu este să public o carte cu aceste poze, să le inspir pe femei, să le încurajez să fie libere și încrezătoare în ceea ce fac. De asemenea, eu vreau să ridic un semnal de alarmă în privința cancerului la sân.

Bunica mea s-a luptat cu cancerul mamar și de aceea fac poze topless. Am realizat fotografii frumoase pentru un proiect în Scoția și le vreau cu disperare înapoi.

Fotografiile din călătoriile mele cu bunicul și iubitul meu sunt, de asemenea, în camera foto și mi-ar fi de mare folos să le recuperez. Vreau să adaug pozele într-o carte, iubesc Scoția, am inclus această țară în scrierile mele”, a povestit femeia.

foto: capturi youtube.com

×
Inchide