Când va deveni Facebook Timeline obligatoriu pentru toți utilizatorii

Redactor:
Laura Holban
Când va deveni Facebook Timeline obligatoriu pentru toți utilizatorii
Facebook a anunțat că Timeline, noua interfață a profilelor de pe rețeaua de socializare, „va deveni obligatoriu" pentru toți utilizatorii „în următoarele săptămâni".

Facebook a anunțat că Timeline, noua interfață a profilelor de pe rețeaua de socializare, „va deveni obligatoriu” pentru toți utilizatorii „în următoarele săptămâni”.  Aplicația Timeline a fost anunțată în cadrul conferinței f8 din luna septembrie a anului trecut și a devenit accesbiliă spre sfârșitul anului, notează Huffington Post.

Până în prezent, Timeline-ul a fost opțional, însă acest lucru se va schimba deoarece oficialii Facebook vor să uniformizeze profilele tuturor utilizatorilor. Din momentul în care vor accesa pagina Timeline-ului, utilizatorii Facebook vor avea la dispoziție o săptămână în care să-și completeze restul de informații și să își perfecționeze nou profil, iar apoi vor fi obligați să-și facă publică noua interfață.

„În următoarele săptămâni, toți vor avea Timeline. Odată ce îl vor activa, vor avea la dispoziție 7 zile să examineze noile secțiuni și modificările. Vor putea să lase la vedere orice e de interes public sau să ascundă orice informații mult prea personale care nu trebuie văzute de toți”, potrivit blogului Facebook.

Săptămâna trecută, Facebook a anunțat lansarea a 60 de aplicații noi realizate în așa fel încât să-i determine pe utilizatori să împărtășească cât mai multe cu prietenii lor. Acestea sunt aplicații „frictionless”, numite astfel deoarece necesită o singură dată acordul utilizatorului pentru a afișa automat postările ulterioare.

„Vrem să creăm un loc intim, comod. Un loc unde îți spui povestea într-un mod personal. Un loc la care lucrezi mult ca să-l faci cum trebuie. Vrem să te simți mândru de timeline-ul tău”, explica fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, la conferința de anul trecut. „Aduce un plus în estetica Facebook-ului. Îți dă posibilitatea să îți modifici toate postările și poveștile ca să te poți exprima”, a mai adăugat acesta.

 

 

Inchide