Care este cel mai mare oraș din lume

Publicat: 23/04/2012, 19:36
Actualizat: 25/03/2015, 17:47

Care este cel mai mare oraș din lume? Aceasta este o întrebare care așteaptă un răspuns, potrivit BBC, care a trecut în revistă câteva metropole ce și-ar putea disputa numele de „cel mai mare oraș”, precum Tokio, Seul, Chongqing ori Shanghai.

Astfel, Tokio ar fi cea mai mare „metropolă” a lumii, după anumiți experți, mai ales dacă se ia în considerare populația de aproximativ 36 de milioane de oameni. Teritoriul propriu-zis al orașului găzduiește însă doar opt milioane de locuitori. Luând în calcul și regiunile aferente ale Tokio, adică fi orașul Yokohama, al doilea ca mărime din Japonia, precum și alte 86 de localități din regiune, ajungem să atribuim capitalei numărul de locuitori ai întregii regiuni.

Specialiști în demografie: „Clasamentele ONU nu sunt relevante”

Stabilirea granițelor unui oraș nu este o sarcină ușoară, deoarece nu există niște standarde internaționale care să reglementeze acest lucru.

În 2009, doi specialiști în demografie, au comparat mai multe clasamente și au ajuns la concluzia că există 30 de topuri ale celor mai populate 20 de orașe din lume. Unul dintre ei, Rich Greene, profesor de geografie la Universitatea din Illinois, Statele Unite, spune că relevante nu sunt nici măcar clasamentele autorizate, cum ar fi cel întocmit de ONU, care „compară merele cu perele”.

„Un oraș presupune, în viziunea noastră, trei noțiuni. Prima ar fi aceea de oraș ca parte administrativă, legală. A doua este cea de zonă urbană, partea ocupată de clădiri. Al treilea concept este cel de zonă metropolitană, adică regiunea unde pătrund toate influențele orașului propriu-zis”, explică Rich Greene.

În China – un oraș de mărimea Austriei

Cei mai mulți experți califică Tokio ca fiind cel mai mare oraș din lume din cauza numărului mare de oameni care locuiesc în zona urbanizată a acestuia. Probabil că și în 2025, tot această metropolă va fi cea mai amre din lume, cu toate că nu se așteaptă o creștere masivă a populației acestuia.

ONU estimează că Tokio va fi urmat îndeaproape de marile orașe ale Indiei – Delhi și Bombay– care ar putea ajunge la 29, respectiv 26 de milioane de locuitori până atunci.

În ceea ce privește China, se pare că orașele acesteia sunt într-o continuă expansiune, astfel încât – pentru prima dată – jumătate din populația țării locuiește în zona urbană, potrivit sursei citate. Totuși, statisticile demografice ale Chinei nu sunt foarte relevante.

În 2005, Time Magazine desemna peste noapte orașul Chongqing ca fiind nu doar cel mai mare din China, ci și din lume. S-a dovedit că afirmația era nefondată.

Profesorul Kam Wing Chan de la Universitatea din Washington, Statele Unite, a studiat problemele demografiei din China și explică aceste confuzii prin faptul că, în China, noțiunea de oraș sau municipalitate corespunde adesea celei de provincie.

Cei mai mulți dintre cei 30 de milioane de oameni despre care s-a spus că ar locui în orașul Chonqing erau, de fapt, agricultori răspândiți în zonele rurale ale provinciei omonime. Întreaga provincie se apropie ca întindere de suprafața Austriei.

Orașele Chinei – giganți urbani

„Dacă ar trebui să parcurgem distanța dintre centrul și periferia așa-ziselor orașe în care trăiesc cele 30 de milioane de suflete, s-ar putea ca acest lucru să dureze o zi sau două, având în vedere că nici starea drumurilor din aceste locuri nu este presa grozavă. Așadar, este imposibil să cataloghezi o astfel de așezare ca fiind un oraș. Orașul este o așezare unitară”, explică profesorul Chan.

Specialistul estimează și că populația reală a Chongqing este de doar șase sau șapte milioane. În realitate, cel mai mare oraș al Chinei este Shanghai, despre care se spune că ar avea o populație de 20 de milioane de oameni, însă profesorul Chan crede că ar avea doar 16 milioane.

Kam Wing Chan spune că oamenilor doar le place să creadă că orașele Chinei sunt mai mari decât în realitate. Specialistul s-a văzut nevoit să-i corecteze pe o serie de colegi de-ai săi, care au făcut aprecieri greșite la o conferință globală pe tema viitoarelor metropole ale lumii.

„Încercau să ilustreze o imagine apocaliptică a acestor giganți urbani greu de administrat, metropole cu populații ce ajungeau la 20 sau 30 de milioane de locuitori. Au inclus și China în acest scenariu alarmant, dar eu sunt de părere că perspectiva aceasta ar trebui revizuită din temelii”, a ținut să adauge specialistul în demografie.

ŞOC! Frumoasa campioană a ţării, desfigurată. Iubitul a strangulat-o şi a dat-o cu capul de...
Mona Segall, producătoarea Asia Express, salariu colosal! IREAL câţi bani încasează pentru un singur sezon...
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
Previne demența! Cele 10 porunci pentru un creier sănătos, potrivit unui neurochirurg
Poliția a dat verdictul în accidentul lui Gigi Becali! Lovitură grea pentru miliardar: Ionuț Luțu...
Istoria necenzurată a cântecului care a înmuiat inima dictatorului Nicolae Ceauşescu. „Treceţi, batalioane române, Carpaţii”,...
Misterul simbolului pe care tot mai mulţi români îl au pe maşini
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Ţara care suspendă vaccinarea cu serul Johnson & Johnson, în urma decesului unei tinere
Mona Segall, producătoarea Asia Express, salariu colosal! IREAL câţi bani încasează pentru un singur sezon...
Cât de MARE trebuie să fie? Răspunsul care îi LINIȘTEȘTE pe mulți bărbați
PUHOI de LUME la Târgul de CRĂCIUN din Constanța!
Au fost prinși cu serialul „Squid Game” în Coreea de Nord. Ce a urmat e...
Vacanţa de iarnă 2021 - 2022: Cât mai merg elevii la şcoală?
Umilință cruntă pentru Klaus Iohannis, chiar de 1 Decembrie: "Este din ce în ce mai...
Tensiuni fără precedent la Antena 1. Vedetele postului s-au răzvrătit. Rivalii de la PRO TV,...
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
În urmă cu 15 ani, dădea cu mopul într-un Lidl din Germania, iar acum conduce...