Câte ore trebuie să dormi în fiecare noapte ca să nu te îmbolnăvești de inimă

Redactor:
Gândul
Câte ore trebuie să dormi în fiecare noapte ca să nu te îmbolnăvești de inimă
Persoanele care dorm mai mult de opt ore sau mai puțin șase ore pe noapte prezintă un risc crescut de a se confrunta cu maladii cardiovasculare

Persoanele care dorm mai mult de opt ore sau mai puțin șase ore pe noapte prezintă un risc crescut de a se confrunta cu maladii cardiovasculare, potrivit unui studiu realizat recent în Statele Unite, ale cărui rezultate au fost prezentate duminică, la un forum important din domeniul cardiologiei, informează AFP.

Persoanele care dorm mai puțin de șase ore pe noapte se confruntă cu un risc dublu de declanșare a accidentelor vasculare cerebrale și a infarctelor. Riscul de insuficiență cardiacă este, în cazul acestor persoane, de 1,6 ori mai mare.

Pentru persoanele care dorm peste opt ore pe noapte, riscul de anghină pectorală este de două ori mai mare, iar riscul de declanșare a unei boli coronariene este de 1,1 ori mai mare.

Oamenii de știință au monitorizat 3.019 persoane în vârstă de peste 45 de ani care au participat la un studiu național despre nutriție realizat la nivel național în Statele Unite, pentru a evalua amploarea problemelor de sănătate cu care se confruntă cetățenii acestei țări.

Rezultatele studiului au fost prezentate la cea de-a 61-a conferință anuală organizată de American College of Cardiology, la Chicago, la sfârșitul săptămânii trecute.

„Avem de acum un indiciu care ne arată că somnul poate avea un impact asupra sănătății cardiace”, a declarat medicul Rohit Arora, profesor la facultatea de medicină din Chicago, coordonatorul studiului.

Deși rezultatele confirmă concluziile unor studii de mai mică amploare realizate în trecut, cercetătorii americani susțin că în noul studiu este vorba de primul eșantion național reprezentativ pentru populația americană, care stabilește o legătură clară între durata somnului și sănătatea cardiovasculară.

Este, totodată, primul studiu care a analizat, simultan, cinci durate diferite ale somnului.

„S-a stabilit deja în trecut că lipsa somnului este asociată cu o hiperactivitate a sistemului nervos simpatic, cu intoleranța la glucoză, cu diabetul, cu creșterea concentrației de cortizon din sânge, cu tensiunea arterială, cu ritmul cardiac în repaus și cu anumiți biomarkeri inflamatori”, aceștia fiind câțiva factori care joacă un rol important în declanșarea bolilor cardiovasculare, a precizat coordonatorul studiului.

Medicii vor să determine, totodată, motivele pentru care un somn lung de peste opt ore este asociat cu apariția problemelor cardiace. Există probabil și alți factori necunoscuți, care trebuie să fie descoperiți, precum și impactul pe care îl au alte boli asupra sistemului cardiovascular, precum diabetul, obezitatea și hipertensiunea arterială.

Aceste rezultate trebuie să fie verificate printr-o serie de studii clinice ce vor fi realizate pe o perioadă mai îndelungată, a precizat cercetătorul american.

Florin Badescu, [email protected]

Inchide