Ce reprezintă aceste imagini. Iluzie optică sau realitate?

Publicat: 11/05/2012, 15:45
Actualizat: 11/05/2012, 15:45

Deși pare un caleidoscop, mai ales datorită simetriei și culorilor amețitoare, următoarele imagini ilustrează tavane din catedrale europene, construite și pictate cu o precizie uimitoare, releatează Daily Mail.

Catedralele realizate în stilul gotic din Evul Mediu sunt printre cele mai cunoscute structuri arhitecturale, reprezentând simboluri ale devoțiunii religioase a contemporanilor. Multe dintre acestea fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, listate alături de monumente și locuri precum piramidele din Egipt, templul Angkor Wat din Cambodgia, ori Delta Dunării din România și cetatea Sighișoara.

Una dintre cele mai faimoase astfel de catedrale este York Minster din orașul York, Anglia, care este și a doua cea mai mare catedrală gotică din Europa de Nord.

Construită din calcar argilos (marna), York Minster este în formă de cruce, iar realizarea ei a durat peste 200 de ani. Acoperișul este deosebit tocmai pentru că nu are o coloană centrală care să-l susțină.

Tavanele catedralelor au fost fotografiate de David Stephenson, profesor la Universitatea din Tasmania, secția de Artă. Acesta este expert în arhitectură, iar realizările lui au fost prezentate în numeroase publicații din lume.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
E OBLIGAȚIE pentru șoferii din România. REGULA de care trebuie sa țină cont când întâlnesc...
Vreme aspră și azi, în România. Unde va ploua din plin
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani