• Publicat:
  • Actualizat:
Magazin

Ce s-a întâmplat cu cei doi tineri care s-au sărutat în mijlocul revoltelor din Vancouver

Ce s-a întâmplat cu cei doi tineri care s-au sărutat în mijlocul revoltelor din Vancouver
Sărutul lor va rămâne în istorie, gestul lor impulsiv ivit în mijlocul haosului din această vară din Vancouver fiind asemuit cu cel imortalizat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Sărutul lor va rămâne în istorie, gestul lor impulsiv ivit în mijlocul haosului din această vară din Vancouver fiind asemuit cu cel imortalizat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. După câteva săptămâni de glorie locală, cei doi s-au mutat în Australia și mai sunt opriți, ocazional, de către cineva care îi recunoaște, scrie Sports.Yahoo.com.

În seara zilei de 15 iunie 2011, haosul se instala în Vancouver, orașul canadian luând foc după ce echipa de hochei, Vancouver Canucks, a pierdut acasă în fața rivalilor de la Boston Bruins. În mijlocul fanilor furioși, care incendiau mașini, loveau civili și se luptau cu forțele de ordine, tănăra Alex Thomas s-a aruncat terifiată la pământ, fiindu-i frică să se mai miște. Într-un impuls nebun, iubitul său, Scott Jones, s-a aruncat peste ea, încercând să o protejeze, și așa a luat naștere un nou sărut marca „make love, not war”.

După publicarea acelei fotografii, Jones a fost recunoscut de către un prieten pe rețeaua de socializare Facebook și așa au început scurtele lor săptămâni de faimă. Supărați că lumea și presa inventa numeroase povești legate de acel sărut, cei doi tineri au decis să apară în public, să-și asume sărutul din mijlocul revoltelor și să explice exact ce s-a întâmplat.

Cei doi aveau în plan să călătorească în California și apoi să se mute în Australia, țara natală a băiatului, lucru pe care l-au și făcut. Acum, cei doi protagoniști ai „fotografiei anului”, așa cum a numit-o Esquire, împart un apartament în Melbourne, Australia, departe de gloria pe care s-au bucurat în Canada. Nici primele săptămâni petrecute în Australia nu au fost liniștite pentru cei doi iubiți. „Toată lumea văzuse poza și erau oameni pe stradă care mă recunoșteau. Nu știam că acestă faimă ne va urmări și aici”, povestește acum Jones.

Acum, cei doi sunt ca oricare doi tineri din mulțime, ducându-și viețile așa cum și-au plănuit. Fata și-a găsit un loc de muncă la Yarra Valley Water, un job pe care l-aobținut mulțumită studiilor universitare pe care le-a absolvit. Jones este managerul unui bar numit The Green Room și spune că și acum se mai fac glume legate de acel sărut.

„Acum, dacă mă uit la tot ce-a fost, pot spune că a fost o situație amuzantă. Însă nu a fost amuzantă atunci”, își conchide Jones, care se autointitulează „Riot Romeo” (Romeo din sânul revoltelor).

Inchide