Cristina Nichituș Roncea lansează albumul de fotografie „Precum în cer, așa și pe pământ. Călătorie foto prin lumea ortodoxă românească”

Redactor:
Diana Marcu

Fotojurnalista Cristina Nichituș Roncea a lansat recent albumul de fotografie Precum în cer, așa și pe pământ. Călătorie foto prin lumea ortodoxă românească. Cu un cuvânt înainte al academicianului Florin Constantiniu, albumul în ediție bilingvă română și engleză a fost scos de editura Compania.

Fotografa povestește cum l-a întâlnit pe unul dintre personaje, pe părintele Iustin Pârvu.

„Am ajuns prima oara la manastirea Petru Voda in seara de Craciun. Luminau stelele, ninsese, totul era alb, iar maicile se pregateau sa mearga cu colindul. Iata-ma umbland, impreuna cu ele, de pe un deal pe altul, din chilie in chilie. „Lerui, Doamne, Ler / au pornit cu plugusorul / îngerii prin cer”. Intrasem, pe nesimtite, in calatoria din poveste. La casuta cu cei mai multi pelerini, in noapte, usa s-a deschis si din chilie a iesit chiar Mos Craciun, asa cum il stiam dintotdeauna: un patriarh inalt, cu barba alba, un zambet care-ti incalzeste inima si o privire care stie intreaga-ti viata, daca ai fost sau nu cuminte. Intrasem in Rai. Am simtit ca aceasta intalnire cu Parintele avea sa imi schimbe viata”.

Albumul poate fi achiziționat cu 20% reducere față de prețul din librarii dacă este comandat direct de pe site-ul editurii. Oferta este valabilă până la sfârșitul anului.

Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 anunţă un nou dezastru! Ce se...
Poveste demnă de Dosarele X, la Cluj! Femeia A MURIT, dar soţul a readus-o la...
FOTO. Nicoleta Luciu, senzuală ca pe vremea când poza în Playboy! Cum s-a fotografiat vedeta
SCANDAL între Nea Marin și Liviu Vârciu! „Dacă nu își bagă mințile în cap…”
Simona Halep, virală în toată lumea! Ce a putut spune despre Donald Trump
Bombă! Ce a prezis Baba Vanga că se va întâmpla anul acesta. Se va schimba...
Horoscop INEDIT. Care e cea mai favorizată zodie. Ei sunt Regii Zilei
Magyarosaurus dacus: Sit al dinozaurilor din România, redescoperit după ce i s-a pierdut urma în...
BANCUL ZILEI – Răpit si violat cu sălbăticie de 10 prostituate
FOTO. Cine sunt victimele criminalului din Onești: „A fost crescut cu multă dragoste doar de...
IREAL! Femeia care a ucis două fetiţe în Andronache a fost iertată de anchetatori
Un băiețel a venit într-o zi cu o piatră acasă, iar după 10 ani familia...
Scanarea cu INFRAROȘU a celui mai scump tablou din lume a dezvăluit o SUPRIZĂ uriașă....
Telefonul cu o funcție minune. Ce face, de fapt, butonul de pe spatele iPhone
Horoscop 3 martie 2021. Zodia care se va bucura din plin
A invitat-o pe soacra ei să-i viziteze, dar a uitat ceva pe masa de cafea....
Tatăl uneia dintre fetele ucise pe trotuar, mărturii cutremurătoare: „Au vrut să se omoare”. Ce...
Jennifer Lopez și-a impresionat fanii cu o fotografie în costum de baie. Cum arată la...
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Povestea femeii care a transformat un site din România într-o adevărată putere. De ce a...
Veste ȘOC despre Sebi, copilul de 7 ani dispărut de ȘASE SĂPTĂMÂNI. Ce s-a întâmplat,...
Inchide