Cum fură părinții nume pentru copiii lor

Cum fură părinții nume pentru copiii lor
Publicat: 23/04/2012, 19:22
Actualizat: 26/04/2012, 01:41

O sumedenie de viitori părinți scotocesc cărțile sau site-urilecu nume pentru a alege unul pentru copiii lor. Pentru cei care n-augăsit nimic care să le placă sau pentru cei care nu vor să cauteprea mult, există însă și altă soluție: să afle cum ar vrea să-șiboteze prietenii lor copilul, apoi să își însușească ideea, scriecotidianul Daily Mail.

Un chestionar făcut în Marea Britanie pe 1.029 de persoane arelevat că numărul celor care practică această metodă este încreștere. Astfel, 25 la sută dintre viitoarele mame susțin că unalt părinte le-a furat numele pe care ele îl aveau în minte pentrucopiii lor. Din acest motiv, unii dintre părinți aleg să ținăsecret numele la care se gândesc până când nu-l văd trecut pecertificatul de naștere. În același timp, 14 la sută dintre părințis-au declarat frustrați că nu-și pot boteza copilul cum vor, pentrucă altcineva din cercul lor de prieteni a avut deja o ideeidentică.

În Marea Britanie, unele dintre cele mai „furate” nume de fetesunt Lilly, Ellie, Eve sau Angel, iar de băieți – Ross, Cameron,Gerard și Rory. „Singurul nume de fată care ne place este Ava, daravem o prietenă care vrea acest nume pentru copilul ei și mă simtprost să-l folosesc. Mama și soțul meu îmi spun însă că suntnebună, pentru că prietena mea nici măcar nu este însărcinată”,scrie o viitoare mămică de 35 de ani pe un site. Deși sunt mulțicei care pretind că le-au fost furate numele, numărul celor care aucurajul să admită că și-au însușit ideea altcuiva este mult maimic, doar patru la sută dintre cei intervievați.

Ce nume le dau românii copiilor

În ultimii trei ani, cel mai des întâlnite nume de băieți aufost, la nivel național, Andrei, Alexandru, Gabriel, Ionuț sauȘtefan, iar pentru fete – Maria, Elena, Ioana, Andreea șiAlexandra. Anul acesta, cei mai mulți părinți din sectorul 1 alCapitalei și-au botezat nou-născuții Luca sau Sara, dar apar des încertificatele de naștere nume italienești precum Mario, Ricardo,Alberto sau Antonio. În sectorul 2, cel mai la modă nume petrubăieți este David, iar fetițelor li se dau nume care pot fieuropenizate. Astfel, Maria a devenit Mary, Ana s-a schimbat înAnne, iar Cristina în Kristine. Rebeca Maria, Ianis Ștefan, IulianaTeodora sau Nicolas Alexandru sunt câteva dintre prenumelebebelușilor din sectorul 6.

Tags:
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
Și ei îi e rușine! Câte clase are Gina Pistol, de fapt. De ce s-a...
FOTO. Alina Pușcaș, în costum de baie! Cum arată trupul vedetei
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
Cine sunt viitorii socri ai lui Laurențiu Reghecampf! Toate detaliile despre familie și cum au...
Averea halucinantă a noului premier al României! 40.000 de euro pensie și venituri grotesc de...
Criza politică de la Bucureşti: condiţiile puse de PSD pentru a susţine Guvernul Ciucă
5 mașini de care să FUGI
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Prima țară din Europa care legalizează cultivarea și consumul de canabis
Și ei îi e rușine! Câte clase are Gina Pistol, de fapt. De ce s-a...
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să...
Când se întoarce frigul în România. Trebuie să ne pregătim deja hainele groase
Alertă meteo. Vremea severă pune stăpânire pe România. Temperaturi drastice
Covid-19 la Constanța: 593 de NOI CAZURI de INFECTARE; Incidența pe municipiu este de 12,71
Filmul din cariera lui pe care Brad Pitt ar vrea ca lumea să îl uite!
Restricția ȘOC despre care nu vorbește NIMENI. Intră în vigoare de luni. Ce va fi...
Șoc în România! Este cea mai cruntă lovitură pentru Klaus Iohannis. A venit de unde...
După Coronavirus ne mai lovește ceva neașteptat. Ajunge și în România. Scenariul periculos venit direct...
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021