Cum să prevenim accidentele de la schi

Redactor:
Mădălina Chițu
Cum să prevenim accidentele de la schi
După Șerban Huidu, o altă vedetă, Anna Lesko, s-a accidentat pe pârtie. Aceasta și-a rupt mâna, marți, în timp ce schia în stațiunea Courchevel, din Franța.

După Șerban Huidu, o altă vedetă, Anna Lesko, s-a accidentat pepârtie. Aceasta și-a rupt mâna, marți, în timp ce schia înstațiunea Courchevel, din Franța. Lesko a fost lovită din plin deun schior și a căzut într-o prăpastie. Zăpada însă i-a atenuatcăderea. „Am avut noroc pentru că am purtat cască de protecție șinu m-am lovit la cap”, a spus cântăreața.

Potrivit medicilor, loviturile la cap pot fi fatale. Prinutilizarea căștilor, numărul leziunilor la nivelul capului auscăzut cu aproximativ 30 la sută. Frac­turile la nivelulpicioarelor sunt însă cel mai des întâlnite traume pe pârtiile deschi. Potrivit statisticilor, mai mult de jumătate din numărul deaccidente se produc la nivelul membrelor, în 50-60 la sută dincazuri fiind afectați genunchii. Leziunile la nivelul membrelorsuperioare reprezintă o treime din totalul accidentelor provocatela schi.

Potrivit schimania.ro, cele mai frecvente fracturi la nivelulmâinilor se produc din cauza folosirii incorecte a bețelor de schi,ceea ce evident atrage după sine și leziunea degetelor. În ceea ceprivește dislocarea umărului, trauma se produce în general lacăzăturile pe o parte, laterale.

Leziunile la trunchi sunt destul de rare. Pentru prevenireavătămării coloa­nei vertebrale se pot folosi protectoare.

Costumul de schi trebuie luat în funcție de înălțime șigreutate

Deși pentru unii dintre noi schiatul poate fi un sport extrem,monitorii susțin că acesta este un sport care nu prezintă niciunfel de pericol, cât timp sunt respectate anumite reguli. „În primulrând, casca nu trebuie să lipsească de pe cap atunci când suntem peschiuri. Costumul trebuie să fie și el unui special pentru acesttip de sport. Din păcate, suntem tentați să cumpărăm echipamentdupă bunul plac, dar acesta trebuie luat în funcție de greutate șiînălțime”, a declarat pentru gândul Florin Staicu, monitor deschi.

Potrivit specialistului, acest sport se învață cu ajutorul unuimonitor, „în niciun caz nu poate fi practicat după ureche ori dupăce am admirat pe pârtie un alt schior, fie el experimentat”.

Genunchierele – recomandate persoanelor cureumatism

Persoanele care vor să schieze sau să se dea cu placa trebuie săîși protejeze spatele cu o vestă. „Aceasta are rolul de a protejazona lombară, mai ales în timpul căzăturilor sau al mișcărilorbruște”, explică Dan Burchiu, monitor de schi.

Potrivit acestuia, genunchierele și cotierele nu suntobligatoriu de purtat, deoarece pot fi incomode. „Genunchierelesunt recomandate doar persoanelor care au reumatism sau diferiteafecțiuni la genunchi. Mai sunt și tibierele, dar acestea suntrecomandate persoanelor care se înscriu în competiții, nu suntobligatorii și pentru amatorii de sporturi de iarnă”, completeazăBurchiu. Mănușile sunt și ele importante. Alegeți-le pe cele careau un material dur în palmă, pentru protecția oferită în cazulcăzăturilor. În ceea ce privește clăparii, ei nu trebuie să fiefoarte strâmți, deoarece există riscul unei fracturi la nivelulmembrelor.

Cât te costă ca să te echipezi de schi

♦Schiuri: 460 – 750 lei
♦Clăpari: 400 – 700 lei
♦Bețe: 60 – 68 de lei
♦Costum schi întreg: 400 lei
♦Geacă: 180 – 700 lei
♦Pantaloni: 160 – 499 lei
♦Mănuși: 29 – 60 lei
♦Cască: 149 – 210 lei
♦Placă de snowboard: 900 lei
♦Ochelari speciali: 70 – 120 lei

Inchide