„Dacă vrei, poți să trăiești într-o zi cât ai trăi în 10 ani” – lui Oscar, 10 ani, bolnav de leucemie

Redactor:
Diana Marcu
Timp de 150 de minute, Oana Pellea și Marius Manole țin spectatorii țintuiți în scaune și cu ochii îndreptați spre scenă.

Timp de 150 de minute, Oana Pellea și Marius Manole ținspectatorii țintuiți în scaune și cu ochii îndreptați spre scenă.Acolo unde Oscar, băiatul de 10 ani bolnav de leucemie ce trăieșteîntr-un spital, crește din poveștile spuse de Tanti Roz, infirmieracare-l îngrijește și care-i devine în timp prieten, părinte șiconfesor.

Neîntrecută în născocit povești și jocuri, Tanti Roz, ale căreimultiple fațete sunt șefuite admirabil de Oana Pellea, este ceacare-l învață pe copil cum să trăiască fiecare zi ca și cum ar fizece ani și cum să-i scrie scrisori lui Dumnezeu ca să nu se maisimtă singur. Ea-i devine ghid lui Oscar într-o viață trăită perepede înainte, printre râsete și emoții. Spectatorul devine astfelmartorul dezvoltării copilului ce strânge jeleuri roșii ori îșiascunde caietul de desen, într-un adolescent ce descoperă iubireapentru Peggy Blue, o altă locatară a spitalului, bolnavă deinimă.

„Frumoasă ca o Albă ca Zapada albastră”, Peggy e fata pentrucare Oscar se roagă lui Dumnezeu, ca să-i reușească operația, șitot ea e fata cu care Oscar dansează, ori se căsătorește. Pentrucă, nu-i așa, el e acum un bărbat de 30 de ani. Grație secretuluilui Tanti Roz, Oscar parcurge itinerariul emoționant al tuturorvârstelor și experiențelor umane. În ziua de Crăciun, el moare, iarTanti Roz își recunoaște minciuna – nu e „o luptătoare dewrestling”, așa cum se autodefinea în fața lui Oscar, ci un om pecare un băiețel bolnav de leucemie l-a adoptat, fiindcă „el s-adovedit a fi mai puternic decât toți ceilalți”.

Despre Marius Manole

Cu acest rol, al infirmierei prieten care-i dezvăluie unui copiladevărul, Oana Pellea revine pe scena de la Bulandra, unde joacăalături de Marius Manole, Antoaneta Cojocaru și Cristina Cassian,trei actori tineri despre care spune că „poate vorbi cu mare dragore”. „Sunt talentați, serioși și generoși”, spune Pellea.”Sigur căcel mai mult sunt pe scenă cu Marius. Între noi e mai mult decât ocomunicare. E o întâlnire. Am senzația că joc cu el de foarte multtimp. Că ne cunoștem dintotdeauna. E ca un fel de regăsire”.

Despre personajul pe care-l interpretează, tanti Roz, OanaPellea mărturisește că „a început să-i fie drag”: „Oricum, are maimulte fațete. Îmi place să cizelez, să șlefuiesc, să mă joc. Suntîn plin laborator și asta îmi place cel mai mult”.

La rol a ajuns după ce a citit cartea. „Mi-a plăcut enorm, darnu m-am gândit niciodată că se poate monta pe scenă: pe urmă s-aîntâmplat să-mi propună trei regizori în același timp rolul. Și așaa apărut Tanti Roz a mea. Meritul mare al regizoarei Chris Simioneste că a provocat această întâmplare. Că a vrut să învețe și că nua funcționat pe orgoliu. E o mare calitate”.

De altfel, Oana Pellea spune că această piesă a reprezentatpentru ea o încercare, și asta datorită subiectului. „Am insistatîn toate discuțiile cu colegii din distribuție și cu regizoarea căfiind un subiect dramatic, forma trebuie să fie luminoasă șidelicată, și cu mult umor. Ca lacrima să fie împletită cu râsul.Așa-i și-n viață”, mai spune actrița.

După hohotele de râs și momentele reale de emoție care există înspectacol, piesa e un pariu câștigat.

INFOUnde vezi Oscar și Tanti Roz

Povestea emoționantă pusă în scenă de regizoarea Chris Simion șide scenografa Adina Mastalier, după romanul omonim al lui EricEmmanuel Schmitt, Oscar și Tanti Roz, se joacă la Bulandra, la SalaToma Caragiu. Următoarea reprezentație este marți, 30 martie, laora 20.00

Oana Pellea despre Tanti Roz, Dumnezeu, condițiaactorului în România și proiectele sale

– Cum ați ajuns să vă implicați în acest proiect și săintrați în pielea doamnei Roz?
Un prieten, Cosmin, mi-a dat cartea să o citesc. Mi-a plăcut enorm,dar nu m-am gândit niciodată că se poate monta pe scenă. Pe urmăs-a întâmplat să-mi propună trei regizori în același timp rolul.Și…așa a apărut Tanti Roz a mea. Meritul mare al regizoarei ChrisSmion este că a provocat această întâmplare. Că a vrut să învețe șică nu a funcțioat pe orgoliu. E o mare calitate.

– Ați amintit că « Oscar si Tanti Roz » a fost oîncercare. A fost un pariu?
Știu eu?, întrebați spectatorii. Ei decid. Eu știu că mai am multde lucrat la și cu Tanti Roz. Ce e important e că am început să-mifie drag de ea….și, oricum are mai multe fațete. Îmi face plăceresă cizelez, să șlefuiesc, să mă joc….Sunt în plin laborator…șiasta îmi place cel mai mult.
Am insistat în toate discuțiile cu colegii mei de distribuție și curegizoarea Chris Simion că, fiind un subiect dramamtic, formatrebuie să fie luminoasă și delicată, și cu mult umor. Ca lacrimasă fie împletită cu râsul. Așa-i și- viață, nu?

– Cum sunt actorii alături de care jucați? Cum s-apetrecut apropierea de echipă?
De 28 de ani de când sunt pe scenă întotdeauna am vorbit despre ceicu care joc cu mare drag. E un obicei pe care îl am de la tata. Șiel vorbea întotdeauna cu drag de colegii săi. Am sesizat că astăzisunt puțini actori care fac asta …păcat. Nu cred că poți existabine pe scenă dacă partenerul tău e slab. E o prostie să te creziburicul pământului pe scenă sau în viață. Așa că vorbesc cu un dragenorm de cei trei copii ce mă onorează să joace cu mine – MariusManole, Antoaneta Cojocaru și Cristina Cassian. Cine are dubii căgenerația de tineri nu face față, să-i vadă pe ei în Oscar. Sunttalentați, serioși și generoși. Un dram de noroc să aibă și autoate ingredientele pentru o carieră frumoasă. Pot vorbi desprefiecare în parte cu mare drag ore….Sigur că cel mai mult sunt pescena cu Marius. Între noi e mai mult decât o comunicare. E oîntâlnire. Am senzația că joc cu el de foarte mult timp. Că necunoaștem dintotdeauna. E ca un fel de regăsire.

– Tanti Roz învață de la Oscar. Oana Pellea de la cineînvață?
De la toată lumea. De la cine capăt o farâmă de gând bun șiînțelept. Învăț de la cei ce mă iubesc, de la cei ce nu măiubesc….

– Tanti Roz e „o luptatoare de wrestling”, Oana Pelleacum e?
Tanti Roz nu e luptatoare de wrestling DECÂT pentru Oscar. Probabilcă și Oana Pellea e o luptătoare pentru tot felul de alții șialtele…pentru principii și credințe. Și din când în când șipentru ea. Lupta de a rămâne neîntinată de invidii și răutăți, e oluptă reală cu sine. Nu există decât lupta cu sine. În rest nu amnimic de împărțit sau de demonstrat nimănui. Iar la atac nu voirăspunde niciodată cu atac. Lupta mea cu mine este să îmi educcapacitatea de iertare și să-mi cresc doza de umor! Umorul dizolvăprostia și răutatea….Știați? E foarte interesant procesul.Recomand studierea lui. E adevărat, trebuie să ai în dotare rezervemari. Stau încă bine. Mai am rezerve sănătoase de umor.

– Sunteți o luptătoare pentru sutele de Oscar anonimi,aflați în evidențele fundațiilor. De ce ați ales să vă implicați înproiecte de lupta anticancer?
Dacă numele meu poate folosi unor campanii înspre ajutorare, înspreconstrucția unor structuri, îl dăruiesc cu mare drag. Da, sprijinpe cât îmi e cu putință, pe cât mă pot împrăștia în lipsa astaatroce de timp, sprijin tot felul de proiecte pentru ajutorareacopiilor bolnavi de leucemie, a oamenilor bolnavi de cancer, aoamenilor în stadiu terminal pentru a putea trăi fără dureri ultimasută de metri, a oamenilor ce se luptă cu sistemul birocraticmedical de la noi. La ce să folosească un nume dacă nu la a ajutape cei ce au nevoie de ajutor?

– Personajul dvs din cel mai recent rol pe care-lfaceți la Bulandra are o relație specială cu Dumnezeu. Oana Pelleacui „scrie scrisori”?
Vă invit să vedeți piesa. Iar eu despre mine am tot vorbit înJurnal. S-o fi plictisit lumea…..mai trebuie să mai șitaci….așa că mai bine tac.

– În paralel, ați fost implicată în proiecte culturaleinternaționale. Ați avut un altfel de acces la ele pentru că v-ați”rupt” de statutul de actor la stat?
Eu sunt liber profesionistă din anul 1999. Am renunțat la teatrulde stat tocmai pentru că aveam prea multe turnee în străinătate. Amînvățat să fac lumină unui spectacol, să fac ilustrația muzicală,cum se coordonează tehnic un spectacol, sa fac dosare, sa vândspectacole….Îmi place…dacă nu mi-ar fi plăcut nu aș fifăcut-o…e simplu.

– Cum vi s-a schimbat viața, din punct de vedereprofesional și financiar, odată cu trecerea la statutul de actorliber profesionist? E diferită de cea a colegilor dumneavoastră descenă care au rămas „la stat”?
Sigur că ai altă libertate. Este și o altă voluptate de a juca deexepemlu în patru limbi….Ești stăpânul tău. Sigur că libertatease plătește. Dar și succesul se plătește. Ce nu se plătește înviață? Și e bine asa, e normal.

– Care e condiția artistului în România comparativ cucea a breslei în alte țări? Din experiențeleîmpărtășite..
Nu-mi place noțiunea de breaslă. Nu știu ce înseamnă breaslă. Nu măsimt aparținând unei bresle, nici măcar unei generații…Îmi placesă vorbesc depre individualități. Nu știu să vorbesc desprecondiția artistului.

– Care sunt bucuriile artistului înRomânia?
De unde să știu. Întrebați-i pe artiști.

– Dar ale Oanei Pellea?
A venit primavăra! Ați văzut?

– În ce se traduce fericirea pentrudumneavoastră?
În ce se traduce fericirea pentru orice om normal. În să fiusănătoasă și să fiu lăsată în pace să-mi pot face treaba cât maibine. Fericirea e făcută din clipe bucuroase. Din lucruri mici. Dinzâmbete. Din ochii de copil ce se uita la tine și te sărută. Dinflori, cer, iubire…

– Va enerveaza ceva? Ce vă dezamăgește? Deciziilepolitice, fiscalitatea, impozitele și taxele de totfelul?
Mă enervează tot ce nu ține de normalitate. Agresivitatea,mârlănia, proasta creștere, minciuna, prostia, răutatea.

– Oana Pellea ar accepta vreodată vreo funcție înstat?
Nu.Politica nu e pentru mine.

– Proiectul la care lucrați acumeste?
În septembrie, altă premieră teatrală care-mi bucură sufletul. Pânăatunci, să fim sănătoși.

Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia...
Caz nemaiîntâlnit în Botoșani! Ce au găsit chirurgii în abdomenul acestei femei obeze
FOTO. Transformarea uneia dintre cele mai frumoase actrițe ale României! Cum a ajuns să arate...
Secret MURDAR! De ce se plimbă, de fapt, stewardesele pe culoar, în avion? Nici prin...
Câștig fabulos al unui parior român! A mizat nebunește că dă gol Panțîru pentru FCSB!...
S-a aflat acum! Are sau nu Ivermectina beneficii în tratarea pacienților cu Covid?
Masoneria din România are un nou Mare Maestru
BANCUL ZILEI – Un tip urât are parte de o partidă grozavă de sex
Ce au vorbit Harry şi William la înmormântarea Prinţului Philip. Dialogul dintre cei doi, descifrat...
Caz nemaiîntâlnit în Botoșani! Ce au găsit chirurgii în abdomenul acestei femei obeze
Detalii NEȘTIUTE din viața Zoiei Ceaușescu ies ACUM la iveală. Totul despre întâlnirile amoroase SUPRAVEGHEATE...
Încă doi concurenți vor fi ELIMINAȚI de la Survivor. Prezentatorul Dan Pavel nu vrea să-i...
Avertisment pe WhatsApp: pericolul major care vizează acum milioane de utilizatori
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce...
Este din nou DOLIU în muzica populară din România: A murit RĂPUS DE CORONAVIRUS
One day check-up: analizele importante pentru evaluarea stării de sănătate a bărbaţilor
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Cine este românca ce conduce una dintre afacerile lui Bill Gates în România şi alte...
Inchide