Copiii care dorm mai puțin de nouă ore pe noapte prezintă un risc crescut de a nu face față sarcinilor pe care le au de îndeplinit la școală, arată un studiu recent al cercetătorilor de la Autonomous University, din Barcelona.
În cercetare au fost monitorizați 142 de elevi de școală primară, majoritatea având vârste cuprinse între 6 și 7 ani. Pe parcursul studiului, oamenii de știință au analizat câte ore dorm copiii pe noapte și care sunt performanțele obținute de aceștia la școală. Astfel, s-a constatat că elevii care dormeau mai puțin de nouă ore pe noapte nu se puteau concentra la cursuri și nu puteau rezolva cerințe de bază la matematică. În plus, copiii care dormeau puțin aveau și probleme de vorbire, ei nepronunțând corect cuvintele, informează Daily Mail. Experții sunt de părere că memoria și abilitatea de a învăța a micilor școlari le era afectată din cauza unui program deficitar de odihnă.
Aceasta cerecetare a venit în urma semnalelor trase de tot mai mulți specialiști care afirmă că minorii sunt lăsați singuri nesupravegheați de către părinți sau tutori și petrec tot mai multe ore în fața unui calculator sau a televizorului. „Majoritatea copiilor care dorm puțin se confruntă cu probleme de dezvoltare din punct de vedere intelectual. Copii care dorm mai puțin de nouă ore pe noapte obțin rezultate mai scăzute la școală, spre deosebire de cei care dorm între nouă și 11 ore pe noapte. Minorii trebuie să aibă un program strict de odihnă. Ei trebuie să se culce în fiecare zi la aceași oră și să se trezească după cel puțin nouă ore de somn. În caz contrar, ei se vor confrunta cu probleme de concentrare la școală”, a declarat Ramon Cladellas, autorul cercetării.