• Publicat:
  • Actualizat:
Magazin

De ce este importantă studierea gropilor oceanice

Cercetătorii atrag atenția că ar trebui să studiem mai mult fundul oceanelor decât spațiul cosmic.

Dacă în trecut gropile abisale de pe fundul oceanelor au fost neglijate de lumea științifică, în ultima perioadă interesul cercetătorilor pentru aceste zone a crescut. Oamenii de știință atrag atenția că există mai multe motive pentru care ar trebui să ne preocupe studierea acestor zone subacvatice, scrie BBC.

Gropile oceanice, responsabile de producerea seismelor

Cea mai adâncă din lume este groapa Marianelor, care are 11.022 de metri. Aceasta s-a format, la fel ca toate gropile abisale din lume, într-o zonă de subducție, acolo unde se întâlnesc două plăci tectonice, în cazul acesta Placa pacifică și cea Asiatică. Placa Pacifică, fiind mai grea, intră sub cea Asiatică, iar la zona de ciocnire dintre cele două rămân fisuri înguste și foarte adânci, numite gropi abisale.

Geologul Jim Gardner, de la Centrul de cartografiere a oceanelor și zonelor de coastă din SUA, a studiat vreme de cinci ani Groapa Marianelor. Concluzia la care a ajuns este aceea că activitatea tectonică intensă de aici reprezintă un punct cheie în înțelegerea seismelor de mare magnitudine, cum ar fi cele produse recent în Japonia sau Indonezia.

Amfipode uriașe și pești gelatinoși de culoare roz

Și biologii au început să fie interesați de studierea acestor zone uitate de pe fundul oceanelor. Este și cazul lui Alan Jamieson, de la Universitatea din Aberdeen care, folosind mijloace rudimentare, a pătruns în lumea uimitoare din groapa Kermadec, aflată la nord de Noua Zeelendă, la subducția Plăcii Pacifice de către Placa Australiană.

Acesta a trimis pe fundul oceanului un dispozitiv blindat cu camere video, pe care a fixat hrană pentru ademenirea viețuitoarelor. Deși la început era sceptic, Jamieson a descoperit o faună foarte diversă în gropile abisale.

O specie gigantică de amfipode de culoare albă, măsurând 30 de centimetri și un pește roz aprins de textură gelatinoasă sunt doar două dintre viețuitoarele care supraviețuiesc în mediul ostil din groapa Kermadec, unde presiunea este 1.000 de ori mai mare decât la suprafața oceanului, temperatura este de 0 grade, iar lumina este inexistentă.

Crustaceul gigantic de culoare albă care trăiește în gropile oceanice

Depozite de carbon

Și dacă tot există viață în zona abisală, ar fi interesant să ne gândim ce se întâmplă cu rămășițele. Materia organică provenită de la algele și animalele marine moarte ajunge pe fundul oceanelor și se descompune, eliberând cantități mari de carbon. Cercetătorii încearcă să afle cât de mare este cantitatea de carbon produsă aici, dacă aceasta este eliberată în atmosferă și cum ar putea influența acest lucru clima globală.

Oamenii de știință spun că mai au încă mult de lucru până să deslușească toate secretele abisurilor.

„Sunt mâhnită să constat că la începutul secolului XXI știm mai multe despre Sistemul Solar și despre alte planete, decât ceea ce se întâmplă aici, la noi pe Terra. Cartografiem mai des Luna, cu Marte sau Jupiter decât fundul oceanelor”, a declarat Sylvia Earle, oceanograf la Agenția Națională de administrare a resurselor oceanice și atmosferice.

Cea mai mare parte a platformei oceanice se întinde la adâcimi între 4.000 și 6.000 de metri. Acesta este limita zonei abisale. Mai jos de aceasta, la adâncimi de două ori mai mari se află gropile oceanice. Acestea sunt incluse în zona numită Hadal, care ocupă 3% din suprafața totală a oceanelor lumii.

„Este o sufrafață de dimensiunea Australiei, a Americii de Nord sau a Chinei. Atunci, de ce să nu îi acordăm importanță?”, a concluzionat Earle.

Inchide