De la banii lui Trump până la drama atacurilor din școli și temple. Ce articole au fost premiate cu Pulitzer

De la banii lui Trump până la drama atacurilor din școli și temple. Ce articole au fost premiate cu Pulitzer
Publicat: 16/04/2019, 10:47

Pentru Jurnalism internațional au fost premiați Maggie Michael, Maad al-Zikry și Nariman El-Mofty de la Associated Press și din echipa Reuters, cu sprijinul oferit de Wa Lone și Kyaw Soe Oo din echipa Reuters, pentru articolele privind implicarea armatei și a sătenilor budiști în alungarea musulmanilor rohingya din Myanmar. Reporterii Wa Lone, în vârstă de 33 de ani, și Kyaw Soe Oo, ]n vârstă de 29 de ani, au fost arestați în decembrie 2017 și au fost condamnați la șapte ani închisoare pentru că au scris despre situația din țara lor. O altă serie semnată de Michael, al-Zikry și El-Mofty a fost premiată pentru dezvăluirea atrocităților din războiul din Yemen, furturile de ajutoare umanitare și folosirea copiilor soldați, ca și tortura la care erau supuși prizonierii, dar și modul în care dronele americane au provocat morți în rândul civililor. Finalistă a fost și jurnalista americană de origine română Rukmini Callimachi, de la The New York Times.

Anul acesta, la secțiunea Servicii publice, a fost premiată publicația Sun Sentinel din Florida de Sud, pentru felul în care a relatat cauzele și urmările atacului de la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland. Seria de articole a provocat o dezbatere despre posesia de arme la nivel național și a dus la schimbări în politicile locale pe acest subiect. Ziarul a scos în evidență practicile indulgente de la școlile din ținutul Broward și ezitările polițiștilor în intervenția din momentul atacului, ca și încercările oficialităților de a-și ascunde insuccesul. Nominalizați în această categorie au mai fost ProPublica și The Washington Post.

Pentru relatarea în regim Breaking News a fost premiată echipa de jurnaliști de la The Pittsburgh Post-Gazette, pentru informațiile legate de moartea a 11 credincioși în sinagoga Tree of Life. Reportajul a inclus primele cuvinte din rugăciunea morților în ebraică. Alte articole legate de subiect au reflectat viețile victimelor și experiențele cutremurătoare ale supraviețuitorilor, ca și reacția rapidă a angajaților de la serviciul de urgență. Nominalizate au mai fost echipele de la The Chico Enterprise-Record și Sun Sentinel.

Pentru Jurnalism de investigație au fost premiați Matt Hamilton, Harriet Ryan și Paul Pringle, de la The Los Angeles Times. Aceștia au publicat o serie de articole care au dezvăluit abuzurile ginecologului George Tyndall, de la Universitatea California de Sud, acuzat de molestarea sexuală a sute de studente, timp de treizeci de ani. Acuzațiile au dus la demisia președintelui universității și a declanșat anchete locale, statale și federale.

Secțiunea Jurnalism analitic a fost câștigată de David Barstow, Susanne Craig și Russ Buettner, de la The New York Times, pentru investigația care a durat 18 luni în legătură cu averea președintelui Donald Trump. Este vorba despre articolele care au dezvăluit modurile în care Trump și familia sa au evitat plata taxelor. Finaliști au mai fost Kyra Gurney, Nicholas Nehamas, Jay Weaver și Jim Wyss de la The Miami Herald ca și Aaron Glanz și Emmanuel Martinez de la Reveal/The Center for Investigative Reporting și echipa The Washington Post.

Reportajele locale semnate de echipa de la The Advocate, din Baton Rouge, au adus premiul Pulitzer pentru investigația legată de legislația din Louisiana care permitea juraților să pronunțe condamnări fără să aibă un verdict unanim. Nominalizați au mai fost Barbara Laker, Wendy Ruderman, Dylan Purcell și Jessica Griffin de la The Philadelphia Inquirer, Brandon Stahl, Jennifer Bjorhus, MaryJo Webster și Renée Jones Schneider de la Star Tribune of Minneapolis.

Premiul pentru Jurnalism local a fost câștigat de echipa de la The Wall Street Journal, pentru povestea femeilor plătite pentru a păstra tăcerea după ce au susținut că au întreținut relații sexuale cu Donald J. Trump. Finaliste au mai fost echipele Associated Press, The New York Times cu colaborarea britanicei Carole Cadwallad de la The Guardian/The Observer.

Pentru Cronică a fost premiată Hannah Dreier, de la ProPublica, pentru abordarea problemelor cu care se confruntă imigranții din Salvador în Statele Unite, într-o serie de articole publicate de The New York Times Magazine, Newsday și The New York Magazine. Finaliști au mai fost Deanna Pan și Jennifer Berry Hawes de la The Post and Courier, din Charleston, și Elizabeth Bruenig de la The Washington Post.

Pentru Comentariu a fost premiat Tony Messenger, de la The St. Louis Post-Dispatch.

Au mai fost premiați cu Pulitzer, pentru Critică, Carlos Lozada de la The Washington Post, pentru Editorial, Brent Staples de la The New York Times, pentru Caricatură Editorială, Darrin Bell. Premiul pentru Fotografie Breaking News a mers la echipa de fotojurnaliști de la Reuters, distincția pentru Fotoreportaj a ajuns la Lorenzo Tugnoli de la The Washington Post.

Au fost acordate și premiile Pulitzer pentru Arte. Astfel, premiul pentru Ficțiune a fost atribuit volumului „The Overstory”, de Richard Powers (W.W. Norton), care a câștigat în fața finalistelor „The Great Believers”, de Rebecca Makkai (Viking Books), și „There There”, de Tommy Orange (Alfred A. Knopf).

Premiul Pulitzer pentru Teatru a fost acordat textului „Fairview”, de Jackie Sibblies Drury, piesă câștigătoare în fața „Dance Nation”, de Claire Barron, și „What the Constitution Means to Me”, de Heidi Schreck.

Volumul „Frederick Douglass: Prophet of Freedom”, de David W. Blight, a câștigat premiul Pulitzer pentru Istorie, iar pentru Biografie a fost premiat „The New Negro: The Life of Alain Locke”, de Jeffrey C. Stewart (Oxford University Press).

Pentru Poezie a fost premiat volumul „Be With” de Forrest Gander (New Directions).

Ajunse la cea de-a 103-a ediție, prestigioasele premii Pulitzer sunt oferite în semn de recunoaștere jurnaliștilor, scriitorilor, artiștilor și muzicienilor din toate domeniile – de la știri la desene animate, de la ficțiune și literatură la teatru – din Statele Unite ale Americii. Distincția a fost înființată în 1917. În prezent, fiecare premiu este însoțit de suma de 15.000 de dolari.

Premiile Pulitzer sunt cele mai respectabile distincții din jurnalismul american și pot aduce atenția și recunoașterea de care au nevoie ziarele și site-urile care suferă de pe urma presiunilor economice și a constrângerilor bugetare.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
”Eu nu mai vorbesc cu ea, mă are la block” De ce l-a blocat Andreea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine