„Descoperire senzațională”: Arheologii au găsit ruinele unui amfiteatru asemănător Colosseumului

Redactor:
Aura Stan
Arheologii de la Parcul Arheologic Carnuntum susțin că au descoperit în estul Vienei ruinele unui amfiteatru imens, folosit pentru antrenarea gladiatorilor.

Arheologii de la Parcul Arheologic Carnuntum susțin că au descoperit în estul Vienei ruinele unui amfiteatru imens, folosit pentru antrenarea gladiatorilor. Descoperirea a fost facută cu ajutorul măsurătorilor radar la sol și are o structură similară Colosseumului sau amfiteatrului „Ludus Magnus” din Roma, scrie The Guardian.

Experții nu au făcut publice detalii privind data la care structura a fost localizată și excavată, dar au catalogat descoperirea ca fiind „una senzațională”

Ludus Magnus este cea mai mare arenă descoperită la Roma, destinată luptei între gladiatori, iar Colosseumul este cunoscut drept cel mai mare amfiteatru construit vreodata în Imperiul Roman.

Colosseumul este un monument turistic din Roma vizitat de turiști din toată lumea. Până în prezent, acesta este considerat cea mai impresionantă clădire-ruină a Imperiului Roman.

Cunoscut inițial sub numele de Amfiteatrul Flavian, Colosseumul era cea mai impozantă construcție a vremurilor sale și astăzi este cel mai mare amfiteatru antic care poate fi vizitat.

Împăratul Vespasian, fondatorul dinastiei Flaviane, a început construcția Colosseumului în anul 72 d.Hr.. Aceasta a fost încheiată în anul 80 d.Hr., la un an după moartea lui Vespasian.

Uriașul amfiteatru a fost construit în locul unui lac artificial, parte din marele parc construit de Nero în centrul Romei, care includea și Domus Aurea (casa împăratului Nero), cât și statuia Colossus. Gigantica statuie a împăratului – Colossus – de 36 de metri înălțime, care îl prezenta pe împărat în chip de zeu al soarelui, a dat numele actual al construcției – Colosseum.

Împărații romani foloseau Colosseumul pentru a distra publicul. Astfel, monumentul devenea gazda unor reprezentații scenice gratuite. Aceste jocuri erau un simbol al prestigiului și al puterii și reprezentau o modalitate prin care împăratul își sporea popularitatea în rândul poporului. Jocurile țineau o zi întreagă sau chiar câeva zile la rând.

Dacă în trecut, Colosseumul era folosit pentru întreceri între gladiatori și spectacole publice, precum vânători de animale, simulări de bătălii pe mare, reconstituiri ale unor lupte marcante, execuții, astăzi acesta a devenit poate cel mai impoant obiectiv turistic al Romei, primind milioane de vizitatori in fiecare an. În imagine, Papa Ioan Paul al II-lea, oficiind slujba religioasă „Via Crucis” (procesiunea care reface simbolic drumul Mântuitorului către locul crucificării sale), în fața a mii de oameni (2000).

Rome Millennium Marathon (Maratonul Romei) – o întrecere sportivă care a ajuns în acest an la a XVII-a ediție – are finish-ul în fața Colosseumului.

Parada Gay de la Roma din acest an a avut peste 500.000 de participanți. Marșul plin de culoare a trecut pe lângă repere istorice precum Coloseumul și Circus Maximus. Membrii comunității LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali și transexuali) au defilat și s-au fotografiat lângă vechiul amfiteatru roman.

Elton John, Billy Joel, Paul McCartney si Ray Charles sunt câțva dintre vedetele care au susținut reprezentații la Colosseum.

BOMBĂ în televiziune! Dan Capatos, scos de pe Antena 1! Chiar prezentatorul a făcut anunțul
FOTO. Cele mai fierbinţi imagini cu Andra! Lipsită de inhibiţii, ea şi-a lăsat formele la...
Mia Khalifa și-a găsit job. Cum s-a pozat de data aceasta actrița XXX și ce...
Armata a ieșit în stradă. Numărul infectaților a crescut alarmant
FOTO. Cele mai fierbinţi imagini cu Andra! Lipsită de inhibiţii, ea şi-a lăsat formele la...
Ce e pe cale să se întâmple cu pensiile românilor. Decizie importantă, azi, în Parlament
Demisie în Cehia pe fondul creşterii cazurilor de coronavirus. „Este obosit, dezgustat de politică şi...
BOMBĂ în televiziune! Dan Capatos, scos de pe Antena 1! Chiar prezentatorul a făcut anunțul
Un milionar și-a testat iubita! A anunțat-o că a rămas fara niciun ban! Reacția ei...
A ridicat DRONA să cerceteze o zonă. Când s-a uitat pe filmare a rămas PERPLEX
Andreea Marin, ipostază unică alături de Violeta și Radu! Frații Bănică au atras toate privirile....
ANM îi avertizează pe români! Va fi prăpăd în următoarele zile
Nelu Tătaru anunţă când vom scăpa de coronavirus
Alimentul-minune care „repară” ficatul bolnav. TOP 13 alimente în dieta pentru un ficat sănătos
Descoperă România cum nu ai mai văzut-o. Destinaţii de vacanţă magice la doi paşi de...
Compania care schimbă toată piaţa auto. Cum arată maşina creată de ei, care sperie toţi...
×
GÂNDUL LIVE 22.09.2020

Urmăriți GÂNDUL LIVEAu avut o nuntă cu peripeții. Autoritățile locale din Cluj-Napoca au ridicat mașina parcată neregulamentar de doi tineri căsătoriți. După nuntă, mirii se opriseră pentru zece minute să facă poze în parc. Astfel, mireasa a avut parte de o surpriză neplăcută: a privit neputincioasă cum i se ridică automobilul https://www.gandul.ro/19507743Călin Popescu Tăriceanu și Dragoș Bucurenci, printre invitații Emmei Zeicescu

Publicată de Gandul pe Marţi, 22 septembrie 2020
Gândul LIVE!
Inchide