FINALA EUROVISION 2012. Cum a arătat momentul în care Elena Ionescu de la MANDINGA a avut probleme cu casca. FOTO

FINALA EUROVISION 2012. Cum a arătat momentul în care Elena Ionescu de la MANDINGA a avut probleme cu casca. FOTO
Publicat: 25/05/2012, 10:56
Actualizat: 27/05/2012, 12:01

MANDINGA a calificat ROMÂNIA în FINALA EUROVISION 2012, în ciuda faptului că solista ELENA IONESCU a avut PROBLEME CU CASCA.

La puțin timp după începerea piesei ZALEILAH, Elena Ionescu a dus de mai multe ori mâna la urechea dreaptă, în care avea casca, părând că este ceva în neregulă. Ulterior, ea a declarat că nu auzea în cască nici negativul, nici pe colegii săi.

Cu toate acestea, Elena Ionescu s-a descurcat admirabil și a calificat MANDINGA și ROMÂNIA în FINALA EUROVISION 2012.

Imediat după prestația MANDINGA din PRIMA SEMIFINALĂ EUROVISION 2012, rețelele de socializare s-au „încins”, iar fanii au evidențiat problemele tehnice. Unii au criticat MANDINGA pentru prestația mai slabă ca la SELECȚIA NAȚIONALĂ sau la primele repetiții de la Baku, dar ulterior și-au dat seama despre ce era vorba.

Citește mai jos tot ce trebuie să știi despre MANDINGA în FINALA EUROVISION 2012:

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului