Gena rezistenței la băutură. Una dintre evoluțiile recente ale speciei umane

Gena rezistenței la băutură. Una dintre evoluțiile recente ale speciei umane
Publicat: 23/04/2012, 19:21
Actualizat: 26/04/2012, 09:59

Cu 10.000 de ani în urmă, revoluția agrară începea să serăspândească în sudul actualului teritoriu al Chinei. Oamenii dinneolitic au învățat să cultive orezul și alte cereale, ceea ce adus la o altă revoluție, de data aceasta în stilul lor de viață -s-a inventat și alcoolul făcut din cereale. Oamenii de știință credcă bețiile care au urmat (abia se descoperea că alcoolul dăuneazăgrav sănătății) trebuie să fi pus serios în pericol viețileoamenilor, ba chiar mai mult, supraviețuirea populației care abiadescoperea plăcerile bahice. În ajutorul petrecăreților neolitici asărit mama natură, cu o mutație genetică ce a făcut ca efectelealcoolului să fie mai puțin nocive. Astfel, noua genă a permis caalcoolul să se transforme într-o substanță mai puțin toxică pentruorganism, care în schimb duce la înroșirea obrajilor. Gena esteacum prezentă la toți oamenii care trăiesc în China de Sud și s-arăspândit rapid în Asia și apoi în lume. Acest lucru a fost relevatde omul de știință Bing Su de la Academia Științifică Chineză șireprezintă doar unul dintre exemplele de evoluție genetică recentăa omului.

Oamenii nu au încetat să evolueze genetic

O altă mutație genetică menită să ducă la adaptarea oamenilor lacondițiile în care trăiesc a fost descoperită de geneticieniichinezi în rândul tibetanilor. Un set special de gene îi ajută peaceștia să suporte mai bine nivelul scăzut de oxigen de pe platoultibetan. Mutația ar fi avut loc în urmă cu 3.000 de ani, spungeneticienii chinezi, ceea ce ar însemna că „evoluția” tibetaniloreste cea mai recentă din istoria speciei umane.

Aceste descoperiri arată că ipoteza conform căreia oamenii auîncetat să mai evolueze odată ce au învățat să adapteze mediul lanevoile lor este eronată. Cercetările efectuate în ultimii ani, încadrul mai multor programe de studiere a genomului uman, arată căprocesul de evoluție este în plină desfășurare. „Nu există niciunmotiv să presupunem că procesul de evoluție s-ar fi încetinit sauîncheiat”, a declarat geneticianul Mark Stoneking, de la Institutulde Antropologie și Evoluție Max Planck din Leipzig.

Geneticiana Anna Di Rienzo, de la Universitatea din Chicago,studiază și ea problema, dar dintr-o perspectivă pragmatică. În locsă studieze întregul genom uman, Anna Di Rienzo se concentreazăasupra genelor ce sunt predispuse spre mutații atunci când oameniiîși schimbă mediul, dieta sau stilul de viață.

Studiile efectuate cu materialul genetic al eschimoșilor auarătat că genele care ajută la rezistența la frig sunt în procesaccentuat de evoluție. Triburile de culegători-vânători a cărorhrană este bazată pe rădăcini și tuberculi își dezvoltă genele careajută organismul să rămână sănătos în absența acidului folic,substanță care este prezentă în doze foarte mici în hrana lorobișnuită. Pe de altă parte, oamenii care trăiesc la tropice(considerat mediul natural al speciei umane) prezintă cea mai micăpredispoziție către mutații genetice. „Putem afirma că suntem dejaadaptați la acest mediu și că semnalele de evoluție apar atuncicând acest mediu este schimbat”, spune Anna Di Rienzo.

Culoarea pielii – rezultate similare pe căidiferite

Cea mai vizibilă evoluție recentă a oamenilor este culoareapielii. Pielea de sub blana primatelor este depigmentată.

Când strămoșii oamenilor și-au pierdut blana (probabil pentrueficientizarea procesului de transpirație), pielea lor s-a înnegritpentru a se proteja de radiațiile ultraviolete. Deși procesul paresimplu, este nevoie de cel puțin 25 de gene pentru a determinasintetizarea, înmagazinarea și distribuirea melaminei – substanțăcare dă culoarea pielii și a părului. Procesul de înnegrire apielii a fost inversat în cazul oamenilor care au migrat din zonelecalde către cele mai reci din nordul Europei și al Asiei. Pielealor a trebuit să se albească pentru a atrage lumina soarelui, unlucru esențial în sintetizarea vitaminei D. Surpriza a fost că,deși efectul a fost același și pentru europeni și pentru asiatici(albirea pielii), cauzele au fost diferite. În timp ce 98% dintreeuropeni au așa-numita „golden gene”, care asigură o culoaredeschisă pielii și părului (se presupune că primii oameni blonzi auapărut în urmă cu 6.000 – 7.000 de ani), aceasta este foarte puținprezentă printre asiatici. În schimb, aceștia au dezvoltat oversiune nouă a genei DCT care a dus la albirea pielii. Deasemenea, în estul Asiei apar variații genetice care sunt foarterare sau inexistente în Europa și Africa. Părul oamenilor dinaceastă zonă este mult mai gros, datorită unei gene numite EDAR.Părul mai gros protejează mai bine capul de frig, spun cercetătoriide la Universitatea de Medicină Tokai, din Japonia.

Un mister rămâne modificarea genei ABCC11 la populația caretrăiește în Asia de Est. Acest lucru face ca ceara din urechileoamenilor din aceste părți să fie foarte uscată, spre deosebire dea restului omenirii.

Crima care a speriat ţara! Vedeta de pe Instagram, ucisă şi aruncată în canal. E...
'Irina e o ❗️ Prietenul lui Dragnea, prima reacţie după scandalul cu Irina Tănase
FOTO. Antonia, imagini senzuale topless! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Bancul uluitor pe care Mitică Dragomir l-a spus soților Nicolae și Elena Ceaușescu! Când l-a...
Studiu: Omicron ar avea în componenţa sa fragmente dintr-un alt virus
O bancă din ROMÂNIA vinde un SUV BOMBĂ. Are dotări și un LOOK incredibile
BANCUL ZILEI – Ion, Maria și supozitoarele buclucașe
STUDIU. Riscul de infectare cu coronavirus crește treptat după vaccinarea cu a doua doză
'Irina e o ❗️ Prietenul lui Dragnea, prima reacţie după scandalul cu Irina Tănase
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
ȘOFERUL care a MERS pe CONTRASENS în fața sediului POLIȚIEI a rămas FĂRĂ PERMIS
TOP 3: Cele mai bune filme de comedie din istorie
Vestea ȘOC a momentului în România: A murit... Un sfârșit cumplit
BOMBA despre Pfizer! Toți cei vaccinați cu două doze trebuie să știe imediat
Dezvăluirile care au cutremurat lumea sportului! ”M-am gândit la sinucidere, am avut şi nebunia asta...
O poveste fabuloasă de succes. Cum a ajuns un IT-ist din Cluj să facă 100...
Decizia surpriză luată de Bill Gates pentru România. Ţara noastră este în prim-plan