Google îl omagiază pe I.L. Caragiale

Redactor:
Vlad Mironescu
Google îl omagiază pe I.L. Caragiale
Google și-a modificat, luni, logoul pentru a-l omagia pe Ion Luca Caragiale, la împlinirea a 160 de ani de la nașterea celebrului scriitor și dramaturg român.

Google și-a modificat, luni, logoul pentru a-l omagia pe Ion Luca Caragiale, la împlinirea a 160 de ani de la nașterea celebrului scriitor și dramaturg român.

Luni, se împlinesc 160 de ani de la nașterea lui I.L. Caragiale, figură emblematică pentru cultura românească și unul dintre cei mai importanți scriitori și dramaturgi români.

Noul logo al Google România prezintă un bust al scriitorului român, realizat în grafică. Totodată, în noul logo, bustul lui Caragiale este suprapus peste cuvântul „Google”, care apare ca și cum ar fi caligrafiat cu penița. De asemenea, grafica omagială include și o scrisoare, care iese parțial din chenarul logoului, aluzie la „O scrisoare pierdută” a lui I.L. Caragiale.

Motorul de căutare Google alege rar să omagieze o personalitate din România, modificându-și logoul în acest sens. În 2011, Google l-a mai omagiat pe sculptorul român Constantin Brâncuși. Astfel, pe 19 februarie, Google a celebrat 135 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, noul logo fiind alcătuit din imagini ale unor lucrări realizate de celebrul sculptor, printre care „Domnișoara Pogany” și „Sărutul”. De asemenea, pe 19 august 2011, Google l-a omagiat pe George Enescu, la 130 de ani de la nașterea compozitorului român. Logoul de atunci l-a prezentat pe compozitorul român în timp ce cântă la vioară, iar peste cuvântul „Google” a apărut un portativ cu note muzicale.

Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852 în satul Haimanale, astăzi satul I. L. Caragiale, din județul Dâmbovița, și a decedat pe 9 iunie 1912, la Berlin. I.L. Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Potrivit biografiei sale postate pe site-ul CIMEC – Institutul de Memorie Culturală, o instituție din subordinea Ministerului Culturii, între 1868 și 1870 I.L. Caragiale frecventează cursurile Conservatorului de artă dramatică din București, clasa de declamație și mimică, avându-l ca profesor pe unchiul său, dramaturgul Costache Caragiali. În 1870 renunță la postul de copist pe care îl ocupă la Tribunalul Prahova și se angajează ca al doilea sufleur și copist la Teatrul Național din București. În această perioadă, începe să publice în gazetele politice și umoristice de orientare liberală, Ghimpele, Telegraful, Asmodeu, și este girant responsabil la Alegătorul liber (1875 – 1876) sau corector la Unirea democratică (1876 – 1877).

Între 1877 și 1881, colaborează cu articole, reportaje, note sau traduceri la ziarul politic al junimiștilor, Timpul, și tot acum frecventează ședințele Junimii, în revista căreia își va publica, alături de M. Eminescu și I. Creangă, principalele piese de teatru („O noapte furtunoasă”, 1879; „Conul Leonida față cu Reacțiunea”, 1880; „O scrisoare pierdută”, 1885; „D’ale carnavalului”, 1885; „Năpasta”, 1890). În 1879 face prima călătorie în străinătate, la Viena, ca invitat al lui Titu Maiorescu. În 1881 este revizor școlar în districtele Suceava și Neamț, de unde se mută, la cerere, în 1882, în circumscripția Argeș-Vâlcea.

Ca funcționar la Regia Monopolurilor, în 1884, o cunoaște pe Maria Constantinescu. Din această legătură se va naște Mateiu I. Caragiale.

În stagiunea 1888/1889, Caragiale este director general al teatrelor, calitate în care se ilustrează, în ciuda șicanelor sistematice, ca un foarte exigent regizor și organizator. În anul 1889 se căsătorește cu fiica arhitectului Gaetano Burelly, Alexandrina.

Tot în cursul anului 1889, apare la Editura Socec primul volum al lui Caragiale, „Teatru”, prefațat de Titu Maiorescu, prin studiul său din 1885, „Comediile d-lui I. L. Caragiale”. Urmează mai multe volume, broșuri și pliante, care, împreună cu „Calendarul Claponului” (1878), „Calendarul Moftului român” (1902) și cu principalele gazete editate de Caragiale, singur sau în colaborare (Claponul, 1877; Națiunea română, 1877; Bobârnacul, 1878 -1879; Moftul român, 1893; 1901 – 1902; Vatra, 1884 – 1903), alcătuiesc cea mai complexă ofertă făcută de un scriitor clasic român circuitelor de difuzare literară și publicului.

În ciuda acestei activități prodigioase, care ar fi trebuit să-l consacre încă din timpul vieții, lui Caragiale i s-a refuzat sistematic acreditarea socială sau culturală, așa încât, după un șir de decepții care culminează cu scandalosul proces al plagiatului (1901 – 1902), inventat de obscurul scriitor Caion, și după câteva proiecte nerealizate de a se muta la Sibiu (1891), la Brașov (1892) sau la Cluj (1904), scriitorul se stabilește cu familia la Berlin, în primăvara anului 1905.

De la Berlin, unde continuă să scrie, îmbogățind literatura română cu câteva din capodoperele ei narative („Kir Ianulea”, „Calul Dracului”), Caragiale surprinde pe toată lumea, făcând cea mai completă și mai radicală analiză politică a momentului, în studiul „1907”. Din primăvară până-n toamnă, publicat parțial și în revista vieneză Die Zeit.

În anul 1912 refuză să participe la festivitățile organizate în țară cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani. Moare la Berlin în același an, în noaptea de 8 spre 9 iunie. Este înmormântat, provizoriu, într-un cimitir protestant. În toamna lui 1912 sicriul cu rămășițele sale este adus în țară și înmormântat la cimitirul Bellu.

Anul 2012 este declarat Anul Caragiale, prilej cu care instituțiile de cultură din România vor organiza mai multe evenimente dedicate cunoscutului scriitor.

Google își modifică frecvent logoul pentru a marca evenimente importante ale istoriei universale sau pentru a celebra mari personalități.

Madalina Cerban, [email protected]

Inchide