Incursiune în mijlocul uneia dintre cele mai misterioase comunități religioase din SUA. GALERIE FOTO

Publicat: 23/04/2012, 19:37
Actualizat: 23/04/2012, 21:58

Postul de televiziune american PBS (Public Broadcasting Service) a realizat un film despre una dintre cele mai misterioase secte religioase de pe teritoriul Statelor Unite: gruparea Amish. „American Experience”/ „Experiența americană” este rezultatul unui an petrecut în mijlocul oamenilor din mai multe comunități rurale, rupte de civilizație și de regulile unei societăți capitaliste: Premiera filmului, informează Daily Mail, va avea loc pe 13 martie.

Amish, la bază o grupare religioasă anabaptistă, se individualizează prin felul de trai simplu și tradițional și rezistența pe care membrii ei o opun în fața adoptării obiceiurilor, stilului de viața și a utilităților moderne. Cu peste 250.000 de adepți în întreaga lume, cei mai mulți trăiesc în 22 localități din SUA (statele Indiana, Ohio și Pennysylvania)

Realizarea acestui documentar nu a fost una ușoară, mai ales că reprezentanții acestei secte nu se expun public, religia și cultura interzicându-le să dea interviuri sau să se lase fotografiați. Mai mult, din cauza izolării voluntare de lume, aceștia au învățat să nu primească prea multă atenție.

Copiii din comunitate iau parte la muncile agricole. În regulamentele lor străvechi bisericești în educarea copiilor este precizat și faptul că aceștia trebuie să muncească din greu

Tocmai de aceea, cei care au realizat documentarul au trebuit să se integreze în comunitatea lor. Au încercat să-i cunoască și să-i respecte, trăind alături de ei și adoptând un stil de viață auster, lipsit de utilități moderne. În felul acesta, au reușit să le câștige încrederea și să-i descopere pe acești oameni în complexitatea lor, făcând abstracție de învățăturile și prejudecățile pe care le aflaseră din cărți. După mai bine de 350 de zile petrecute în mijlocul lor, documentariștii au fost uimiți să descopere comunitatea Amish dintr-o perspectivă necunoscută publicului larg.

O locuință Amish

,,Am realizat cât de interesanți sunt de fapt acești oameni și cât de puține lucruri știam de fapt despre ei”, a afirmat Mark Samels, producătorul filmului.

Turiștii sunt curioși să afle misterele acestei comunități

Stârnind de zeci de ani curiozitatea occidentalilor, comunitățile Amish sunt vizitate frecvent de grupuri întregi de turiști, care îi observă în trecere, din spatele geamului vreunui automobil sau autobuz.

O fermă Amish

Spre deosebire de vizitatori, cei din congregațiile Amish par ,,încremeniți” în timp. Îmbrăcați preponderent cu haine care se purtau în secolele XVII și al XVIII, aceștia nu folosesc curentul electric, telefoane sau autovehicule, și preferă să trăiască după un set tradițional de norme. Pe distanțe mari, între congregații, se deplasează cu șarete trase de cai sau cu bicicletele, se hrănesc cu produse obținute în gospodăria proprie, refuză serviciile medicale și-și trimit copiii la școală doar pentru a deprinde noțiunile de bază, retrăgându-i după cel mult opt clase gimnaziale. Toate aceste aspecte sunt redate în film, dar fără a se întrece în vreun fel măsura impusă de protagoniști.

O familie Amish, în timpul unei plimbări

După multe negocieri, documentariștii americani au reușit să-i convingă pe doi membri să vorbească, după ce aceștia au trecut printr-o dramă: uciderea unuia dintre copii, în incinta unei școli, de către un criminal venit dinafară comunității care a omorât cu sânge rece zece elevi Amish, după care s-a sinucis.

Un bărbat Amish, surprins în timpul unei activități rutiniere

Cuplul a explicat care este concepția acestei societăți care refuză modernitatea, cu toate derivatele sale, și care este atitudinea față de oameni. În secta lor, solidaritatea este ingredientul-cheie, conviețuirea fiind bazată pe anumite principii pacifiste.

O femeie Amish deplasându-se cu bicicleta

Chiar dacă par fericiți ,,departe de lumea dezvănțuită”, tot mai mulți membrii Amish sunt nevoiți să lucreze cu cei dinafara comunității pentru a suplini lipsurile unui trai bazat exclusiv pe agricultură.

În unele comunități, una dintre regulile ce țin de vestimentație interzice nasturii

Populația Amish nu are biserici, ritualurile desfășurându-se în privat, în propriile locuințe. Această practică derivă din Noul Testament și din idiologia anabaptistă.

Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine....
'Şi corpul cedează'. Ce s-a întâmplat cu Loredana Groza, după ce a luat COVID: 'Dragii...
FOTO. Gimnasta Larisa Iordache, imagini senzuale! Cum își expune trupul celebra campioană
Bolile pe care le riști în funcție de grupa de sânge. Cine e predispus la...
A mințit sau nu Bianca Drăgușanu? De câte ori a bătut-o, de fapt, Alex Bodi...
Simona Halep și Toni Iuruc au plecat în luna de miere! Destinația exotică aleasă de...
Horoscop SPECIAL! Se anunţă câştiguri COLOSALE pentru aceşti nativi
România va începe adminstarea dozei trei de vaccin COVID-19. Ce grupe de persoane vor avea...
Care este, de fapt, marja de profit a Dacia. Ford nu reușește la Craiova aceleași...
BANCUL ZILEI – Femeile apetisante și admiratorii exigenți
Cât ține imunitatea dată de vaccinul împotriva COVID? Rezultatele unui nou studiu efectuat în România
'Şi corpul cedează'. Ce s-a întâmplat cu Loredana Groza, după ce a luat COVID: 'Dragii...
Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a...
Horoscopul pe care e invidios și Voropchievici! Cine e cea mai norocoasă zodie a zilei
Beneficii Poșta Română. Toți poștașii și angajații au aceste drepturi
În TOMIS III, ca-n FILMELE de ACȚIUNE: Un bărbat a MURIT după ce a ALERGAT...
O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO
Vestea ȘOC a momentului: A fost găsită moartă
VINE ZĂPADA în România! Anunțul făcut în direct de ANM: "Așteptăm să se depună un...
Poza care îl DĂRÂMĂ pe Dragnea. Întâlnirea secretă despre care nu scoate un cuvânt. Ponta...
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Are doar 27 de ani şi o companie de 5 miliarde de dolari pe care...