Locurile spectaculoase propuse pentru lista celor „șapte minuni ale naturii”

Locurile spectaculoase propuse pentru lista celor șapte minuni ale naturii
Publicat: 23/04/2012, 19:33

Marea Moartă din Orientul Mijlociu, Marele Canion din Statele Unite și Marea Barieră de Corali din Australia și Papua Noua Guinee se află printre cele 28 de locuri legendare luate în considerare pentru alcătuirea unei liste a „celor șapte minuni ale naturii”, de o asociație elvețiană, relatează AFP.

Fundația elvețiană New7Wonders va da publicității lista finală vineri, la ora 19.07 GMT (21.07 ora României, n.r.).

Cele șapte minuni ale naturii vor fi desemnate printr-un proces de votare la nivel mondial.

Votarea – realizată prin telefon, SMS și prin intermediul rețelelor de socializare – s-a încheiat vineri, la ora 11.11 GMT (13.11 ora României, n.r.), potrivit site-ului fundației (www.new7wonders.com).

Cu cinci zile înainte de încheierea procedurii de votare, 10 locuri figurau în fruntea clasamentului: Marea Moartă din Orientul Mijlociu, Marele Canion din Statele Unite, Marea Barieră de Corali din Australia și Papua Noua Guinee, golful Halong din Vietnam, peștera Jeita din Liban, insula Jeju din Coreea de Sud, insula Komodo din Indonezia, râul subteran Puerto Princesa din Filipine, pădurea Sundarbans din Bangladesh și vulcanul Vezuviu din Italia.

Totuși, ultimele tendințe înregistrate pe site permit constatarea unui progres puternic al voturilor în favoarea Munților Pădurea Neagră din Germania și a Insulelor Maldive.

Această inițiativă este rezultatul unui proces îndelungat de selecție. Din decembrie 2007 până în iulie 2009, toți cetățenii lumii au fost invitați de fundația New7Wonders să propună locurile lor preferate de pe toate cele cinci continente. Peste un milion de voturi au fost atunci înregistrate, provenind din peste 220 de țări.

Ulterior, un comitet de experți numit de fundația New7Wonders a propus oficial 28 de situri din cele 77 preselecționate.

Printre finaliști, anunțați în iulie 2009, figurează masivul Kilimanjaro din Tanzania, insulele Galapagos din Ecuador și cascada Iguazu de la granița dintre Argentina și Brazilia.

Fundația New7Wonders a fost înființată în 2001 de Bernard Weber, cu scopul de a alcătui o listă a celor șapte minuni ale naturii, după modelul celor șapte minuni din lumea antică, enunțate de Philon din Bizanț, în secolul al III-lea î.e.n.

Fundația, care are sediul în orașul elvețian Zurich, a devenit cunoscută în 2007, odată cu lansarea unui vot internațional pentru desemnarea „celor șapte minuni noi ale lumii”, o inițiativă la care au participat aproape 100 de milioane de persoane.

New7Wonders are drept obiectiv crearea unei „memorii globale” cu ajutorul acțiunilor cetățenilor din lumea întreagă.

În plus, Bernard Weber nu intenționează să se oprească aici. Începând de vineri, toți cetățenii lumii pot să voteze pentru a stabili nominalizații într-o nouă categorie de minuni ale lumii moderne, cea a orașelor preferate.

Crima care a speriat ţara! Vedeta de pe Instagram, ucisă şi aruncată în canal. E...
Irina Tănase, părăsită de Liviu Dragnea, după ce a fost prinsă cu altul! Detalii BOMBĂ
FOTO. Antonia, imagini senzuale topless! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
Alimentul care sporeşte inteligenţa. TOP 8 mâncăruri pentru creier, potrivit dr. Mihaela Bilic
FOTO. Alexandra, fiica lui Carmen Harra, apariție spectaculoasă în costum de baie!
Studiu: Omicron ar avea în componenţa sa fragmente dintr-un alt virus
Femeia nu ştia că este filmată, aşa că şi-a făcut de cap. Soţul ei a...
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Victimele variantei Omicron. Val de spitalizări cu COVID-19 a copiilor mai mici de 5 ani...
Irina Tănase, părăsită de Liviu Dragnea, după ce a fost prinsă cu altul! Detalii BOMBĂ
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Farul, tot mai aproape de playoff: Victorie cu 2-0 în meciul cu Rapid
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a...
Accident rutier cumplit lângă București. Cum s-a produs totul
Veste cumplită pentru toată România! Va fi jale: Vom ajunge să luăm măsuri disperate
Alertă mondială! Prima țară din lume care dispare de pe față Pământului. Drama oamenilor este...
Mai aveţi zile de concediu? Vedeţi aici ce se întâmplă cu perioada de concediu de...
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu...