Metoda bizară prin care un bărbat a încercat „să agațe” o stewardesă: A amenințat că aruncă în aer un avion

Metoda bizară prin care un bărbat a încercat „să agațe o stewardesă: A amenințat că aruncă în aer un avion
Publicat: 21/07/2019, 12:35

Apelul bărbatului de origine sârbă a determinat joi evacuarea cursei Lufthansa LH1411 pe ruta Belgrad-Frankfurt, scrie metro.co.uk.

Toți cei 130 de pasageri și 5 membri ai echipajului au fost nevoiți să evacueze aeronava, în timp ce forțele speciale au descins în interior, alături de câinii special antrenați pentru detectarea bombelor.

Individul, al cărui nume nu a fost divulgat, a întâlnit două însoțitoare de bord și le-a invitat la cină, dar femeile l-au refuzat.

Acesta a mărturisit, sâmbătă, în fața judecătorilor, că s-a îndrăgostit de una dintre femei și – după ce nu a reușit să o găsească la hotelul unde era cazată – s-a gândit la o metodă extremă, pentru a se asigura că aceasta rămâne în țară.

Poliția a reușit să-l identifice pe bărbat și l-a arestat o zi mai târziu.

Acesta este acuzat de tulburarea liniștii publice și instaurarea de panică în rândul oamenilor. Joi, ministrul sârb de interne a prezentat un comunicat de presă în privința cazului menționat, spunând că forțele de ordine investighează situația.

Din cauza acestei glume nesărate, pasagerii au înregistrat o întârziere de opt ore, unii dintre ei reușind să găsească alte curse, pentru a nu aștepta decolarea aeronavei „cu bombă”.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești în piețele din București! Ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Studiu: Aproape jumătate dintre români preferă să aibă în case între 22 şi 24°C
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
Băutura demult dispărută din România. Era cea mai populară pe vremea bunicilor
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete