O mamă și fiica sa s-au revăzut după 77 de ani

Redactor:
Laura Holban
O mamă și fiica sa s-au revăzut după 77 de ani
După ce a rămas gravidă în urma unui viol în 1929, Mirna Disbrow s-a văzut oblogată de circumstanțe și și-a dat spre adopție fiica de doar o lună.

După ce a rămas gravidă în urma unui viol în 1929, Mirna Disbrow s-a văzut obligată să își dea spre adopție fiica de doar o lună. După 77 ani, femeia și-a reîntâlnit copilul și a aflat cu stupoare că unul dintre cei șase nepoți ai săi este chiar astronautul Mark Lee, notează Newser.com.

Reîntâlnirea celor două a avut loc în 2006, însă Disbrow, acum în vârstă de 100 de ani, a decis abia acum să facă publică povestea lor. Cele două s-au regăsit după ce unul dintre copiii fiicei lui Disbrow a vrut să afle mai multe informații despre istoricul medical al familiei și a cerut în instanță să poată accesa dosarul adopției mamei sale.

După ce s-au reîntâlnit în 2006, cele două au devenit de nedespărțit. „A fost ca și cum am fi trăit toată viața împreună”, a explicat bătrâna. „Este mai presus de vorbe, o experiență minunată și simt câteodată că mă voi trezi și voi realiza că a fost doar un vis frumos”, a declarat fiica biologică a femeii.

Inchide