O nouă metodă de tratare a depresiilor: stimularea electrică a creierului

Redactor:
Laura Holban
O nouă metodă de tratare a depresiilor: stimularea electrică a creierului
Cei care suferă de depresie sau de tulburări bipolare și nu răspund la tratamentele medicamentoase sau terapie, și-ar putea îmbunătăți starea de sănătate cu ajutorul unui dispozitiv medical care este implantat în craniu și transmite impulsuri electrice creierului

Cei care suferă de depresie sau de tulburări bipolare și nu răspund la tratamentele medicamentoase sau terapie, și-ar putea îmbunătăți starea de sănătate cu ajutorul unui dispozitiv medical care este implantat în craniu și transmite impulsuri electrice creierului, potrivit Daily Mail.

În urma cercetărilor conduse de către doctorul Helen Mayberg de la Școala de Medicină a Universității Emory din Atlanta, s-a ajuns la concluzia că stimularea puternică a creierului le-ar putea fi de folos celor care prezentau semne severe de depresie. Astfel, în cadrul ultimului studiu realizat, 41% dintre participanții au răspuns la tratament, iar în cazul a unul din cinci pacienți s-a observat o remisie după numai șase luni.

După doi ani de simulare activă, 92% dintre cei incluși în studiu au simțit îmbunătățiri induse de tratament, în timp ce 58% dintre aceștia au simțit și o remisie a afecțiunilor.

Chiar dacă nu se cunoaște exact motivul pentru care aceste boli răspund la stimularea electrică, cercetătorii vor continua să perfecționeze această tehnică.

„Majoritatea acestor pacienți sunt depresivi de ani buni și sunt izolați și se simt ca și cum ar fi infirmi. Odată ce își vindecă depresia, ei au nevoie în paralel de un proces care să-i ajute să se integreze înapoi în societate”, a explicat co-autorul studiului, Paul Holtzheimer de la Școala de Medicală de la Darthmouth. „Sperăm să îmbunătățim rata de însănătoșire a acestor pacienți prin folosirea unui model de reabilitare psihoterapeutică bazat pe caracteristice fiecărui individ în parte”, a mai adăugat Holtzheimer.

Inchide