O scrisoare de dragoste din 1958 își găsește destinatarul 53 de ani mai târziu

O scrisoare de dragoste din 1958 își găsește destinatarul 53 de ani mai târziu
Publicat: 23/04/2012, 19:30
Actualizat: 24/04/2012, 19:30

O scrisoare de dragoste trimisă în urmă cu 53 de ani de iubitaunui student al Universității California a ajuns în urmă cu câtevazile pe campusul din Pennsylvania. Reprezentanții universitățiil-au găsit pe destinatar care urmează să primească scrisoareatrimisă în 1958, relatează BBC News.

Scrisoarea i-a fost adresată lui Clark C Moore, student lavremea aceea. Bărbatul își schimbase însă numele și a fost găsit cuajutorul unui prieten de-al său care a citit în presă desprescrisoarea ajunsă cu jumătate de secol mai târziu. Moore îșischimbase numele în Muhammad Siddeeq și fusese căsătorit cu femeiape care o curta în studenție. Între timp, cei doi au divorțat, darau împreună patru copii.

„Nimeni nu știe de ce a fost întârziată scrisoarea”, a declaratpentru Reuters Christine Kindl, purtătoarea de cuvânt auniversității.

Bărbatul, în vârstă de 74 de ani, spune că a fost șocat când aaflat despre scrisoare. Însă, cu toate că nu mai este căsătorit cufemeia care i-a adresat cele două pagini semnate „dragoste eternă,Vonnie”, el își dorește să citească acele rânduri, acestea fiind”un testament al sincerității și inocenței acelor vremuri”.

Vonnie și Clark își scriau des în perioada în care el studia laUniversitatea California. Romantismul era diferit atunci când nuexistau computere, singurul mod de a păstra legătura fiind sătrimiți scrisori, le-a povestit el jurnaliștilor străini.Reprezentanții universității spun că i-au trimis scrisoarea, iarpoșta le-a promis că bărbatul o va primi în următoarele zecezile.

ŞOC! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a pus mâna pe...
Cam nefiresc! Ce cadou ciudat le-a dat Alina Sorescu fiicelor ei, de Moș Nicolae
FOTO. Larisa Drăgulescu se pozează în ipostaze interzise! `Am făcut așa o avere impresionantă`
Dieta împotriva inflamației. Alimentele care luptă cu îmbătrânirea, durerea și bolile cronice
Ion Țiriac, ce lovitură! Și-a vândut una dintre cele mai sclipitoare și scumpe afaceri
O pandemie ascunsă? Boala care ucide mult mai mulţi oameni decât se credea
O bancă din ROMÂNIA vinde un SUV BOMBĂ. Are dotări și un LOOK incredibile
BANCUL ZILEI – Ion, Maria și supozitoarele buclucașe
Mărturia primului român infectat cu tulpina Omicron: vecinii nu-l lasă să deschidă fereastra
Cam nefiresc! Ce cadou ciudat le-a dat Alina Sorescu fiicelor ei, de Moș Nicolae
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
CUM s-au bucurat MICUȚII de cadourile de la MOȘ Nicolae! Video
TOP 3: Cele mai bune filme de comedie din istorie
Vestea ȘOC a momentului în România: A murit... Un sfârșit cumplit
Veste uriașă pentru toată România. Marcel Ciolacu a promis. A anunțat astăzi, 6 decembrie
Infidela Mihaela Rădulescu a fost prinsă în pat cu dansatorul Laurențiu. Ce va face Felix...
O poveste fabuloasă de succes. Cum a ajuns un IT-ist din Cluj să facă 100...
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de...