• Publicat:
  • Actualizat:
Magazin

O studentă a lămurit un mister care i-a frământat zeci de ani pe oamenii de știință. VEZI ce a DESCOPERIT

O studentă din Australia, în vârstă de 22 de ani, a descoperit misterul masei lipsă a Universului.

O studentă australiană în vârstă de22 de ani a descoperit misterul masei lipsă a Universului.Rezultatele cercetării ei au fost publicate într-una dintre celemai prestigioase publicații de știință sub egida SocietățiiAstronomice Regale – „Monthly Notices of the Royal AstronomicalSociety”.

AmeliaFraser-McKelvie, studentă a Facultății de InginerieAerospațială din cadrul Universității Monash din Melbourne, adescoperit secretul masei lipsă a Universului, precizeazănewser.com. Astrofizicienii au crezut decenii de-a rândul căexistă mai multă masă în Univers decât cea din planete și stele,dar nu au putut dovedi nimic concret în acest sens. Oamenii deștiință au estimat că aproximativ 50 la sută din masa necesarăpentru a menține universul în stare de funcționare „lipsea”, adicănu putea fi localizată. Ei au emis diverse teorii în legătură cuacest aspect, fără a elucida însă misterul.

Aflată în timpul unei școli de varăorganizate de către universitate, studenta a realizat un experimentcu raze X asupra „filamentelor” care fac conexiunea întreclusterele (n.r. grupurile) de galaxii. După ce a analizatrezultatele cercetării, australianca a demonstrat că așa-zisa masălipsă era prezentă în aceste structuri existente în Univers.

Această descoperire ar puteaschimba modul în care e perceput și privit Cosmosul, având totodatăși aplicații practice. Kevin Pimbblet, unul dintre profesoriiimplicați în acest proiect, crede că descoperirea Ameliei poatecontribui și la schimbarea modului în care sunt construitetelescoapele. Expertul crede că primul „beneficiar” al acesteidescoperiri științifice ar putea fi ASKAP (The Australian SquareKilometre Array Pathfinder), un radiotelescop de ultimă generație(n.r.: instrument folosit la recepționarea și studierea undelorradiofonice emise de corpurile cerești) care se construiește înAustralia, sub directiva Observatorului Radio-Astronomic Murchison(MRO – Murchison Radio-Astronomy Observatory).

Studenta a fost copleșită de faptulcă cercetarea ei a fost publicată și de oportunitățile care s-auivit după acest moment. „Este foarte important pentru mine. Mă simtcu adevărat norocoasă că acest lucru mi s-a întâmplat mie. Este omare onoare”, a declarat ea.

Inchide