• Publicat:
  • Actualizat:
Magazin

Obiceiuri de PAȘTE în Alba: „Păștenii”, „Prăgșorul”, „Statul la vase” și „Pomeana copiilor”

Obiceiuri de PAȘTE în Alba: „Păștenii”, „Prăgșorul”, „Statul la vase” și „Pomeana copiilor”
"Păștenii", "Prăgșorul", "Statul la vase", "Pomeana copiilor", "Fugăritul mirelui" sunt obiceiuri de Paște păstrate în Alba

„Păștenii”, „Prăgșorul”, „Statul la vase”, „Pomeana copiilor”, „Fugăritul mirelui” sunt obiceiuri de Paște păstrate în Alba. Cea mai veche tradiție este  „Statul la vase”, care presupune ca tinerii căsătoriți în ultimul an să se îmbrace în haine de nuntă și să stea la mese în curtea bisericii, unde primesc în dar vase

Unul dintre obiceiurile mai noi din județul Alba se păstrează de aproape 70 de ani la Vinerea, localitate aparținătoare orașului Cugir.

Denumit „Păștenii”, obiceiul a fost inițiat de unul dintre foștii preoți ai satului și presupune ca toată cheltuiala pentru pregătirea Paștelui să fie suportată de localnicii care au împlinit sau împlinesc în anul respectiv vârsta de 60 de ani.

Preotul ortodox din Vinerea, Mircea Moșneag, povestește că localnicii în vârstă de 60 de ani sunt numiți „pășteni” și oferă vinul, cumpără lumânări, pâine, iar toate acestea sunt duse la casa unuia dintre pășteni. În Joia Mare, este organizată o procesiune religioasă la care participă sătenii îmbrăcați în costume populare și preotul, care merg la casa pășteanului, unde se oficiază o slujbă și se iau pâinea, vinul și lumânările, sunt puse în desagi și duse la biserică pentru fi folosite la slujba de Înviere. Localnicii din Vinerea spun că obiceiul a devenit nelipsit și în fiecare an „păștenii” se întrec care să organizeze mai bine „Paștile”.

În schimb, unul dintre cele mai vechi obiceiuri, atestat etnografic în jurul anului 1750, se păstrează în zona Munților Apuseni, în localitatea Bistra, cea mai mare comună, ca întindere, din Europa.

Obiceiul, denumit „Toaca Paștilor” sau „Prăgșorul”, începea din Joia Mare, când feciorii satului mergeau în pădure, căutau un lemn de paltin cu rezonanță și făceau o toacă, pe care mai apoi o atârnau în curtea bisericii din localitate.

Bătrânii din Bistra povestesc că acum obiceiul s-a modificat puțin, astfel încât toaca este adusă din turla bisericii și atârnată de un par, urmând ca apoi să fie bătută și păzită de 12 tineri necăsătoriți, numiți „crai”.

În Vinerea Mare, tinerii, după ce s-au spovedit și s-au împărtășit, instalează toaca în curtea bisericii și încep organizarea pazei, amplasând și niște țevi speciale „de pușcat”, un fel de artificii artizanale. „Craii” bat toaca și pușcă din țevi până luni dimineață, perioadă în care, dacă toaca este furată, trebuie să o răscumpere de la hoți și totodată să suporte organizarea balului din a doua zi de Paște. De asemenea, în noaptea de Înviere „Mormântul Domnului” este păzit simbolic de „crai”, garda schimbându-se de mai multe ori în timpul nopții. Duminică seară, în ziua de Paște, este ales în curtea bisericii „primul crai”, care, după tradiție, este feciorul ce urmează să se căsătorească în acel an.

După trei nopți în care au păzit toaca, luni, craii schimbă uniformele militare cu straie populare și, însoțiți de un taraf, cutreieră localitatea, din casă în casă, strigând „Hop, hop, hop, vivat”. Primesc bani și ouă de la săteni și invită fetele la balul „Prăgșorului”. Ei aleg totodată și „prima crăiasă”, care, împreună cu primul crai, va juca primul joc la balul de „Prăgșor”. Balul este organizat din banii tuturor sătenilor.

Primarul comunei Bistra, Traian Gligor, spune că obiceiul ar fi fost adus în zonă în jurul anului 1750, de către episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron, originar din Bistra, iar în prezent tradiția se păstrează prin implicarea comună a celor două biserici, ortodoxă și greco-catolică.

Obiceiul de la Bistra are și o continuare în Duminica Tomii, prima de după praznicul Învierii Domnului, când are loc „Prăgșorul Mic”.

Un alt obicei din vechime este „Statul la vase”, organizat în a doua zi de Paște la Șugag, pe Valea Sebeșului. Obiceiul a fost reînviat în 2008, după aproape 20 de ani de când nu a mai fost organizat și, potrivit etnografilor, este foarte vechi.

Marius Moga, unul dintre cei care își trag originile din Șugag și angajat al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, povestește că obiceiul a fost reînviat cu greu deoarece tinerii considerau că e rușinos să mai participe la o asemenea tradiție.

Moga spune că tradiția presupunea ca toți tinerii căsătoriți de la Paștele trecut până la cel prezent să se îmbrace în haine populare de nuntă și să stea la niște mese în curtea bisericii din localitate. Acolo, ei primesc din partea rudelor, a prietenilor și a consătenilor vase pentru gospodărie, ca dar de nuntă.

În vechime, obiceiul presupunea ca tinerii să primească vase de lut, însă în prezent cadourile constau în vase de sticlă, porțelan sau inox necesare în gospodărie.

Marius Moga povestește că, înainte de 1989, cu doar câțiva ani înainte de a fi întrerupt obiceiul, familiile care „stăteau la vase” ajunseseră să primească chiar și mașini de spălat, care se fabricau la acea vreme la uzina din Cugir.

„Fala la ciobani era mare și cel mai de preț dar era atunci o mașină de spălat de la Cugir. Vă imaginați cât se chinuiau să o care la biserică, unde avea loc «Statul la vase»”, relatează Moga.

Poate cele mai inedite obiceiuri de Paște se păstrează în satul Presaca Ampoiului din comuna Meteș, unde, în a doua zi de Paște, sunt organizate trei manifestări – „pomeana copiilor”, „fugăritul mirelui” și „jucatul lopții în bâtă”.

Primarul comunei Meteș, Traian Ursaleș, susține că „pomeana copiilor” este un obicei unic în România, care începe în Duminica Floriilor, când femeile din sat duc făină la „prescurariță”, adică o femeie din localitate care coace prescurile pentru biserică.

Prescurarița face câteva sute de colaci, unii dintre ei de dimensiuni mici, care vor fi folosiți la „pomeana copiilor”. În a doua zi de Paște, după slujba religioasă, colăceii vor fi așezați pe iarbă, în curtea bisericii, pe două rânduri, iar în interiorul lor femeile satului vor pune ouă roșii. Toți copiii din sat se vor așeza apoi, câte unul, în spatele colăceilor, primind „pomeana” sfințită de preoți.

Traian Ursaleș afirmă că sărbătoarea este interpretată, din punct de vedere religios, ca o celebrare a cultului morților, pomana dată copiilor simbolizând o pomană dată în numele celor morți și al celor care nu au fost pomeniți niciodată în biserică.

După terminarea slujbei religioase, urmează „fugăritul mirelui” – o cursă în care tânărul din sat care s-a căsătorit ultimul în anul anterior este fugărit de doi feciori necăsătoriți. Dacă este prins, mirele va trebui să-i cinstească pe ceilalți tineri, în timp ce sătenii vor spune glume și vor râde pe seama lui, iar dacă nu va fi prins, el va trebui cinstit de către urmăritori cu vin și bucate.

Bătrânii satului povestesc că, în vechime, obiceiul se practica în ziua nunții, când mirele era fugărit de feciorii satului.

Cel mai inedit moment din a doua zi de Paște rămâne însă „jucatul lopții în bâtă”, un sport local asemănător oinei tradiționale românești. Băieții satului formează echipe de câte cinci sau opt jucători, trasează terenul și înfig doi țăruși în pământ – unul de la care se pornește și unul la care trebuie să se ajungă. Jucătorii trebuie să parcurgă dus-întors distanța dintre cei doi țăruși fără să fie loviți de „loptă”, o minge făcută din cârpe legate. Jucătorii echipei adverse vor lovi lopta cu bâte, având dreptul la câte trei lovituri, iar fiecare jucător care își epuizează loviturile schimbă rolul cu cel pe care trebuia să-l lovească cu lopta. Echipa care își va epuiza prima loviturile va fi declarată învinsă.

Cel mai cunoscut obicei de Paște, care se păstrează atât în județul Alba, cât și în majoritatea localităților din Transilvania, este „Stropitul” sau „Udatul”.

Etnografii spun că obiceiul stropitului de Paște a fost adus în Transilvania în perioada Evului Mediu, de către sași, fiind preluat în toate zonele locuite de germani și mai apoi în comunitățile maghiare, dar și românești.

Obiceiul este păstrat atât la credincioșii ortodocși, cât și la cei romano-catolici, reformați sau greco-catolici și presupune ca, în a doua de Paște, băieții să stropească toate fetele cu parfum.

Tinerii formează grupuri în funcție de prietenii și merg „la udat”, primind în schimb de la gazde cozonac, prăjituri, ouă roșii și vin. La țară, se păstrează încă obiceiul ca băieții să îi întrebe pe părinții fetelor dacă primesc cu udatul, spunând următorul vers: „Am fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care stătea să se ofilească. Îmi dați voie să o stropesc?”.

Stropitul fetelor se făcea în vechime cu apă, însă, din secolul al XIX-lea, obiceiul s-a modificat astfel încât băieții folosesc acum sticluțe cu parfum.

Obiceiul stropirii fetelor se păstrează încă, în special în comunitățile de germani și sași, simbolizând bunăstarea și beatitudinea.

Andrei, un tânăr în vârstă de 19 ani din Alba Iulia, este unul dintre cei care vor participa în acest an la obiceiul „udatului”. Tânărul spune că a cumpărat special o sticluță de parfum „de firmă”, pentru a-și uda prietenele în a doua zi de Paște.

„Obiceiul l-am aflat de la bunici, iar la început furam parfumurile sau spray-urile mamei. Cred că acum este un pretext să ne întâlnim cu toți prietenii după sărbători”, povestește Andrei.

Inchide