Paștele, patimă, moarte, înviere, cea mai solemnă sărbătoare creștină

Redactor:
Gândul
Paștele, patimă, moarte, înviere, cea mai solemnă sărbătoare creștină
Cea mai veche și mai strălucită sărbătoare a creștinătății este Învierea Domnului, numită și sărbătoarea Paștilor, adică ziua în care noi prăznuim pe Hristos, "Paștile nostru", care s-a jertfit pentru noi.

Cea mai veche și mai strălucită sărbătoare a creștinătății esteÎnvierea Domnului, numită și sărbătoarea Paștilor, adică ziua încare noi prăznuim pe Hristos, „Paștile nostru”, care s-a jertfitpentru noi.

Obiectul acestei sărbători creștine este amintirea vie apatimii, a morții și a Învierii lui Iisus Hristos. Sfânta Scripturăa Noului Testament spune că Iisus Hristos, înainte de a pătimi, aprezis de mai multe ori că va fi răstignit, dar a treia zi vaînvia. De teama aceasta, iudeii au pus soldați de pază la mormântullui Iisus Hristos. Totuși, minunea s-a întâmplat.

După intrarea solemnă în Ierusalim, Mântuitorul a fost judecatși răstignit, a murit pe cruce și a fost pus în mormânt, iar dupătrei zile a înviat din morți . Duminică dis-de-dimineață, IisusHristos a înviat ca un biruitor, cu puterea dumnezeirii Sale, ca săîmplinească Scriptura și cele hotărâte de iconomia divină pentrumântuirea neamului omenesc, a explicat părintele Constantin Stoica,purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

La Cina cea de Taină, în noaptea când a fost trădat de unuldintre apostoli, Iuda Iscarioteanul, înainte de a fi prins șiarestat, Iisus a instituit sărbătoarea Paștelui nou testamental,după porunca ce I-a fost dată de Dumnezeu.

Duminica – a treia zi după Scripturi – femeile purtătoare de mirau găsit mormântul Mântuitorului gol. Împotriva tuturor a celorcare L-au acuzat și batjocorit, numindu-l în derâdere RegeleIudeilor, rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era o Cruce,părăsit de ai săi, păzit sub grea și rece lespede de piatră,Hristos a izbândit cea mai strălucită biruință ce s-a văzutvreodată: biruința asupra morții și asupra răutății omenești.Această biruință nu a putut fi tăgăduită și nu i-a putut fi smulsăniciodată, a spus părintele Stoica.

Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creștinilor,Paștile a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. În conștiințaBisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoarecreștină, ci și începutul și culmea tuturor sărbătorilor și apraznicelor. Această aleasă și sfântă zi, cea dintâi a săptămânii,praznic al praznicelor, este și sărbătoare a sărbătorilor.

Paștile este precedat de 40 de zile de post aspru, apoi o altăsăptămână, a șaptea, cea a patimilor.

Un rol deosebit în determinarea și fixarea duratei Postului Marel-a avut, probabil, numărul 40 care apare în Vechiul Testament demai multe ori. Principalele evenimente care implică acest număr arfi cele patruzeci de zile ale potopului, cele patruzeci de zilepetrecute de Moise pe muntele Sinai, cele patruzeci de zile în careiscoadele evreilor au cercetat pământul Canaanului, în care aveausă intre, cele patruzeci de zile parcurse de Sfântul Prooroc Iliespre a ajunge la muntele Hore, cele patruzeci de zile pe careDumnezeu le pune înaintea poporului din Ninive, spre a sepocăi.

În Noul Testament există anumite pasaje-cheie unde se aminteștede numărul de patruzeci de zile, cele patruzeci de zile petrecutede Mântuitor în pustiul Carantanie, cele patruzeci de zile de laÎnviere și până la Înălțare, timp în care Mântuitorul le dăSfinților Apostoli ultimele învățături.

Un ultim indiciu la fel de important ar fi cei patruzeci de anipetrecuți de poporul lui Israel în pustiu. Simbolismul acesteiperioade este unul forte și reprezintă cu siguranță timpul în careDumnezeu încearcă lealitatea fiilor lui Israel, în vederearenașterii unei noi generații fidele lui.

Săptămâna Sfintelor Pătimiri, cea care precede Învierea, are încultul ortodox slujbe și rânduieli speciale. Astfel, luni, marți șimiercuri se săvârșește Liturghia darurilor mai înainte Sfințite,iar joi și sâmbătă Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cuVecernia.

La Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din Sfânta și Marea Joise scoate, la Proscomidie, un Sfânt Agneț special care este sfințitși va fi uscat și sfărâmat a treia zi de Paști la LiturghiaSfântului Ioan Gură de Aur, într-o rânduială specială, miridelerezultate fiind folosite ca Împărtășanie pentru bolnavi, copii șiîn situații speciale. Această Sfântă Împărtășanie este păstrată înChivotul din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.

Tot joi, la sfârșitul Sfintei Liturghii, există rânduialaspălării picioarelor, în amintirea gestului făcut de MântuitorulIisus Hristos la Cina cea de Taină, când a spălat picioarele celor12 apostoli. Această rânduială se săvârșește în unele mănăstiri dinPatriarhia Română și este oficiată de starețul mănăstirii, carespală picioarele a 12 dintre viețuitorii mănăstirii pe care oconduce.

În Sfânta și Marea Vineri, în Biserica Ortodoxă se săvârșescCeasurile Împărătești, în cadrul cărora se citesc texteleevanghelice legate de patimile Domnului Iisus Hristos. Acesteceasuri se numesc împărătești deoarece în Bizanț participa șiîmpăratul la ele. Tot în Sfânta și Marea Vineri, după ceasurileîmpărătești se săvârșește slujba Vecerniei Mari, în cadrul căreiase scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, pe care estereprezentată punerea în mormânt a Mântuitorului. Sfântul Epitafrămâne în mijlocul bisericii până la sfârșitul slujbei DenieiProhodului Domnului de vineri seară, când este dus de preoți înSfântul Altar după ce a fost purtat în procesiune în jurulbisericii.

În Sfântul Altar, Epitaful este așezat pe Sfânta Masă, underămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătoriiÎnălțării Domnului, când va fi așezat la locul său în biserică.

Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai mărită, îmbucurătoareși solemnă dintre sărbătorile anului. Duminica Învierii guverneazăîntocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anuluibisericesc, amintindu-ne de trecerea noastră de la întuneric lalumină și de la moarte la viață.

Potrivit tradiției liturgice vechi a Bisericii, conservată înTipicele de origine studită (constantinopolitană), anul liturgicîncepea, ca și astăzi, în noaptea Paștilor. De data Paștilor eraulegate succesiunea și denumirea duminicilor și a săptămânilor depeste an.

Paștile a fost sărbătorit încă de la început în toată lumeacreștină, însă nu peste tot la fel. Izvoarele amintesc că înBiserica primară au existat mari diferențe regionale în ceea ceprivește data și modul sărbătoririi Paștelui. Creștinii din părțileAsiei Mici și ale Siriei, care aveau ca temei practica vechemoștenită de la Sfinții Apostoli Ioan și Filip, luau în calcul ziuaanuală sau lunară și sărbătoreau mai întâi moartea Domnului(„Paștile Crucii”) la 14 Nisan, apoi Învierea („Paștile Învierii”)la 16 Nisan, indiferent de ziua din săptămână în care cădea aceastădată.

Partizanii acestei practici iudaizante mai erau numiți și”quartodecimani”, fiindcă sărbătoreau Paștile la 14 Nisan, adică înaceeași zi cu iudeii.

Iudaizanții mai moderați („protopashiții”) sărbătoreau Paștileduminica, însă întotdeauna legau această duminică de Paștileiudaic, chiar dacă de multe ori sărbătoarea cădea înaintea dateireglementare.

Cea mai mare parte a creștinătății însă (Apusul, Egiptul, Greciași Palestina) lua drept normă ziua săptămânală. Ei sărbătoreau,așadar, moartea Domnului întotdeauna în Vinerea cea mai apropiatăde 14 Nisan, iar Învierea – în duminica următoare, care cădeatotdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină, după echinocțiulde primăvară.

Mediafax

Inchide