• Publicat:
  • Actualizat:
Magazin

„Pentru protecția elevilor”. La un liceu din Texas au fost scoase ușile de la toalete

„Pentru protecția elevilor”. La un liceu din Texas au fost scoase ușile de la toalete
Elevii unui liceu din Texas, SUA s-au revoltat împotriva unei acțiuni invazive din partea consiliului școlii. Acesta a decis să scoată toate ușile exterioare de la toaletele elevilor, justificând că această măsură vine în ajutorul elevilor și că este pentru protecția lor.

Elevii unui liceu din Texas, SUA, s-au revoltat împotriva deciziei consiliului școlii de a scoate toate ușile exterioare de la toalete, măsură justificată prin faptul că astfel elevii vor fi mai protejați, potrivit Huffington Post.

Mai mulți elevi spun însă că resimt această măsură ca pe o încălcare a intimității și susțin că adevăratul motiv pentru scoaterea ușilor este prevenirea relațiilor sexuale.

Reprezentanții consiliul liceului McKinney North au infirmat aceste zvonuri, susținând că prin această măsură se încearcă evitarea situațiilor în care elevii se închid în băi, spațiu unde se pot certa sau pot fi agresați fără ca profesorii lor să afle acest lucru. „De câțiva ani am tot discutat această măsură. Elevii cred că am scos ușile ca să împiedicăm întreținerea de relații sexuale în băi, însă acest lucru este departe de adevăr”, a declarat Cody Cunningham, purtătorul de cuvânt al școlii.

Elevii susțin că decizia scoaterii ușilor vine la scurt timp după ce doi elevi din clasa a IX-a au fost prinși făcând sex într-o baie, însă oficialii școlii infirmă această incident. În ciuda protestelor elevilor șipărinților acestora, membrii consiliului neagă că această măsură ar invada intimitatea copiilor dat fiind că toaletele oricum nu se accesează direct de pe holul școlii. În plus, Cunningham a explicat cum măsuri asemănătoare se iau odată cu construirea noilor școli și chiar și în aeroporturi.

Inchide