Persoanele care își aprind țigara în primele 30 de minute după ce s-au trezit sunt de două ori mai predispuse la cancer decât ceilalți fumători

Persoanele care își aprind țigara în primele 30 de minute după ce s-au trezit sunt de două ori mai predispuse la cancer decât ceilalți fumători
Publicat: 23/04/2012, 19:31
Actualizat: 25/04/2012, 20:35

Persoanele care fumează imediat ce se trezesc dimineața sunt maipredispuse să dezvolte cancer, spre deosebire de cele care îșiaprind prima țigară ceva mai târziu.

Aceasta este concluzia oamenilor de știință din Statele Uniteale Americii, care spun că fumatul în primele 30 de minute dupătrezire dublează riscul, deja foarte ridicat, de a dezvolta cancerpulmonar, informează BBC.

Oamenii de știință de la Colegiul de Medicină Penn State din SUAau analizat 4.776 de fumători care aveau cancer pulmonar și 2.835de fumători care nu prezentau boala. Ei au arătat că pacienții careau fumat în primele 30 de minute după ce s-au trezit din somn aufost cu 79% mai predispuși să dezvolte cancer, comparativ cu ceicare au așteptat cel puțin o oră până să își aprindă o țigară,arată cercetarea publicată în The Cancer Journal.

CITEȘTE ȘI:30 de ani – vârsta recomandată pentru ate lăsa de fumat

Un alt studiu publicat în același jurnal a analizat 1.850 defumători, dintre care 1.055 prezentau cancer la cap și la gât și aajuns la o concluzie identică: cei care își aprind țigara imediatdupă ce s-au trezit sunt mai predispuși la maladii oncologice.

„Acești fumători prezintă niveluri mai mari de nicotină și,posibil, și alte toxine ale tutunului în organism. Totodată, ei potavea o dependență mai mare față de fumătorii care se abțin de lațigară pentru mai mult de o jumătate de oră”, a declarat dr. JoshuaMuscar, cel care a condus cercetarea.

CITEȘTE ȘI:Fumatul ar putea avea și beneficiiasupra sănătății – STUDIU

Centrul de Cercetare a Cancerului din Marea Britanie sugereazăcă oamenii care se grăbesc să fumeze pot inhala mai multe substanțetoxice. Profesorul Robert West de la Centrul de Cercetare aCancerului, din Marea Britanie, susține că fumătorii care îșiaprind țigara imediat după ce se trezesc din somn au tendința de afuma fiecare țigară mai intens.”Astfel, explicația rezonabilăpentru aceste rezultate este că, cu cât o țigară este aprinsă mairepede, cu atât este inhalat mai mult fum în plămâni, iar riscul deexpunere la nivele mari de substanțe chimice poate determinaapariția cancerului”, a precizat prof. West.

Situaţia dramatică prin care trece un brand uriaş al României. Ce se poate întâmpla în...
Interzis săracilor! Cât costă o omletă în restaurantul lui Victor Slav din București
FOTO. Loredana Groza, noi imagini controversate! Cum s-a lăsat pozată și filmată cântăreața
Durerile de gât nu sunt provocate doar de răceală. De ce te-ar putea durea gâtul
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
Simona Halep și Mircea Badea, întâlnire de gradul zero in trafic! Bolidul sportivei, criticat de...
Rușine mare pentru România! S-a întâmplat pe străzile din Germania, chiar ne-am făcut de râs
VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion
Te-ai gândit că trebuie să cumperi anvelope noi? Iată cum le alegi pe cele mai...
Telenovelă în toată regula. Întâlnire de gradul zero între Cristi Borcea și actualul soț al...
BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor
Virusul care ar putea provoca o nouă pandemie. 40% dintre oamenii infectați au murit
Ce meserie are iubita lui Laurențiu Reghecampf? Corina a studiat la Cambridge!
I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum...
Când se oprește ploaia în București. Meteorologii au făcut anunțul pentru locuitorii Capitalei
Uniunea Europeană, anunţ de ultimă oră despre interzicerea centralelor termice de apartament
547 de NOI CAZURI de INFECTARE, INCIDENȚA pe JUDEȚ este 7,91
Incident grav cu Vladimir Putin și o jurnalistă americană: „O femeie frumoasă, drăguță...”
Vestea ȘOC a momentului în România: A fost găsită moartă
Doliu în muzica populară! O celebră artistă s-a stins din viață. Tragedie în România
Atenție la cel mai mare risc pentru orice smartphone din lume! Samsung și Apple nu...
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021