Povestea miracolului pentru care va fi beatificat Ioan Paul al II-lea

Redactor:
Diana Marcu
Povestea miracolului pentru care va fi beatificat Ioan Paul al II-lea
Actualul Suveran Pontif, Benedict al XVI-lea, a semnat vineri, 14 ianuarie, decretul ce confirmă un miracol atribuit predecesorului său, condiție necesară pentru beatificare.

Actualul Suveran Pontif, Benedict al XVI-lea, a semnat vineri,14 ianuarie, decretul ce confirmă un miracol atribuitpredecesorului său, condiție necesară pentru beatificare. Grațieunei derogări papale, aceasta va avea loc la șase ani de la moarteapapei polonez, în timp ce intervalul de timp obișnuit pentruinițierea procedurii este de cinci ani după deces. Excepția seexplică prin „reputația impunătoare de sfânt de care se bucura papaIoan Paul al II-lea în timpul vieții, în momentul morții sale șidupă moartea sa”, se afirmă într-un comunicat emis de Vatican.

Un miracol aprobat

Comisia cardinalilor și episcopilor membri în Congregația pentrucauzele sfinților a decis – vindecarea călugăriței franceze MarieSimon-Pierre de maladia Parkinson, boală de care a suferit și IoanPaul al II-lea (decedat pe 2 aprilie 2005) este miraculoasă. Femeialucra într-o maternitate din apropierea orășelului Aix când, în2002, a fost diagnosticată cu maladia Parkinson.
Ea a povestit cum, după moartea Suveranului Pontif, pe 2 aprilie2005, starea ei de sănătate s-a agravat, pentru ca – două luni maitârziu să se vindece brusc în noaptea de 2 spre 3 iunie 2005.
De altfel, publicația franceză Le Monde a scris despre miraculoasavindecare. Potrivit Le Monde, superioara maicii Maria i-a cerutacesteia, pe 2 iunie, să scrie numele lui Ioan Paul al II-lea pe ohârtie, pentru a o ajuta să-și depășească suferința. „Am scris șim-am rugat, dar scrisul era ilizibil”, mărturisea femeia pentru LeMonde, povestind cum trupul îi era chinuit de spasme. „În aceeașiseară, ea a auzit o voce necunoscută care i-a cerut să ridicestiloul”, scrie Le Monde. „Și, ca un miracol, scrisul îi devineciteț. La 4 dimineața, sora se ridică în capul oaselor și seîndreaptă spre capelă: «Corpul meu nu mai era același. Brațul meu aînceput să miște, mâna stângă nu-mi mai tremura, iar stiloul fugeape hârtie»”. După acea seară, sora Marie Simon-Pierre avea sădeclare că a fost vindecată „prin mijlocirea lui Ioan Paul alII-lea”.

Un al doilea miracol este necesar pentrusanctificare

La moartea fostului papă, mii de credincioși au strigat „Santosubito!”, în traducere „Sanctificat imediat!”. Procesul debeatificare a început rapid în urma unei derogări a lui BenedictXVI. După beatificare, pentru ca Ioan Paul al II-lea să devinăsfânt, va fi nevoie ca un al doilea miracol să îi fie atribuit.

Inchide