• Publicat:
Magazin

Povestea unui simbol al Europei. Catedrala Notre-Dame, de la muzeu la „casă a lui Dumnezeu și a Omului”

Povestea unui simbol al Europei. Catedrala Notre-Dame, de la muzeu la „casă a lui Dumnezeu și a Omului”
Catedrala Notre-Dame din Paris, ancorată mai mult ca oricând în timpurile noastre și departe de a fi doar un muzeu, se vrea a fi, ca și la origini, o casă a lui Dumnezeu, dar și una a Omului, potrivit site-ului oficial al monumentului.

Catedrala Notre Dame este considerată a fi un simbol arhitectonic, dar și unul major cultural și religios al Franței.

Iar, cu 13 milioane de vizitatori pe an, este una dintre atracțiile turistice de top ale Parisului, găzduind, printre altele, marea orgă, unul dintre cele mai celebre instrumente muzicale din lume, dar și Coroana cu spini, o relicvă a Pătimirilor lui Iisus Cristos.

Catedrala Notre-Dame din Paris, o bijuterie a artei gotice, jefuită și vandalizată de multe ori în trecut, celebra, în 2013, 850 de ani de existență, iar, în 2014, 150 de ani de la salvarea sa de la distrugere de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc.

Scriitorul Victor Hugo este însă acela care a avertizat în premieră opinia publică franceză în legătură cu riscul de distrugere a celebrei catedrale pariziene, publicând în 1831 romanul „Notre-Dame de Paris”, o mărturie a pasiunii sale pentru această sfidare tehnologică medievală, multă vreme disprețuită.

Abia în secolul al XII-lea a apărut, ca dintr-o provocare nebunească, tentația de a străpunge, pentru a obține mai multă lumină, zidurile groase ale arhitecturii romane, singurele capabile până atunci să reziste greutății boltelor masive din piatră. Trebuia construit mai sus, pentru a redistribui încărcătura boltelor în contraforturi și a străpunge zidurile prin rozete imense, acele „roți de foc” care difuzează lumina zilei într-o sclipire de culori.

A fost nevoie să treacă 180 de ani pentru ca Notre-Dame, ale cărei lucrări de construcție au debutat pe vremea papei Alexandru al III-lea, în 1163, cu Maurice de Sully, să fie finalizată pe Ile de la Cité din Paris, în locul unei foste catedrale romane.

La mijlocul secolului al XII-lea, aceasta din urmă se dovedea a fi mult prea mică pentru populația Parisului, care cunoștea o explozie demografică. Atunci a apărut proiectul unei catedrale uriașe, lungă de 135 de metri, înaltă de 40 de metri, o mărturie a prosperității relative a momentului, când foametele și epidemiile deveneau ceva mai rare.

Naționalizată, profanată, jefuită

Mesaje sculptate în piatră prezintă scene din viața Fecioarei, de la încoronorări și din Judecata de Apoi.

Modificări importante, începând din 1230, au făcut ca această catedrală să treacă de la goticul primitiv la cel strălucitor: terase au înlocuit acoperișurile în pantă, iar partea superioară a contraforturilor, incluzând multe rigole, permitea evacuarea apei de ploaie.

În Renaștere, Notre-Dame își trăiește viața, dar foarte repede oamenii încep să nu mai fie interesați de această artă franceză a catedralelor denumite „gotice”, un termen disprețuitor pentru a desemna un stil „goth”, deci „sălbatic”.

De la François I la Napoleon, suveranii francezi au continuat să îndepărteze catedrala de stilul ei original. Unii au camuflat stâlpii, alții au ridicat uriașe draperii și au multiplicat statuarul baroc, cu riscul obținerii unei lipse de armonie arhitecturală.

Însă regii au continuat să celebreze la Notre-Dame marile evenimente și victoriile lor, până în secolul al XVIII-lea, cel al Luminilor: un secol negru pentru Notre-Dame. Adepții canoanelor, considerând că vitraliile colorate „mănâncă lumina”, au înlocuit multe dintre ele cu sticlă albă. Din fericire, au rămas vitraliile din rozete.

Odată cu Revoluția Franceză, a început ireparabilul. Notre-Dame a fost închisă, naționalizată, profanată, jefuită sistematic, scoasă la vânzare ca simplă masă de materiale de construcție, iar statuara ei galerie a regilor, de pe fațadă, a fost decapitată.

Catedrala a fost „cârpită” pentru a celebra Concordatul (1802), înscăunarea lui Napoleon (1804), dar 1831 a fost anul marii vandalizări. Sacristia și odoarele au fost jefuite, vitraliile au fost sparte, arhiepiscopia a fost devastată.

Romanticii au fost emoționați de acest destin trist, iar Victor Hugo reușește să înalțe dintr-o dată conștiințele publicând romanul „Notre-Dame de Paris”.

Resurecția edificiului este începută de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc, care, mai bine ca oricare altul, îi înțelege funcționalitatea, structura, și o restaurează (1844-1864), respectându-i materialele, stilurile și epocile prin care a trecut.

Perioada modernă și contemporană

Catedrala a scăpat nevătămată din cele două războaie mondiale.

Între anii 1990 și 1992, marea orgă, devenită în secolul al 20-lea cea mai celebră din lume, a făcut obiectul unei restaurări de amploare.

De asemenea, a avut loc o mare campanie de curățare a fațadei vestice, care a durat zece ani, dezvăluind, în anii 2000, monumentul în adevărata sa splendoare.

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Catedrala Notre-Dame din Paris, care a fost evacuată. Incendiul a izbucnit la ora 18.50 (19.50, ora României) la o sursă a sistemului de încălzire al Catedralei Notre-Dame.

Numeroase echipaje de pompieri încearcă să stingă incendiul.

Emmanuel Macron, președintele Franței, s-a deplasat luni seară la Catedrala Notre-Dame din Paris, pentru a asista la operațiunile de stingere a incendiului.

Foto: Hepta

Inchide