Analiza informațiilor colectate despre aceste persoane, încă dinprima săptămână de viață, iar apoi în următoarele cincidecenii, a scos în evidență faptul că acele persoane care s-auconfruntat cu grave probleme de natură psihologică în copilărieaveau, după 50 de ani, venituri mai mici cu aproximativ25% comparativ cu persoanele care nu au fost afectate deacele dificultăți.
În plus, copiii care au suferit stigmate psihologices-au dovedit, ajunși la vârstă adultă, mai puțin conștiincioși lalocul de muncă, s-au căsătorit de mai puține ori, iar relațiile dinviața lor personală erau mai puțin stabile decât în cazulcelorlalți.
Studiul a fost coordonat de James Smith, economist la RANDCorporation, un organism de cercetări și analize fără scop lucrativdin Statele Unite ale Americii.
Potrivit autorilor, problemele grave de sănătate psihică dinprimii ani de viață se fac vinovate de o reducere cu 9%, în medie,a veniturilor unei persoane, după 50 de ani, prin comparație cuceilalți participanți la studiu care nu au suferit din cauza acelorprobleme.
Această scădere este de 3% în cazul problemelor de sănătateminore.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 17.634 de persoanenăscute în Marea Britanie în prima săptămână din anul 1958.
Ceilalți doi autori ai studiului sunt Alissa Goodman și RobertJoyce, de la Institutul de Studii Fiscale din Londra.
Studiul a fost publicat în revista americană Proceedings of theNational Academy of Sciences (PNAS).
Liliana Micu, [email protected]