REȚETĂ DROB DE MIEL. Trei modalități simple de a găti tradiționalul drob de miel pentru masa de Paște

REȚETĂ DROB DE MIEL. Trei modalități simple de a găti tradiționalul drob de miel pentru masa de Paște
Publicat: 07/04/2018, 08:19
Actualizat: 08/01/2020, 20:11

REȚETĂ DROB DE MIEL.Ingredientele principale pentru DROB DE MIEL sunt măruntaiele de miel (ficat, plămâni, inimă și rinichi), verdețuri (ceapă verde, mărar, pătrunjel, usturoi, leuștean), ouă (crude și fierte), pâine înmuiată în apă sau lapte. Măruntaiele fierte și tocate sunt amestecate cu celelalte ingrediente și condimente (sare, piper). Prapurul mielului este așezat într-o tavă, peste care se pune amestecul de carne. DROBUL DE MIEL este unul dintre cele mai apreciate mâncăruri tradiționale, existând o serie de variații ale rețetei. Una dintre acestea este utilizarea unei foi de aluat în locul praporelui. În majoritatea variantelor se așază ouă fierte în centrul acestuia.

În mod tradițional, pregătindu-se pentru sărbătorile pascale, credincioșii ortodocși jertfesc un miel ce simbolizează jertfa lui Hristos pentru mântuirea neamului omenesc. Din acesta sunt realizate o multitudine de preparate ce vor fi servite de întreaga familie, alături de ouă roșii și pasca cu brânză.

REȚETĂ DROB DE MIEL.Drobul este un preparat tradițional care nu trebuie să lipsescă de la masa de Paște. Acest preparat are un nivel mediu de complexitate și nu trebuie să stai mai mult de o oră și 30 de minute în bucătărie pentru a-l găti.

Medicii nutriționiști spun că drobul are un conținut caloric redus și poate constitui aperitivul perfect. O felie de drob conține 80 de kilocalorii. Deoarece carnea de miel nu este pe placul tuturor, drobul poate fi făcut și din carne de pui.

REȚETĂ Drob de miel. Varianta 1

Ingrediente:

● măruntaiele (ficat, plămâni, splină și rinichi) unui miel de aproximativ 7-8 kilograme

● opt ouă

● trei legături de ceapă verde

● o legătură de pătrunjel

● trei legături de mărar

● două linguri de smântână

● o lingură de unt

● zece linguri de făină

● 50 de grame de ulei

● o lingură de sare

● o lingură de piper

REȚETĂ DROB DE MIEL.Mod de preparare:

Se fierb măruntaiele de miel și se lasă să se răcească, apoi se taie în bucățele mici. Ceapa se taie mărunt și se călește puțin în ulei. Se toacă mărunt și verdeața și apoi se adaugă peste carnea tocată mărunt, peste care se pune ceapa călită și șapte ouă bătute spumă cu mixerul. Toate aceste ingrediente se amestecă, timp în care se adaugă sarea, piperul și două linguri de făină.

Se unge o tavă cu ulei sau cu unt și se tapetează cu restul de făină. Apoi se pune amestecul de drob și se dă la cuptor la foc potrivit. După aproximativ 10-15 minute se scoate și se adaugă deasupra oul rămas, bătut spumă. Se lasă la cuptor pentru aproximativ 30-35 de minute, până prinde o crustă rumenă. Se poate mânca atât cald, cât și rece, tăiat felii, așezate pe frunze de salată verde și, după preferință, cu smântână.

REȚETĂ Drob de miel. Varianta 2

Ingrediente:

● măruntaiele de la un miel, aproximativ 500 de grame

● două ouă fierte

● două ouă crude

● o felie pâine muiată în lapte

● o legătură de ceapă verde

● o legătură de pătrunjel

● o legătură de mărar

● o lingură de smântână

● sare

● piper după gust

● prapurul sau o foaie de tăiței

● ulei pentru uns tava

REȚETĂ DROB DE MIEL.Mod de preparare:

Se fierb măruntaiele în apă cu sare. Când se răcesc se trec prin mașina de tocat carne, împreună cu felia de pâine muiată. Dacă vrei, inima și rinichii se pot tăia feliuțe cu un cuțit. Se adaugă ouăle crude, smântână, sare, piper, verdeață tocată mărunt, ceapă tocată cu cozi cu tot.

Se amestecă totul. Se unge o formă – după preferință: tavița smălțuită sau forma de chec. Prapurul se spală și se întinde în formă, lăsând mult și pe margini. Se pune o jumătate din umplutură, se pun ouăle fierte – la alegere: sferturi pe toată suprafața umpluturii sau tăiate în jumătăți în mijlocul umpluturii – se pune restul umpluturii, se nivelează cu lingura și se întorc marginile prapuruli peste umplutură. Se lasă în cuptorul încins în prealabil timp de 30 de minute.

Mențiuni:

Dacă îl pregătești din măruntaie cumpărate separat și nu ai prapur, poți să îl coci într-o foaie de taieței sau în foietaj, aproximativ 400 de grame. În acest caz foaia trebuie unsă cu ou. Pentru persoanele care nu suportă mirosul cărnii de miel este chiar indicat să înlocuiască prapurul cu orice foaie de aluat. Se servește întreg, pe platou sau tăiat felii, însoțit neapărat de ceapă verde sau ridichi.

REȚETĂ DROB DE MIEL.Varianta 3

Ingrediente:

organe de miel

4 legaturi de ceapa verde

4 legaturi de usturoi verde

6 oua crude

3 oua fierte tari

2 legaturi de patrunjel

putin piper

4 linguri de ulei

2 legaturi de marar

putina sare

DROB DE MIEL.Mod de preparare:

Pentru drobul de miel aveți nevoie de organele de la unul, doi miei, depinde ce cantitate de drob de miel vreți să obțineți. Din organele unui miel veți obține o tavă de drob. Organele se curăță bine de orice urmă de grăsime sau de sânge, se înlătura eventualele cartilagii și se spăla în câteva ape reci. O atenție deosebită trebuie acordată rinichilor care se țin pentru câteva ore în oțet pentru a scăpa de mirosul caracteristic. Se fierb apoi în apa rece, cam pentru 30-40 de minute și se tăie mărunt la cuțit. Se pot trece și prin mașină de tocat, însă eu prefer să le toc mărunt pentru a obțină textură caracteristică drobului. Ceapă verde și usturoiul se călesc bine cu puțin ulei și se adaugă peste organele tăiate. Se adaugă ouăle bătute, condimentele și verdeturile. Se coace apoi amestecul într-o tavă unsă cu unt și tapetata cu hârtie de copt, sau se învelește drobul în prapur. Se pot adaugă și ouă fierte în interiorul drobului pentru un aștept mai elegant. Drobul se servește rece, că aperitiv cu muștar și cu o salată delicioasă d primăvară.

REȚETĂ DROB DE MIEL.Tutorial video:

REȚETĂ DROB DE PUI

Ingrediente:

● o pungă de ficăței de pui

● o pungă de inimi și pipote de pui

● un piept de pui

● două legături de ceapa verde

● o legătură de pătrunjel

● o legătură de mărar

● trei ouă crude

● patru ouă fierte

● amestec de condimente de drob

● pesmet

● ulei

● sare

REȚETĂ DROB DE PUI.Mod de preparare:

Se pun la fiert ficatul, pipotele cu inimi și pieptul de pui cu un praf de sare fiecare în vase diferite, cât fierb se curăță, spală și se toacă foarte mărunt ceapa și verdeața. După ce a fiert carnea și măruntaiele se toacă și ea la mașina de tocat sau robot apoi se amestecă cu ceapă, verdeață, două ouă crude, condimentele și sare după gust. Se tapetează tava cu ulei și pesmet se pune o jumătate din compoziție se pun ouăle fierte întregi și se pune restul de compoziție și se dă la cuptor, după ce a fost încălzit în prealabil, la foc moderat timp de 30-40 de minute, apoi se scoate, se unge cu ou bătut și se mai dă la cuptor până se rumeneste

Mentiuni:Se lasă să se răcească apoi se scoate din tavă se taie feli și se servește alături de roșii, branzeturi și măsline.

REȚETĂ DROB DE MIEL. Trei modalități simple de a găti tradiționalul drob de miel pentru masa de Paște

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
O vedetă PRO TV, decizie de neînțeles. De ce s-a retras din televiziune
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului