• Publicat:
  • Actualizat:
Magazin

S-a dovedit științific: Orgasmul vaginal există și este diferit de cel clitoridian

S-a dovedit științific: Orgasmul vaginal există și este diferit de cel clitoridian
A fost făcut publicat în cel mai prestigios Jurnal de Medicină din lume ...

Un amplu studiu realizat de un grup de cercetători americani, publicat de curând în „Jurnalul medicină sexuală” și citat de Huffington Post, confirmă existența orgasmului vaginal.

După ani întregi de cercetări și dispute, oamenii de știință au ajuns la concluzia că orgasmul clitoridian, a cărui existență nu îndrăznește nimeni să o conteste, reprezintă un fenomen separat de cel vaginal.

„Avem numeroase dovezi că există diferențe între cele două tipuri principale de orgasm feminin, clitoridian, respectiv vaginal”, a confirmat Emmanuelle Jannini, profesor de endocrinologie la Universitatea din Aquila, care a contribuit la realizarea studiului.

Cu toate acestea, nu toți cei care au contribuit la realizarea studiului sunt de acord cu ideea promovată de acesta. Este și cazul medicului ginecolog francez Odile Buison, care susține că există zone interne ale clitorisului, care nu pot fi separate de vagin, deci nici cele două tipuri de orgasm nu pot fi luate separat.

Franțuzoaica este de părere că cele două tipuri sunt unul și același, diferit fiind doar modul în care acesta este obținut.

Printre cercetătorii care au luat parte la studiu se mai numără și Barry Komisaruk, de la Universitatea Rutgers, autorul celebrei hărți a creierului feminin în timpul orgasmului. El a subliniat faptul că activitatea cerebrală a femeii diferă în funcție de modul în care este stimulată.

O contribuție importantă la acest studiu a avut-o și Beverly Whipple, tot de la Universitatea Rutgers, cea care a descoperit că nu există un punct G fix și că el diferă de la o femeie la alta. „Orgasmul este produs în creier și poate fi generat prin stimularea mai multor zone ale trupului sau chiar de simpla imaginație a femeii”, a explicat aceasta.

Orgasmul vaginal există, dar nu pentru toată lumea

Deși este important să înțelegem aspectele psihologice pe care le implică orgasmul, trebuie să înțelegem că nu există un manual cu instrucțiuni care să funcționeze pentru toată lumea. Modalitățile prin care care o femeie reușește să ajungă la orgasm diferă de la caz la caz.

Instrucțiunile pe care le găsim adesea în revistele pentru femei pot să înrăutățească lucrurile și să genereze mai degrabă frustrări și anxietate în cazul cititoarelor la care aceste recomandări nu funcționează.

Chiar dacă orgasmul vaginal este resimțit de un număr mai mare de femei decât se credea anterior, el continuă să rămână o nereușită în cazul unora. 75% dintre femei nu reușesc să atingă orgasmul doar prin penetrare, iar aproape 15% dintre ele nu reușesc să-l atingă deloc.

Femeile care nu reușesc să aibă parte de orgasm au senzația că vina pentru acest lucru le aparține. Faptul că nu resimt același extaz de care dau dovadă starurile porno sau modelele din reclamele la parfumuri devine frustrant.

La o simplă căutare pe Google rezultatele arată sute de mesaje cu mărturii ale unor femei care se plâng de acest lucru. „Nu pot să am orgasm vaginal. Cum îmi poate afecta acest lucru relația?”, „Nu am auvut niciodată orgasm în timpul sexului prin penetrare. Este normal?” sau „E normal că nu am avut niciodată orgasm?” sunt doar câteva dintre dilemele pe care reprezentantele sexului frumos le împărtășesc pe internet.

Specialiștii spun că noile descoperiri sunt importante atâta timp cât nu generează mai multe frustrări legate de viața sexuală. „Este crucial să nu supraevaluăm orgasmul și să dăm impresia că este esențial pentru intimitate, maturitate sau feminitate”, explică aceștia.

Emmanuelle Jannini a ținut să adauge că femeile nu ar trebuie să-și judece corpul în funcție de modul în care simt plăcerea sexuală . „Atâta timp cât te simți mulțumită cu tine, nu contează de unde vine plăcerea”, a concluzionat Jannini.

Citește și..
Inchide